Profesorul Ioan Stanomir a afirmat că Nicolae Iorga a avut o 'simpatie vădită' pentru un regim totalitar, dar în niciun moment al carierei sale politice nu a recomandat un partid unic și totalitar, fiind 'un conservator autoritar'.

Politologul a participat, sâmbătă, la Bookfest, la lansarea volumului Georgianei Țăranu 'Nicolae Iorga și seducția fascismului italian', apărut la Editura Humanitas.

'Ostilitatea lui Iorga vădită față de tot ceea ce însemna militarismul german era dublată de simpatia lui, nu mai puțin vădită, față de geniul italian. (...) Eu cred că în această carte colega noastră a demonstrat convingător că Nicolae Iorga nu este în totalitate un spirit totalitar. El nu este precum Corneliu Zelea Codreanu. Nu este nici măcar precum A. C. Cuza. El este pe un drum, dar nu îmbrățișează complet ipotezele gândirii totalitare. El este un conservator autoritar (...), care admiră la fascismul italian elemente pe care le vede ca fiind importante propriei sale gândiri politice: ordinea, ierarhia, civilizația latină, anticomunismul', a spus Stanomir.

El a subliniat că antisemitismul nu are directă legătură cu simpatia lui Nicolae Iorga pentru fascismul italian.

'Trebuie spus un lucru foarte important: antisemitismul nu are directă legătură cu simpatia lui Nicolae Iorga pentru fascismul italian. Pentru că așa cum demonstrezi convingător, fascismul nu a început, în Italia cel puțin, ca o ideologie antisemită. Fascismul italian devine antisemit în momentul în care el se raliază Axei. Or, aș spune că partea cea mai înspăimântătoare a gândirii lui Nicolae Iorga, care este antisemitismul, nu are nicio legătură cu fascinația pentru fascism. Ea predatează Primul Război mondial, este legată de tovărășia și parteneriatul cu A. C. Cuza, este eclipsată și revine, cum știm cu toții, spre finalul carierei sare politice', a explicat politologul.

Ioan Stanomir consideră că Nicolae Iorga 'a suferit de orbire politică, o dată prefăcându-se că nu înțelege ce era fascismul, dar, poate și mai grav, prefăcându-se că nu înțelege care este relația dintre fascism și revizionism'.

'Pentru că o parte fascinantă a acestei cărți este încercarea lui Nicolae Iorga de a vorbi fasciștilor italieni despre necesitatea abandonării cauzei maghiare. Pentru cei de astăzi, care știu despre Ungaria doar prin perspectiva lui Viktor Orban, ar fi bine să le aducem aminte că înainte de Viktor Orban a fost amiralul Miklós Horthy, care era ceva mai complicat și mai sumbru decât actualul prim-ministru al Ungariei. De ce erau italienii atât de filo-maghiari și de ce Nicolae Iorga nu părea să înțeleagă? Pentru că erau uniți de cauza revizionistă. Ceea ce Nicolae Iorga nu a părut să înțeleagă până la sfârșit este că asemeni Uniunii Sovietice și Germaniei Naziste, Italia lui Mussolini era un stat revizionist. Ea se născuse, cum demonstrați foarte corect, din umilința unui război pe jumătate pierdut și și-a propus ca obiectiv strategic lichidarea unui sistem de pace căruia România îi datora existența sa', a spus Stanomir.

El a apreciat că tragedia lui Iorga din această carte este tragedia cuiva care caută salvarea unde nu este bine-venit.

'Nicolae Iorga face tot ceea ce se poate aștepta de la el. Justifică toate abordările lui Mussolini, le explică contemporanilor că Mussolini nu e de fapt filo-maghiar, că Mussolini aproape nici măcar nu este aliatul lui Hitler, deși alianța cu Hitler este o traumă pentru Nicolae Iorga, justifică Războiul din Etiopia, unde descoperă valențele civilizatoare ale italienilor. Unde Nicolae Iorga începe să aibă un dram de realism este după 1938, când observă că toți cei care îl captau, îl invitau în vizite, îl flatau participă la distrugerea Cehoslovaciei. Și perioada aceasta '38 și '40 este, cu siguranță, perioada cea mai sumbră din existența lui Iorga, când de fapt realizează că unul dintre pariurile sale intelectuale și etice în egală măsură a fost unul ratat', a arătat profesorul.

Stanomir a invitat la prudență în a face judecăți simplificatoare, afirmând că 'Nicolae Iorga a fost cu siguranță antisemit, dar nu a fost monoman antisemit precum A. C. Cuza'.

'Nicolae Iorga a avut o simpatie vădită pentru un regim totalitar, dar în niciun moment al carierei sale politice nu a recomandat un partid unic și totalitar, sugerând mai degrabă formule vagi. Acolo unde Nicolae Iorga însă a greșit teribil în posteritate este în privința ideilor pe care le-a 'semănat'. (...) Paginile de final ale doamnei Georgiana Țăranu vorbesc despre această tragedie. Nicolae Iorga, care era antihitlerist, antinazist, este ucis alături de Virgil Madgearu, care era democrat. De ce? În cazul lui Madgearu era vorba de o ură generică, în cazul lui Nicolae Iorga se poate vorbi, practic, iertați-mi formula iconoclastă, de un paricid. Pentru că ura pe care el a stârnit-o în cadrul Mișcării Legionare o putea stârni numai un tată care s-a lepădat de copiii săi. Pentru că trebuie spus, și nu vreau să fiu prost înțeles, tezele sămănătoriste, etnocratice, mistice ale cuiva care nu era credincios au pregătit Mișcarea Legionară. Și Corneliu Zelea Codreanu și tot ceilalți din jurul lui nu ar fi fost posibili fără această conjuncție fatală care s-a produs la începutul secolului XX între A. C. Cuza și Nicolae Iorga', a susținut politologul. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Preda)