Comunicat de presă - Opera Națională Română din Timișoara
'Trubadurul' revine pe scena Operei timișorene Stimate Doamne, Stimați Domni, Opera Națională Română din Timișoara prezintă opera 'Il Trovatore' ('Trubadurul') de Giuseppe Verdi în două reprezentații extraordinare: duminică, 22 februarie 2026, ora 18, și luni, 23 februarie 2026, ora 19. La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul invitat
Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Parlamentul României Camera Deputaților DECLARAȚIE DE PRESÃ Justiția socială, o necesitate pentru dezvoltarea României Marcată anual la 20 februarie sub egida Organizația Națiunilor Unite, Ziua Mondială a Justiției Sociale este mai mult decât o dată simbolică în calendar. Este un moment de evaluare onestă a felulu
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Femeie cercetată penal pentru utilizarea unui document fals Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unei persoane de sex feminin, cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere în Polonia, ce s-a dovedit a fi fals. În data de 19 februarie a.c
Comunicat de presă - CT BUS
În perioada 23 - 27 februarie, pe durata vacanței școlare, traseele E1, E2 și E3 vor fi suspendate. Autobuzele vor reveni pe liniile de transport dedicate elevilor din data de 2 martie. Specialist Relații Publice Str. Industrială, nr. 8, 900 147 Telefon: 0733 445 421 / 0241 694 960
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman'
Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman' organizează joi, 26 februarie, lansarea volumului 'Aventuri în grădina lui Gabriel', volum ce o are drept autor pe Anca Moldoveanu. Despre carte vor vorbi Dan Ionescu, actorul Daniel Mirea, artiștii Teodora Dumitru, Tiberiu Stelian Dumitru precum și reprezentanți ai Editurii Cristian Plusart. 'Cartea A
Comunicat de presă - Centrul Român pentru Pregatirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV)
Referitor la articolul publicat de Ziarul online Constanta Info, intitulat 'Surse: CERONAV ar fi pierdut acreditarea OPITO pentru cursurile offshore', dorim să facem următoarele precizări pentru o corectă informare a opiniei publice. CERONAV nu a pierdut acreditarea OPITO, instituția a suspendat cursurile timp de o săptămână. La finalul lunii decembr
Comunicat de presă - Consiliul Concurenței
Consiliul Concurenței pune în dezbatere angajamentele propuse de Sameday pentru a putea prelua Cargus Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de către Delivery Solutions S.A. (Sameday) pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate în contextul preluării Cargus S.R.L. și subsidiara acesteia, EOPS Solutions
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE FRAUDÃ PRIVIND AJUTOARELE DE ÎNCÃLZIRE Astăzi, 20 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pun în executare 6 mandate de percheziție la sediul unei instituții publice și domiciliile unor pers
Comunicat de presă - Consiliul Județean Prahova
Obiectivul alPHa Prahova: reducerea obezității prin activități fizice și educație. Cupele și campionatele sunt doar o consecință Ploiești, Prahova - Într-un context în care România investește milioane de euro în performanța sportivă de vârf, dar rămâne pe primele locuri în Europa la sedentarism și obezitate infantilă, Clubul Sportiv alPHa Prahova propune o schimbare de par
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
1,6 milioane lei pe zi penalități pentru Romprest ! Operatorul nu respectă Programul de Deszăpezire Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie indică menținerea fenomenelor de iarnă până sâmbătă seara. Din această după amiază Bucureștiul se va afla sub cod galben, cu vânt în rafale și ninsori. Sunt așteptate polei și ghețuș, iar stratul de zăpadă poate cr
Comunicat de presă - TVR
Patru ani de război: echipa Știrilor TVR, la Kiev și pe frontul din Donbas La patru ani de la declanșarea războiului la scară largă din Ucraina de către Federația Rusă, Știrile TVR vor acoperi pe larg evenimentele din Kiev dedicate acestui moment, dar și realitatea dură a conflictului armat din zona frontului de est, din Donbas. Începând de sâmbătă,
Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Deputatul USR Cristian Brian: 'Vrem reformă' e de multe ori doar o vrăjeală pe care o aruncă partidele în fața presei și alegătorilor Săptămâna asta PSD, AUR, PNL și UDMR au făcut scut în jurul șmecherilor din sport care se îmbogățesc din bani publici. Într-o singură ședință a Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților au respins cinci inițiative l
Comunicat de presă - TPBI
TPBI: la dispoziția Brigăzii Rutiere, liniile 86, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate în serile zilelor de sâmbătă și luni Pentru a permite participarea în siguranță a publicului la meciurile de fotbal Rapid București - Dinamo București (programat sâmbătă, 21.02.2026, de la ora 20.30) și FCSB - Metaloglobus (programat luni, 23.02.2026, de la ora 20.00), numai dac
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): 'O deplasare ratată. O Putere fără soluții' 'Deplasarea președintelui României la Washington, pentru a participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, urmărită cu interes și speranță de milioane de români, s-a încheiat fără niciun rezultat concret pentru români și pentru România. Dimpotrivă. În loc să consolideze pa
Comunicat de presă - Partidul Social Democrat
PSD SOLICITÃ PNL ȘI USR SÃ ÎNCETEZE DISPUTA CARE BLOCHEAZÃ REFORMA DE RELANSARE ECONOMICÃ PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică - singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD