#ReferendumFamilie/ Patriarhul Daniel: Participarea la vot este o onoare, un drept şi o binecuvântare
Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a afirmat sâmbătă că participarea la vot este o onoare, un drept şi o binecuvântare. "Ţinând seama de scopul acestui referendum, participarea la vot este o onoare, un drept şi o binecuvântare", a declarat patriarhul Daniel, la ieşirea de la urne.
#ReferendumFamilie/ Mitropolitul Ardealului: Votul acesta este pentru noi şi pentru urmaşii noştri
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a votat sâmbătă dimineaţa, la referendumul pentru redefinirea familiei, afirmând că şi-a exprimat opţiunea "pentru noi şi urmaşii noştri". "Ne rugăm bunului Dumnezeu ca să ne lumineze pe toţi şi să apărăm ceea ce e mai sfânt în viaţa noastră. Ne-am născut în famil
Papa Francisc ar putea vizita în 2019 România (surse)
Papa Francisc ar putea vizita în 2019 România, au confirmat vineri pentru AGERPRES surse din Arhiepiscopia Romano-Catolică. "E foarte probabil. Noi aşteptăm vizita, care trebuie confirmată. Nu ştim încă data exactă. Va veni, la anul, cândva", a spus una dintre surse. Publicaţia spaniolă Periodista Digital scrie
Bihor: Strategiile privind misiunea Bisericii, printre subiectele dezbătute la Congresul facultăţilor de teologie ortodoxă din ţară
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" din Oradea va organiza în premieră pentru instituţia de învăţământ, în perioada 9-10 octombrie, congresul facultăţilor de teologie ortodoxă din ţară, fiind totodată tipărit volumul aniversar intitulat "95 de ani de învăţământ teologic universitar orădean", a dec
#ReferendumFamilie: Consiliul Consultativ al Cultelor susţine referendumul pentru definirea căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie
Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit marţi în şedinţa anuală de lucru la Palatul Patriarhiei, susţine decizia de organizare a referendumului pentru clarificarea textului Constituţiei României, în sensul de înlocuire a formulării privind căsătoria ca "uniune între soţi" cu formularea "uniune înt
#ReferendumFamilie: Preotul Necula: Ţara asta este ruptă de multă vreme; ne urâm pe sponci de ani buni
Consilierul de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula, este convins că românii se urăsc şi că doar credinţa în Dumnezeu îi mai poate uni. Profesorul de teologie, Constantin Necula, le-a vorbit studenţilor marţi seara despre familie şi, la final, le-a făcut o demonstraţie matematică, găsind, spune el, o formulă prin care
#ReferendumFamilie Harghita: Mitropoliţii Ardealului şi Olteniei îi îndeamnă pe credincioşi să participe la referendum
Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, respectiv cel al Olteniei, Irineu Popa, prezenţi luni la hramul catedralei episcopale din Miercurea Ciuc, i-au îndemnat pe credincioşi să participe la referendumul pentru familie, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a arătat că participarea la r
Pr. Necula, la deschiderea anului universitar la militari: Patrie, onoare şi datorie - ceea ce ne ţine în viaţă pe toţi
Consilierul de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula, susţine că patria, onoarea şi datoria sunt ceea ce ne ţin în viaţă pe toţi. "Vă transmit (...) şi salutul de bucurie al colegilor dumneavoastră (...) ai Facultăţii de Teologie, altfel spus academia forţelor spirituale. (...) În mod cert, patrie, onoare şi datorie este
#ReferendumFamilie/Adunarea Naţională Bisericească: Participarea la referendum - act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie
Adunarea Naţională Bisericească, formată din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită sâmbătă în şedinţă, îi îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocşi români să participe la referendumul din 6 - 7 octombrie şi să spună 'da' clar
Biserica Ortodoxă Română aniversează, duminică, 11 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română aniversează, duminică, 11 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române transmis AGERPRES, cu acest prilej, Patriarhul Daniel va oficia în Catedrala Patriarhală, de la ora 9,30, Sfânta Liturghie, la care vor participa membri ai Sfântului Sinod, membrii Perm
Preotul Necula: Referendumul este despre nevoia de siguranţă a majorităţii, care e bulversată din toate punctele de vedere
Consilierul de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula, afirmă că referendumul din 6-7 octombrie este despre "nevoia de siguranţă a majorităţii, care e bulversată din toate punctele de vedere" şi că "nu are nicio legătură cu politicul". "Referendumul este despre nevoia de siguranţă a majorităţii care este bulversat
Bihor: Sinagoga neologă Sion, aniversare la 140 de ani de la construire
Prim-rabinul Oradiei şi al Transilvaniei, Kav Shraya, a vorbit luni seară despre însemnătatea Sărbătorii Corturilor Sukot, în Sinagoga Sion, la împlinirea a 140 de ani de la construirea acesteia şi la trei ani de la renaşterea sa ca obiectiv turistic al oraşului. "De trei ori pe an, oamenii mergeau la templu
UPDATE Vaslui: A început deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale fostului episcop martir al Huşilor, Grigore Leu
La Episcopia Huşilor a început, marţi dimineaţă, deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale fostului episcop martir al Huşilor, Grigore Leu, mort în condiţii suspecte în urmă cu 69 de ani. Acţiunea, iniţiată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), are drept scop stabilirea cauzelor d
Alba: Episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein, comemorat la 250 de ani de la trecerea la cele veşnice
Episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu-Klein, considerat întemeietorul Blajului românesc, a fost comemorat, duminică seara, la 250 de ani de la trecerea la cele veşnice, printr-o slujbă oficiată la Catedrala "Sfânta Treime" de către Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Claudiu. După slujba de pomenire, a avut loc conferinţa
Hunedoara: Episcopia Devei a câştigat un prim proces pentru folosirea numelui şi imaginii părintelui Arsenie Boca
Episcopia Devei şi Hunedoarei şi Mănăstirea Prislop vor putea folosi, în continuare, pentru o perioadă de timp, numele şi imaginea părintelui Arsenie Boca pentru comercializarea obiectelor de cult bisericesc, după ce au câştigat, la Curtea de Apel Bucureşti, apelul depus împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, a anunţat vin



