Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
O nouă intervenție a pompierilor români în sprijinul autorităților franceze În cursul zilei de ieri, după ședința operativă derulată în cadrul unității de pompieri Perpignan NORD, autoritățile franceze au decis pre-poziționarea modulului RO GFFF-V în proximitatea localității Argeles-sur-Mer, o zonă cu risc ridicat de izbucnire a incendiilor. Înainte
Comunicat de presă - Fundația Regală Margareta a României
Telefonul Vârstnicului - Nevoile seniorilor din România în prima jumătate a anului 2025. Se mențin solicitările pentru informații utile, dar crește interesul pentru implicare digitală și socială București, 10 iulie 2025 | În primele șase luni ale acestui an, linia socială gratuită Telefonul Vârstnicului - 0800 460 001, operată din anul 2015 de Funda
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului Blaj La data de 9 iulie 2025, în intervalul orar 18.00-22.00, Poliția Municipiului Blaj a organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului, care a avut drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor ce pot afecta siguranța cetățenilor. În cadrul activităților desfășurate, au fost efectua
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea
Doi cetățeni depistați fără drept de a conduce Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în trafic doi bărbați - un cetățean român și unul bulgar - care nu aveau dreptul legal de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Fr
Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea
Deschiderea Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești - un pas important pentru sprijinirea copiilor cu nevoi speciale din Vrancea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea anunță darea în funcțiune, în data de 14 iulie 2025, a Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești, un centru
Comunicat de presă - Autoritatea Vamală Română
4.435 euro și 24.025 dolari descoperiți de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Galați - Giurgiulești Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Galați - Giurgiulești, au descoperit într-un autocar pe sensul de intrare în țară înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean ucrainean, sumele de 4.435 euro și 24.025 dolari asc
Comunicat de presă - Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'
Expoziția 'Candombe - ritmul afro-uruguayan' Ambasada Uruguayului la București, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti', au plăcerea de a anunța organizarea unui eveniment cultural de excepție: expoziția de fotografie 'Candombe - ritmul afro-uruguayan', realizată de fotoreporterii uruguayeni Gaston Britos și Jorge Idiarte Borda, însoțită de
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Continuăm campania 'Adoptă un cățel'! Adăpostul pentru animale abandonate din Constanța găzduiește în prezent sute de căței care își așteaptă cu nerăbdare o familie și un cămin permanent. O parte dintre ei - printre care și Lulu și Yoyo - și-au găsit deja stăpâni iubitori, însă mulți alți prieteni blănoși încă speră să fie adoptați. Facem un apel sin
Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
UBB a dat startul admiterii pentru anul universitar 2025-2026 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a dat joi, 10 iulie 2025, startul primei sesiuni de admitere pentru anul universitar 2025-2026, cu peste 5.500 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu care vor să se înscrie la facultate, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă și aproximati
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie: Republica Indonezia - o nouă erupție vulcanică afectează insulele Flores și Bali Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în insulele Flores sau Bali că, la data de 7 iulie 2025, a avut loc o nouă erupție a vulcanului Lewotobi Laki-laki din provincia Nusa
Comunicat de presă - Camera de Comerț și Industrie Prahova
Asia Cultural Fest - un festival ca o punte de cooperare și prietenie între Prahova și țări din Asia Miercuri, 9 iulie 2025, la Sala Coloanelor de la Palatul Culturii Ploiești, s-a desfășurat Festivalul Asiatic - ASIA CULTURAL FEST 2025, un eveniment în premieră în Municipiul Ploiești și în Prahova, primul de acest gen în afara Bucureștiului. În org
Comunicat de presă - Poliția Română
La data de 9 iulie 2025, Poliția Română a adus în țară 2 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 28 de ani, din Dolj, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Franța, având emis, pe numele său, de către Ju
Comunicat de presă - Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța
Valuri de cultură la malul mării: Destinația Turistică Mamaia Constanța devine partener oficial al SEAS 2025 Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța anunță cu entuziasm parteneriatul oficial cu Teatrul de Stat Constanța pentru susținerea și promovarea celei de-a patra ediții a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului - SEAS 2025. Aceast
Comunicat de presă - Asociația Cultural Sportivă Pro Valores
Premii importante la cea de-a III a ediția a Concursului Internațional de Arte Vizuale 'Gheorghe Petrașcu' Se deschid înscrierile la competiția dedicată memoriei primului academician român provenit din rândul artiștilor vizuali. Cei mai valoroși artiști vizuali de toate vârstele, sunt invitați să participe la un concurs de tradiție, care poartă numele lui Gheorg
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu
Locuință cuprinsă de flăcări, în localitatea Prundu Casa unei familii din localitatea Prundu a luat foc, ieri după-amiază, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași, Punctului de Lucru Greaca și Detașamentului Giurgiu cu patru autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și