Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
URMÃRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARÃ DE POLIȚIȘTI În perioada 14-15 iulie 2025, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Astfel, la data de 14 iulie 2025, a fost adus în țară un bărbat, de 42 de ani, din Prahova, urmărit internațional pentru săvârșirea infrac
Comunicat de presă - Penitenciarul Ploiești
Penitenciarul Ploiești - Dincolo de ziduri: responsabilitate, implicare și sprijin pentru comunitate Dincolo de porțile Penitenciarului Ploiești se scriu povești de schimbare, responsabilitate și dorință sinceră de a contribui la binele comun. Într-un demers care aduce beneficii concrete atât mediului înconjurător, cât și comunității locale, Penitenc
Comunicat de presă - Penitenciarul Ploiești
Penitenciarul Ploiești - Dincolo de ziduri: responsabilitate, implicare și sprijin pentru comunitate Dincolo de porțile Penitenciarului Ploiești se scriu povești de schimbare, responsabilitate și dorință sinceră de a contribui la binele comun. Într-un demers care aduce beneficii concrete atât mediului înconjurător, cât și comunității locale, Penitenc
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța
BULETIN INFORMATIV Constanța, 16.07.2025 Șarpe capturat de jandarmi dintr-un parc din municipiul Mangalia Marți, în jurul orei 20:00, jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină de urgență într-un parc din municipiul Mangalia, deoarece fusese semnalată prezența unui șarpe într-o zonă aglomerată la acea oră. Oamenii l
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV Infracțiuni rutiere În dimineața zilei de 15 iulie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Almașu Mare. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au const
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România Forțele Federației Ruse au executat, în noaptea de marți, 15 iulie, spre miercuri, 16 iulie, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităților Ismail și Chilia), în proximitatea frontierei fluviale
Comunicat de presă - Muzeul Național Cotroceni
Expoziția 'Peisajul în colecțiile Muzeului Național Cotroceni', din 22 iulie, în Spațiile Medievale Muzeul Național Cotroceni vernisează marți, 22 iulie 2025, ora 12.00, în Spațiile Medievale, expoziția Peisajul în colecțiile Muzeului Național Cotroceni, un proiect amplu ce aduce în atenția publicului lucrări semnate de pictori peisagiști români și europeni, val
Comunicat de presă - Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Maramureș
Maramureș / Acord de recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție La data de 09.07.2025 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, cu un inculpat, agent principal de poliție din cadrul IPJ Maramureș - Poliția Orașul
Comunicat de presă - Transelectrica
Când forța naturii face pagube, oamenii fac diferența: mobilizare exemplară pentru înlocuirea stâlpului avariat de pe Linia Electrică Aeriană 400 kV Gădălin - Roșiori. Linia a fost repusă în funcțiune cu succes București, 16 iulie 2025. Intervenția de înlocuire a stâlpului de înaltă tensiune al Liniei Electrice Aeriene 400 kV Gădălin - Roșiori, avariat în urma f
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș
Infracțiuni constatate de jandarmii argeșeni Un cal, furat de aproximativ doi ani din comuna Valea Mare Pravăț, a fost găsit de jandarmii argeșeni în comuna Berevoești și redat proprietarei. Jandarmii argeșeni care asigurau măsuri de ordine publică cu ocazia desfășurării Târgului anual de Marină din comuna Berevoești, au fost sesizați de către o feme
Comunicat de presă - Parohia Evanghelică C.A. Sibiu
Muzica secolelor trecute răsună în inima Sibiului - concert de muzică veche în Turneul Național Hans Judenkunig Pe data de 25 iulie, ora 19:00, în splendida Catedrală Evanghelică din Sibiu, publicul este invitat să ia parte la o incursiune sonoră în trecut, printr-un concert de muzică veche susținut în costume și cu instrumente de epocă. Evenimentul
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
BULETIN DE PRESÃ din 16 iulie Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore În cursul zilei de ieri (15.07.2025), pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor peste 1.700 solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 15.07.2025, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a tării noastre (granița cu Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de i
Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Sancțiuni de 1.489.500 lei aplicate de polițiștii locali pentru abandon de deșeuri, predarea acestora unor operatori neautorizați și pentru colectarea de deșeuri fără autorizație de mediu Problema abandonului de deșeuri pe domeniul public, dar și a cazurilor în care unele persoane apelează la operatori neautorizați pentru a preda deșeurile produse, precum și a c
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL MEHEDINȚI: TRAFIC BLOCAT PE DN 6 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 6 Caransebeș - Drobeta-Turnu Severin, în apropierea localității Orșova, județul Mehedinți, un autotren de transport mărfuri s-a răsturnat pe suprafața de rulare, blocând ambele sensuri de circulație. Nu sunt persoane rănite.