Comunicat de presă - DGPMB - Centrul de Comunicare al Municipiului Bucureşti
CENTRUL DE COMUNICARE AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI De la începerea votării nu au fost înregistrate incidente deosebite. Au fost primite trei sesizări cu privire la posibile incidente electorale, una dintre acestea a fost trimisă spre soluţionare Biroului Electoral Sector 2. De asemenea au fost aplicate două amenzi în valoare de 9.00
Declaraţie de presă - Centrul de Comunicare Judeţean Bistriţa-Năsăud
Declaraţie Alegeri Parlamentare - ora 11,30 Am revenit cu informaţii despre activităţile desfăşurate de structurile MAI în judeţul Bistriţa-Năsăud în contextul procesului de vot. Până acum, nu au fost înregistrate incidente deosebite. Au fost primite 2 sesizări de posibile incidente electorale dintre care unul nu se confirmă, iar celălalt este î
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea
Buletin informativ Începând cu data de 1 decembrie 2024, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea este ofiţer Începând cu 1 decembrie 2024, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea a trecut în corpul ofiţerilor, primind noile grade militare în cadrul unei ceremonii festive organizate cu prilejul Zilei Naţionale.
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Declaraţie alegeri parlamentare - ora 11,30 Am revenit cu informaţii despre activităţile desfăşurate de structurile MAI în contextul procesului de vot. Până acum, nu au fost înregistrate incidente deosebite. Au fost primite 19 sesizări de posibile incidente electorale: opt nu s-au confirmat, alte trei sunt în curs de verificare, iar una a fost t
Comunicat de presă - Senator Claudiu-Vasile Răcuci (PNL Alba)
Parlamentul României Senat Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal COMUNICAT DE PRESĂ Să perpetuăm, cu mândrie, demnitate şi responsabilitate, moştenirile fundamentale lăsate de făuritorii statului naţional unitar român Aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 reprezintă un moment f
Comunicat de presă - Deputat PNL Cristian Buican
Ziua Naţională a României Data de 1 Decembrie este înscrisă cu litere de aur în cartea istoriei româneşti. Este data la care peste 100 de mii de români s-au adunat la Alba Iulia pentru a proclama unirea Transilvaniei cu România. Prin această decizie - după ce în martie Basarabia se alăturase ţării, urmată în noiembrie de Bucovina - se încheia procesul de unific
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Mesajul ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu cu ocazia Zilei Naţionale Cu ocazia zilei de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României, adresez tuturor românilor, aflaţi aproape sau departe de ţară, urările mele de sănătate, pace şi prosperitate. 1 Decembrie este un moment în care rememorăm simbolic actul istoric de la 1 Decembrie 1918 şi
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Naţionale a României Postat în: 1 decembrie 2024 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, ziua în care sărbătorim Marea Adunare a Românilor de la Alba Iulia, ziua în care an după an românii se reunesc în spirit, de oriunde ar fi, pentru a cinsti Ziua Naţională, pentru a sărbători România.
Comunicat de presă - DGPMB - Centrul de Comunicare al Municipiului Bucureşti
În această dimineaţă, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat, pe parcursul nopţii, măsurile de protecţie a celor 1.289 de secţii de votare, constituite la nivelul Capitalei, le-au predat preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot, cu sigiliile intacte. La acest moment, procesul de vot a început. Pe parcursul n
Comunicat de presă - Poliţia de Frontieră Română
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 30.11.2024, poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peşte 164.700 de persoane, cetăţeni români şi străini şi aproximativ 55.800 de mijloace de transport care au tranzita
Declaraţie de presă - IPJ Covasna - Centrul de Comunicare Judeţean Covasna
DECLARAŢIE DE PRESĂ ORA 9:30 În această dimineaţă, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat, pe parcursul nopţii, măsurile de protecţie a celor 214 secţii de votare constituite la nivelul judeţului Covasna, le-au predat preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot, cu sigiliile intacte. La acest mo
Comunicat de presă - Partidul Verde - Filiala Judeţeană Suceava
Partidul Verde filiala judeţeană Suceava consideră că respectul faţă de natură nu trebuie uitat sau ignorat. Natura, mediul înconjurător, pădurea are nevoie de noi, oamenii ! Trebuie să arătăm un respect normal tot timpul, trebuie le protejăm aşa cum se cuvine, iar asta pentru a crea o armonie frumoasă între om şi natură. Din nefericire judeţul
Comunicat de presă - Biroul Electoral Central
Comunicat de presă privind participarea populaţiei la vot pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din data de 1 decembrie 2024 Până la ora 09.00 şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, 4.44% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 46.67% femei şi 53.33% bărbaţi, 5.16% în
Comunicat de presă - Centrul de Comunicare Judeţean Tulcea
În această dimineaţă, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Tulcea, care au asigurat pe parcursul nopţii măsurile de protecţie a celor 205 secţii de votare, constituite la nivel judeţean, le-au predat preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot, cu sigiliile intacte. La acest moment, procesul de vot a început în întregul judeţ.
Comunicat de presă - Federaţia Sindicatelor Libere din Invăţământ
Mesajul Preşedintelui FSLI, Simion Hancescu, cu ocazia Zilei Naţionale a României Dragi români, Ziua Naţională a României, sărbătorită astăzi, 1 Decembrie, este momentul de glorie al istoriei noastre şi ar trebui să fie momentul nostru de mândrie şi de cinstire a acestei ţări, a valorilor ei şi a oamenilor capabili din istoria ei, care au slujit