Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș
2439 persoane și-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Mureș
În primele opt luni ale anului 2025, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Mureș au fost încadrate în muncă 2439 persoane, dintre care 1226 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1439 au peste 45 de ani, 254 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 94 au vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani, 209 au vârsta cuprinsă între 25-29 de ani (209 tineri NEET), iar 443 sunt tineri sub 25 de ani (443 tineri NEET).
În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1072 provin din mediul urban, iar 1367 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (668), urmate de cele cu studii profesionale (638), studii gimnaziale (608). Numărul celor cu studii primare este de 251, al celor cu scoli postliceale este de 59, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 215.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM MUREȘ, 64 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează că urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.
Astfel, în primele opt luni ale anului 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență că persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8.633 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș, puteți accesa www.anofm.ro
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.