Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
'Republica lui Moș Crăciun' își deschide porțile, în acest weekend, la Ploiești ! Târgul de Crăciun din Ploiești - Republica lui Moș Crăciun - își deschide porțile sâmbătă, 29 noiembrie 2025 și promite, ca în fiecare an, o atmosferă de poveste pentru toți cei care vor trece prin centrul orașului, decorat festiv. Evenimentul va rămâne deschis până pe
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
BÃRBAT REȚINUT DUPÃ MAI MULTE FURTURI DIN MAGAZIN La data de 26.11.2025, lucrătorii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea - Compartimentul Combaterea Infracțiunilor contra Patrimoniului - au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 33 de ani, domiciliat în municipiul Tulcea, care, în perioada 11 aug
Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'UVT își asumă rolul de universitate-laborator al interdisciplinarității, iar confirmarea se regăsește și în a doua ediție a clasamentului Times Higher Education - Interdisciplinary Science Rankings 2026 (ISR)' Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează profilul de universitate orientată spre colaborare între
Comunicat de presă - Primăria Municipiului București
ANUNȚ REFERITOR LA ELABORAREA UNUI PROIECT DE ACT NORMATIV Astăzi, 27.11.2025, Primăria Municipiului București, anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: Proiect de hotărâre privind reglementarea utilizării materialelor pirotehnice pe raza Municipiului București.
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale - Brigada 15 Mecanizată 'PODU ÎNALT'
Cu ocazia Zilei Naționale a României, luni, 1 decembrie, în Piața Palatului Culturii din municipiul Iași va avea loc ceremonia militară dedicată acestui moment de profundă semnificație pentru toți românii. Evenimentul va include defilarea forțelor aparținând structurilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din județul Iași.
Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, devine primul lider politic din afara spațiului franco-belgian care oferă patronajul prestigiosului Institut Palladio din Paris în 2026 Institutul Palladio, parte a Fundației Palladio aflate sub egida Fundației de France, a anunțat oficial că Dominic Fritz, primarul Timișoarei, va oferi Patronajul Ciclului Anual de Seminarii P
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
CERCETAT PENTRU TRAFIC DE PERSOANE La data de 26 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Video: https://yo
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 4
Primarul Daniel Băluță propune fuziunea între Elcen și Termoenergetica, pentru un sistem integrat de producție, transport și distribuție a agentului termic în București Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 și candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de Primar General al Municipiului București, inițiază procesul administrativ menit să soluționeze defi
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
George Simion: 'Moșteanu, demisia ! Un ministru al Apărării cu studii mincinoase nu poate conduce Armata României !' 'Ionuț Moșteanu trebuie să demisioneze urgent ! De aproape 10 ani se perindă prin funcții înalte ale statului român cu o facultate neterminată și specializări inventate, schimbându-și biografia după interesul de moment. Ministrul Apărării, Ionuț M
Comunicat de presă - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
În urma comunicatelor de presă transmise, în zilele de 3 și 4 noiembrie, în care s-a făcut referire la mai multe percheziții într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: Astăzi, 27 noiembrie 2025, pr
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3
Poliția Locală Sector 3 continuă acțiunile de sancționare pentru construcțiilor neautorizate din zona retrocedată a Parcului IOR Poliția Locală Sector 3 a aplicat încă două sancțiuni contravenționale, fiecare în valoare de 10.000 de lei, organizatorilor târgului neautorizat amplasat pe terenul retrocedat din Parcul IOR. Astfel, numărul total al amenz
Comunicat de presă - Visit Oradea
Târgul de Crăciun Oradea începe mâine ! Mâine, 28 noiembrie, se deschide oficial Târgul de Crăciun Oradea, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului. Târgul va avea loc în perioada 28 noiembrie - 26 decembrie, iar programul de vizitare este 16:00 - 22:00 în timpul săptămânii și 12:00 - 22:00 în weekend. Deschiderea târgului va avea loc
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Mediaș
Primăria Municipiul Mediaș se pregătește pentru sărbătorile de iarnă: iluminat festiv, brazi tradiționali și deschiderea patinoarului Primăria Municipiul Mediaș a demarat pregătirile pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă, prin montarea iluminatului festiv pe principalele artere ale orașului, precum și pe străzile secundare. Și în acest an, municipalitatea va
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea
Povestea mesajului care promitea 2.622.000 de dolari Totul începe cu un e-mail aparent emoționant. Expeditorul se prezintă ca o femeie cu un diagnostic crunt. Spune că nu mai are mult de trăit, că nu are copii, iar soțul i-a murit. Susține că a strâns, împreună cu el, 2.622.000 de dolari și că și-ar dori ca această sumă să ajungă la cineva 'mai puțin privilegiat
Comunicat de presă - Consiliul Județean Dâmbovița
Parteneriat pentru digitizarea colecției de Carte Veche și Rară din patrimoniul Complexului Național Muzeal 'Curtea Domnească' Târgoviște În cadrul unui parteneriat multianual, Institutul Național al Patrimoniului și Complexul Național Muzeal 'Curtea Domnească' Târgoviște au început digitizarea colecției de Carte Veche și Rară din patrimoniul instituției, în ved