logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra apariției, în spațiul online, a unor mesaje și materiale cu caracter manipulator, menite să inducă în eroare opinia publică în legătură cu desfășurarea procesului electoral.

MAI recomandă cetățenilor să consulte surse oficiale și verificate atunci când accesează sau distribuie materiale care nu se bazează pe niciun fel de dovezi.

Reamintim că răspândirea, chiar și involuntară, a conținutului fals ori manipulator, inclusiv în scopul de a-l critica sau ironiza, poate contribui la propagarea sa. În acest context, încurajăm publicul să raporteze astfel de conținuturi direct pe platformele de socializare și să evite redistribuirea lor.

Autoritățile române monitorizează constant evoluțiile în mediul online și colaborează activ cu parteneri interni și internaționali pentru a contracara campaniile de dezinformare.

Ministerul Afacerilor Interne își reafirmă angajamentul pentru protejarea ordinii publice și a încrederii în procesul democratic.

Subliniem faptul că procesul electoral s-a desfășurat în condiții de legalitate și transparență, iar evaluările observatorilor internaționali, inclusiv ale OSCE, au confirmat corectitudinea și integritatea acestuia.

Detalii suplimentare pot fi citite aici: https://www.roaep.ro/prezentare/comunicat-de-presa/comunicat-de-presa-privind-desfasurarea-intregului-proces-electoral-pentru-alegerea-presedintelui-romaniei-intr-un-climat-de-integritate-si-corectitudine/

Direcția Informare și Relații Publice
Ministerul Afacerilor Interne

Afisari: 142

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].