Toate etapele vieții se trăiesc cu adevărat printr-o înțelegere secundară, a afirmat, sâmbătă, filosoful Gabriel Liiceanu, subliniind că, dacă se rămâne la prima înțelegere a unui act existențial, oamenii vor muri fără să-și fi înțeles viața în întreaga ei semnificație.

Liiceanu, care și-a lansat la standul Humanitas de la Bookfest, cartea 'A doua viață a cărților mele: Interviuri 2013-2025', a mărturisit că volumul s-a născut din acest 'al doilea'.

'Mulți dintre dumneavoastră se căsătoresc. Nu? Și momentul în care își aleg partenerul de viață cred că l-au făcut în numele unei înțelegeri a actului pe care îl fac. Dar vor rămâne oare ei la 50 - 60 de ani la imaginea pe care au avut-o despre căsătorie în clipa în care au făcut-o? Nu. Evident că nu. Ei bine, aceleași mecanism mi s-a aplicat mie în privința cărților. Am crezut, cu fiecare carte pe care am scris-o, că o las în urmă, înțelegând-o așa cum am fixat-o în momentul nașterii ei și m-am despărțit de ea. Și mi-am zis că ea are un loc în înțelegerea pe care am avut-o în clipa în care am scris-o. Această carte e născută din acest 'al doilea'', a explicat filosoful.

Gabriel Liiceanu a susținut că toate etapele vieții se trăiesc cu adevărat printr-o înțelegere secundară, amintind experiența proprie în înțelegerea 'staturii uriașe' a lui Constantin Noica.

'Adică, printr-un 'al doilea'. (...) Toți e bine să fim 'al doilea'. Altfel spus, trebuie să avem toți o a doua înțelegere a ceea ce am trăit la început. Dacă rămânem la prima înțelegere a unui act existențial al nostru, murim fără să ne fi înțeles în întreaga ei semnificație viața noastră. Și am să vă dau rapid un exemplu legat de una dintre cărți. Am scris, în urmă cu 50 de ani aproape, 'Jurnalul de la Păltiniș'. M-am despărțit de el la scurtă vreme după. El a avut ecoul lui, a avut viața lui, dar eu mă oprisem la momentul când l-am scris. Nu mă mai apropiam de această carte. Au trecut 50 de ani, între timp, viața acestei cărți a fost cea care a fost și, în clipa în care a apărut volumul al treilea din Trilogia Păltiniș (...) 'Am inventat Păltinișul', în momentul în care am intrat în această carte și a trebuit să mă întorc asupra momentului când apăruse jurnalul, atunci am înțeles pentru prima oară ce am trăit atunci. Atunci am înțeles - în urmă cu câteva luni - cine a fost Noica cu adevărat, cât de uriașă a fost statura lui, în ce sens se poate vorbi despre eroismul vieții lui. Atunci am înțeles ce a însemnat Fenomenul Păltiniș, atunci am înțeles care era miza culturii pe care a încercat Noica să ne-o treacă', a spus Liiceanu.

El a reiterat că nu știa toate aceste lucruri în clipa în care volumul a fost scris acum 50 de ani.

'Așa s-a născut a doua mea înțelegere și în felul ăsta bucla unui episod esențial al vieții mele s-a închis. Dacă viața fiecăruia dintre noi presupune acest al doilea pas, atunci gesturile existențiale ale vieții dumneavoastră nu vor fi întrerupte. A nu ajunge aici, a nu ajunge la al doilea pas înseamnă că ai trăit o viață făcută din gesturi existențiale întrerupte și că nu ți-ai trăit viața în toată amploarea ei. Atunci înțelegi ce ți-a fost partenerul de viață, când îi recapitulezi toată istoria. Atunci înțelegi ce a însemnat profesiunea ta, atunci înțelegi care au fost oamenii deosebiți pe care i-ai întâlnit pe drum. Acest pas e obligatoriu să-l facă fiecare om, în măsura în care nu vrea să iasă din propria lui viață ignorant', a evidențiat Gabriel Liiceanu.

'A doua viață a cărților mele: Interviuri 2013-2025' cuprinde 15 interviuri luate lui Gabriel Liiceanu de Dan-Liviu Boeriu, Melania Cincea, Magda Grădinaru, Mihai Mincan, Dana Mischie, Cristian Pătrășconiu, Lucian Popescu, Andreea Pora și Laurențiu Ungureanu.

'Interviul nu este un gen literar. Și nici unul 'editorial'. Este un gen jurnalistic. Când devin, atunci, publicabile interviurile? Când intervievatorul e atât de iscoditor, atât de pasionat de ceea ce vrea să afle, încât îl provoacă pe cel întrebat ca, răspunzând, să descopere ceva ce el însuși nu știa și despre care, grație întrebării, află abia acum. Altfel spus, abia întrebarea l-a făcut să coboare în acel loc din mintea sa în care răspunsul exista fără ca el să știe. Întrebarea e atât de bine pusă, atât de bine țintită, încât mintea celui întrebat se focalizează către un adevăr surprinzător pentru el însuși. După acest criteriu au fost alese interviurile din acest volum. De aceea, le sunt recunoscător tuturor celor ce mi-au cerut să răspund la întrebările lor, prin care m-au ajutat, în fond, să scot la lumină 'a doua viață' a cărților mele. M-aș bucura ca această carte să fie descoperită de oricine o va deschide cu surprinderea cu care am descoperit-o eu în forma ei finală', mărturisea Gabriel Liiceanu. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)