Concurenţi din 16 judeţe şi din Republica Moldova la Festivalul naţional de muzică populară 'Pe deal la Teleormănel'

Festivalul-concurs naţional de muzică populară "Pe deal la Teleormănel", ajuns în acest an la ediţie jubiliară, reuneşte interpreţi din 16 judeţe din ţară şi din Republica Moldova.
"Festivalul se desfăşoară în perioada 24-26 septembrie, la Alexandria. În acest an avem înscrişi pentru preselecţie 23 de concurenţi, iar unul dintre ei vine din Moldova de peste Prut. Alături de interpreţii care vor intra în concurs, pe scenă vor urca şi artişti consacraţi, care vor susţine recitaluri. Este vorba de Ansamblul 'Burnasul', Alexandru Mica, 'Fetele din Botoşani', Floarea Calotă şi Constantin Enceanu", a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Teleorman, Elena Popa, organizator al evenimentului.
La preselecţie participă concurenţi din judeţele Argeş, Bihor, Buzău, Constanţa, Dolj, Gorj, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui şi din Republica Moldova. Trei dintre interpreţii înscrişi sunt teleormăneni.
Concurenţii selectaţi vor evolua în concurs miercuri, 25 septembrie, pe scena amenajată în aer liber în faţa Casei de Cultură din Alexandria. La final, vor susţine recitaluri Ansamblul 'Burnasul' şi Alexandru Mica.
Gala laureaţilor va avea loc pe 26 septembrie. Decernarea premiilor va fi urmată de un spectacol susţinut de Floarea Calotă, Constantin Enceanu şi "Fetele din Botoşani".
"Premiile festivalului-concurs au o valoare brută de 12.000 de lei, cel mai important dintre ele, trofeul 'Pe deal la Teleormănel' fiind de 4.000 de lei. Pentru autenticitatea repertoriului se va acorda premiul Radio România, care constă într-o sesiune de înregistrări cu Orchestra Radio România", a precizat directorul CJCPCT Teleorman.
Anul trecut, trofeul festivalului a fost câştigat de un concurent din judeţul Suceava. AGERPRES / (AS - autor: Victoriţa Cristian, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: folclor-romanesc.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alba: Figurină antropomorfă din eneolitic, expusă în premieră de la descoperirea sa, la Muzeul Național al Unirii
O figurină antropomorfă, din lut, datată în mileniile IV-III î.Hr., folosită cel mai probabil într-un context ritualic, descoperită în toamna anului trecut lângă Alba Iulia, va fi expusă marți în premieră la Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia, unde va putea fi văzută pe durata lunii iunie în cadrul unei mini-expoziții
O nouă finanțare europeană nerambursabilă pentru restaurarea Palatului Principilor din Alba Iulia
Încă un corp al Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia va fi restaurat cu fonduri europene de peste 6,6 milioane de euro, acesta fiind cel de-al doilea contract prin care s-a obținut finanțare nerambursabilă pentru clădirea în care a locuit odinioară și voievodul Mihai Viteazul. Potrivit unui comunicat transmis, luni, A
Spectacolele de operă și balet revin în programul Festivalului Internațional 'George Enescu'
Spectacole de operă și balet, opere în versiune concertantă și producții simfonice care integrează dansul contemporan se află în programul celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional 'George Enescu', care va avea loc în perioada 24 august - 21 septembrie, informează un comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES.
'Rapsodii de Primăvară' - single lansat de trupa Poetika
Trupa Poetika - compusă din Maya, Karina și Anais - a lansat 'Rapsodii de Primăvară', single ce readuce în actualitate poezia lui Topârceanu printr-o reinterpretare muzicală contemporană. Proiectul muzical semnat de Alexandrescu DaNiel & ADN Music face parte dintr-o viziune mai amplă: crearea unui model de edutainment r
Bihor: Patru dansatoare sportive, premiate în competițiile World Dance Masters (Croația)
Patru dansatoare sportive de la studioul 'Ars Nova Dance' din Oradea s-au remarcat în cadrul competițiilor World Dance Masters, desfășurate în perioada 20-25 mai, în orașul Porec, din Croația, unde au câștigat un loc 1, două locuri 2 și alte clasări meritorii. Potrivit unui comunicat al studioului, coordonat de
Bookfest 2025 - la final; cărți de Radu Paraschivescu, Mircea Cărtărescu sau Papa Francisc - în topul vânzărilor
Salonul Internațional de Carte Bookfest - ediția a XVIII-a și-a închis porțile duminică, scriitorii Radu Paraschivescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Silvia Colfescu sau Papa Francisc numărându-se printre autorii ale căror cărți s-au situat în topul vânzărilor. *** Grupul HUMANITAS
Bookfest2025/Mihai Mitrică (AER): O ediție care a început timid și s-a terminat spectaculos
Ediția 2025 a Salonului Internațional de Carte Bookfest a fost una care a început timid, din cauza vremii, în primul rând, dar care s-a terminat spectaculos, a afirmat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică. 'A fost o ediție care a început timid, din cauza vre
Bookfest/Cărțile autorilor portughezi - în topurile de vânzări; 'Câinii din Galveias' de Jose Luis Peixoto - printre bestselleruri
Autori îndrăgiți de publicul cititor din România precum Fernando Pessoa, Jose Saramago, Antonio Lobo Antunes, Jose Luis Peixoto, Mia Couto, alături de autori traduși în premieră, cum sunt David Machado sau Yara Nakahanda Monteiro, s-au situat în topurile de vânzări ale editurilor la ediția 2025 a Bookfest. Potrivit unui co
Bookfest/Istoricul Cosmin Popa: Mișcarea legionară este expresia pură a insuficientei modernizări a societății românești
Istoricul Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie 'Nicolae Iorga' al Academiei Române, a afirmat că Mișcarea Legionară este 'expresia pură' a insuficientei modernizări a societății românești și a atras atenția că așa-zisele 'accidente istorice' sunt, de fapt, evoluții organice, care s-ar putea să aibă finaluri dramatice.
CNA solicită platformelor digitale să elimine materialele audiovizuale care conțin imaginile crimei de sâmbătă
Consiliul Național al Audiovizualului condamnă ferm distribuirea 'necontrolată, iresponsabilă și profund nocivă', pe marile platforme digitale, a unei filmări în care o tânără este ucisă în mod brutal, în plină stradă, în fața propriei fiice minore. 'Prezentarea publică a unor astfel de acte de o violență extremă nu do
Bookfest/Ioana Pârvulescu: Târgurile de carte - o sărbătoare a armoniei într-o lume tot mai cacofonică și mai dezarmonică
Scriitoarea Ioana Pârvulescu afirmă că târgurile de carte sunt o sărbătoare a armoniei într-o lume tot mai 'cacofonică și mai dezarmonică'. 'Târgurile internaționale de carte de la București, dar și din alte orașe, sunt, cu adevărat, o sărbătoare a armoniei într-o lume tot mai cacofonică și mai dezarmonică. Ele au cali
Bookfest/Cărți pentru copii de Oscar Wilde și James Joyce - prezentate la standul Humanitas
Două cărți de povești pentru copii, 'Integrala poveștilor'' de Oscar Wilde, în traducerea Lianei Alexandru, cu ilustrațiile Anei Alfianu și 'Pisica și Diavolul' de James Joyce, tradusă de Radu Paraschivescu, au fost lansate, sâmbătă, de Ziua Copilului, la Salonul Internațional de Carte Bookfest. 'Integrala poveștilor'
REPORTAJ/Piatra Neamț: Festivalul 'Lada cu zestre' a transformat orașul în capitală a meșteșugurilor populare tradiționale
Municipiul Piatra-Neamț este, în acest weekend, capitala meșteșugurilor populare tradiționale prin organizarea Festivalului de Artă Populară 'Lada cu zestre', manifestare ajunsă la a 19-a ediție. Toate aleile Parcului Tineretului, situat lângă complexul cultural Curtea Domnească, vibrează de viață, aducând în fața vizitatorilor
Bookfest/Profesorul Stanomir: Nicolae Iorga - simpatie vădită pentru un regim totalitar, dar nu a recomandat un partid unic
Profesorul Ioan Stanomir a afirmat că Nicolae Iorga a avut o 'simpatie vădită' pentru un regim totalitar, dar în niciun moment al carierei sale politice nu a recomandat un partid unic și totalitar, fiind 'un conservator autoritar'. Politologul a participat, sâmbătă, la Bookfest, la lansarea volumului Georgianei Țăra
Bookfest/Liiceanu: Toate etapele vieții noastre se trăiesc cu adevărat printr-o înțelegere secundară
Toate etapele vieții se trăiesc cu adevărat printr-o înțelegere secundară, a afirmat, sâmbătă, filosoful Gabriel Liiceanu, subliniind că, dacă se rămâne la prima înțelegere a unui act existențial, oamenii vor muri fără să-și fi înțeles viața în întreaga ei semnificație. Liiceanu, care și-a lansat la standul Humanitas d