logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Municipiului București

Campania de dezinsecție în Municipiul București - iunie 2025

Compania Municipală Eco Igienizare București (CMEIB S.A.) desfășoară, în această perioadă, acțiuni de dezinsecție pe teritoriul Municipiului București, după cum urmează:

Combaterea țânțarilor

A fost demarat al treilea tratament de combatere a țânțarilor, începând cu data de 31 mai 2025. Intervențiile au loc pe timpul nopții, între orele 22:00 - 5:00, în toate sectoarele Capitalei.

Lucrătorii CMEIB acționează:

- Cu utilaje de mare capacitate (ULV) în zone cu vegetație stradală, parcuri și zone pietonale;

- Cu autoutilitare dotate cu atomizoare portabile în zone greu accesibile, cu vegetație deasă.

Substanța utilizată este Solfac Trio EC 140, un produs biocid avizat de Ministerul Sănătății. În concentrația folosită, nu este periculos pentru oameni sau animale, însă poate provoca iritații respiratorii în cazul contactului direct - de aceea tratamentele sunt efectuate noaptea.

Combaterea larvelor

A fost finalizat al treilea tratament de larvicidare, urmând să înceapă al patrulea.

Intervențiile se desfășoară în funcție de condițiile meteorologice, pe toate malurile lacurilor aflate în proprietatea Municipiului București: Herăstrău, Lacul Morii, Cișmigiu, Tei, Circului, Național, Floreasca, Tineretului, Carol, Băneasa, Străulești și Mogoșoaia (Palatele Brâncovenești).

Lucrătorii folosesc atomizoare portabile, în intervalul 7:00 - 15:00.

Substanța utilizată este Vectobac WG, un larvicid biologic aprobat de Ministerul Sănătății, care nu afectează fauna și flora acvatică.

Combaterea căpușelor

A fost finalizat al doilea tratament împotriva căpușelor, început pe 21 martie 2025. Acțiunile continuă conform programului stabilit.

Tratamentele sunt aplicate în:

- Parcuri, grădini publice, locuri de agrement;

- Cimitire;

- Spații și terenuri aferente imobilelor (asociații de proprietari, cămine, locuințe sociale etc.).

Substanța folosită este tot Solfac Trio EC 140, în concentrație de 2%. Este un insecticid eficient împotriva căpușelor, țânțarilor, muștelor și gândacilor. Conține trei substanțe active (cipermetrin, praletrin și piperonil butoxid) și, în concentrația utilizată, nu este toxic pentru oameni și animale.

Programul anual de dezinsecție prevede:

- 14 tratamente pentru combaterea țânțarilor;

- 14 tratamente pentru combaterea larvelor;

- 5 tratamente pentru combaterea căpușelor.

Pentru orice sesizări legate de apariția focarelor de infestare, cetățenii pot contacta dispeceratul CMEIB:
0752.041.898 (non-stop)
[email protected]

Direcția de Presă

Afisari: 171

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].