Scriitoarea Gabriela Adameşteanu, unul dintre cei mai traduşi autori români, anunţă că în această toamnă va apărea o nouă traducere, a cinsprezecea, în limba daneză, a romanului său de debut, ''Drumul egal al fiecărei zile'' (1975), primul titlu din trilogia care mai include ''Provizorat'' (2010) şi ''Fontana di Trevi'' (2018).

Într-un interviu pentru AGERPRES, autoarea Gabriela Adameşteanu a dezvăluit ce a însemnat pentru ea lucrul la această trilogie, care documentează peste patru decenii de istorie, două regimuri politice antagonice şi ruptura violentă dintre ele, cum a construit destinul personajului Letiţia Branea, o scriitoare care a publicat o carte de succes în ţară, după care a luat calea exilului, dar şi modul în care s-a raportat ea însăşi la ideea plecării din ţară, atât înainte de a-şi începe cariera de scriitoare, cât şi la începutul acesteia.

De asemenea, în perspectiva noii traduceri în daneză, care va fi realizată prin intermediar francez, Gabriela Adameşteanu spune povestea traducerilor romanelor sale în atât de multe limbi şi a modului cum au fost ele primite în străinătate.

Totodată, autoarea a explicat interesul pentru tema emigrării în cea mai recentă carte a sa, ''Voci la distanţă'' (2022), a cărei protagonistă este o doctoriţă văduvă şi pensionară care îşi rememorează şi reanalizează viaţa, urmând cele două fire, strâns împletite, ale istoriei, cel a istoriei personale, mica istorie - povestea invidivului şi a familiei -, şi cel al marii istorii, al istoriei colective. În roman o regăsim în continuare şi pe Letiţia Branea, ca personaj secundar, astfel încât tema emigrării, care o preocupă pe autoare încă de la debut, revine şi aici, atât în mod continuat, cât şi sub o nouă formă, cea dictată de istoria cea mai recentă a României.


AGERPRES: Ce a însemnat pentru dumneavoastră scrierea acestei trilogii, care a avut nevoie, iată, de 43 de ani ca să fie completă?

Gabriela Adameşteanu: Personajele mele, inclusiv Letiţia, nu sunt proiecţii ale mele, chiar dacă le-am împrumutat nişte detalii, dar puţine. Eu le văd ca pe nişte persoane în carne şi oase, total diferite de mine, le aud vocile, sunt la fel ca vecinii care locuiesc în acelaşi bloc cu mine şi ne încrucişăm la lift sau pe stradă. Letiţia, în viziunea mea, nu a fost o scriitoare de succes, dacă ar fi fost aşa, s-ar fi gândit şi la scrisul ei înainte să plece din ţară. Dar pentru ea scrisul este numai un ajutor ca să-şi rezolve trădarea iubitului şi a prietenei: e o formă de răzbunare, singura care îi mai stă la dispoziţie. Ea îşi spune că e altă persoană, şi chiar e diferită faţă de Letiţia îndrăgostită din ''Provizorat'', viaţa în Occident a maturizat-o, poate chiar prea mult, e pragmatică, are proiecte materiale concrete, îşi chibzuieşte banii de bătrâneţe etc. Un anume pragmatism a avut dintotdeauna, de aceea a şi plecat din ţară şi s-a împăcat cu bărbatul înşelat, cu Petru. Acum este o persoană cu picioarele pe pământ, însă trecutul rămâne în fiecare dintre noi şi reapare uneori la suprafaţă. Eu nu scriam atunci când, la 24 de ani, le-am spus soţului şi părinţilor lui că nu plec din ţară şi că n-o să le dau nici copilul. Tatăl meu murise de curând, nu i-aş fi lăsat pe mama şi fratele meu ostatici aici, n-aş fi suportat despărţirea cu o revedere incertă, aşa cum era în comunism. Era şi o decizie lucidă, nu aveam o meserie bună pentru transfer într-o ţară capitalistă, după Facultatea de Litere, şi nu eram dispusă să fac orice ca să trăiesc şi să mă adaptez, eventual să-mi pierd statutul social. Iar când am început să scriu, cu atât mai puţin nu eram doritoare să-mi pierd cititorii de aici pentru foarte ipoteticii cititori din Occident. Fireşte, după 90, mi-ar fi plăcut să stau luni, ani, dar singura ocazie pe care am avut-o, să fiu directoarea ICR Paris, în 1997, am refuzat-o. Nu m-am îndurat să mă despart, de data aceea, de ''Revista 22''.

AGERPRES: Sunteţi printre cei mai traduşi autori români. Fiecare roman al trilogiei a fost tradus în multe limbi, dar ''Dimineaţă pierdută'' (1984) rămâne cel mai tradus titlu, în nu mai puţin de 15 limbi, între care ebraică, suedeză sau estonă. Cum explicaţi interesul editurilor străine pentru cărţile dumneavoastră şi cum au fost primite de publicul respectiv?

Gabriela Adameşteanu: Deşi cărţile mele recente - "Provizorat", "Fontana di Trevi" - au cam la fel de multe traduceri ca şi "Drumul egal al fiecărei zile", fără să aibă ca temă centrală comunismul, până acum, "Dimineaţă pierdută" rămâne cartea mea cea mai tradusă, la distanţă bună de celelalte. În toamnă va apărea cea de-a cincisprezecea traducere, în Danemarca, la editura Palomar, din păcate prin intermediar francez, editoarea nu a găsit un traducător danez convingător. Putea alege altă carte de-a mea, mai recentă, dar a insistat să publice "Dimineaţă pierdută", fiindcă ea a intrat între timp în canonul european, au fost clasamente în reviste, pe site-uri... Chiar de prima oară când s-a luat decizia publicării "Dimineţii" într-o editură occidentală, la Gallimard, în 2005, argumentul editorului a fost acesta, că era o carte-cult în România. Nu cred că m-a ajutat tema comunismului, uneori chiar dimpotrivă. Comunismul estic, cel românesc cu atât mai mult, nu este perceput ca exotic, ci apăsător, trist, cititorii nu se omoară după cărţile triste, iar editorii sunt interesaţi de vânzare. Dar editorii importanţi sunt interesaţi şi de valoarea cărţilor publicate de ei, de numele mari care apar în cataloagele lor. La "Dimineaţă pierdută" a contat şi amploarea în timp a naraţiunii, nu e vorba doar despre comunism, ci de istoria României moderne, văzută prin ochii unor femei bătrâne. Deşi este o carte amplă, greu de tradus, şi are o anumită vârstă, 41 de ani, editorii străini continuă să vrea s-o publice. Acum a fost reeditată, în Spania, în Germania, în Franţa, în populara colecţie Poche, şansă la care puţine cărţi estice ajung. Scriitorul român "generic" de azi îşi doreşte traducerea la fel mai mult ca publicarea "acasă", dar editorul străin ia în seamă recepţia din ţara de origine, cum a fost comentată, câte exemplare s-au vândut, ce premii a obţinut etc.

AGERPRES: Legat de receptarea traducerilor romanelor dumneavoastră în străinătate, aţi observat anumite diferenţe culturale de la o ţară la alta?

Gabriela Adameşteanu: Receptările sunt diferite de la o ţară la alta. De pildă, "Provizorat" a avut o receptare mult mai bogată în străinătate - în Franţa, dar mai ales în Germania şi Spania - decât în ţară, unde am avut impresia că atât episodul adulterului, cât şi cel legionar/antonescian a trezit rezerve şi nedumeriri. Cea mai mare surprindere a mea a fost că în El Pais a scris despre "Provizorat" un cunoscut prozator spaniol, Antonio Munoz Molina ("Vieţi secrete"); găsise, cred, similitudini de destine, situaţii asemănătoare cu cele din cărţile lui. Atât dictatura de dreapta cât şi pudibonderia şi bigotismul perioadei franchiste au creat un interes mai mare cititorului spaniol. "Fontana di Trevi", care în ţară a luat toate premiile anului 2018, deşi a intrat în competiţie cu multe romane ale anului foarte bune, n-a stârnit în străinătate aceeaşi receptare entuziastă, şi cred că am înţeles de ce: "Fontana di Trevi" este mai ales o carte despre România de după 1990, cu revoluţia, cu exodul plecărilor, cu relaţia dintre cei de afară şi cei din ţară - teme foarte româneşti. Am văzut şi similitudini de receptare: "Dimineaţă pierdută" este peste tot văzută prin personajul Vica Delcă, popular şi în România. O femeie needucată, dar inteligentă, cu o viaţă grea, care a trezit în Occident un interes la fel de mare ca în România. Marele traducător francez Alain Paruit o iubea pe Vica şi mi-a spus că acest tip de femeie există în fiecare ţară.

AGERPRES: În cea mai recentă carte pe care aţi semnat-o, "Voci la distanţă" (2022), reapare interesul pentru tema emigrării. Ce anume îl alimentează?

Gabriela Adameşteanu: Tema emigrării, ca şi apariţia Letiţiei au intervenit târziu în proiectul "Vocilor la distanţă" - care, ca şi în alte cazuri la mine, trebuia să fie doar o proză scurtă - respectiv în partea a doua, cea denumită "Folderul Andei". Proiectul iniţial conţinea povestea chelnerului Ghiţă Trif, de la hotelul Amfiteatru şi de la casa din Neptun a lui Ceauşescu. Ea includea şi povestea castelului din mica urbe de la munte, am vrut să arăt transferul de proprietăţi din postcomunism şi felul în care se construieşte o nouă elită politico-economică prin intermediul recuperării averilor confiscate în comunism. Dar cartea "mi-a scăpat din mână", pandemia a ocupat un spaţiu neaşteptat, doctoriţa Anda, în loc să se rezume la povestea din anii 80, de la mare, "s-a lăbărţat" cu toată viaţa ei, şi m-am trezit şi cu Letiţia acolo. Am lăsat-o convalescentă după COVID, nu ştiu dacă îşi va mai reveni sau nu. Şi acum nu poţi să mai scrii nimic fără să ajungi la tema emigrării, mai ales când ai personaje tinere.

Gabriela Adameşteanu este absolventă a Facultăţii de Litere, Bucureşti. A fost redactor de dicţionare (1965-1984) şi literatură (1985-1989). A condus revista 22 (1991-2005) şi suplimentul ei, Bucureştiul Cultural (2005-2013). Vicepreşedintă (2000-2004) şi apoi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Membră a Juriului Uniunii Latine (2007-2009). Preşedintă de onoare a primei ediţii a premiului Goncourt Românesc (2013). Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (2014). Premiul de Excelenţă, acordat de Radio România Cultural (2024).

Romanele sale au fost multipremiate: "Drumul egal al fiecărei zile" - Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor; Premiul Academiei; "Dimineaţă pierdută" - Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor; "Întâlnirea" - Premiul Ziarului de Iaşi (ex aequo), Premiul revistei Ateneu; "Provizorat" - Premiul pentru proză al revistei Observator cultural, nominalizare la Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România; "Fontana di Trevi" - Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru proză al revistei Observator cultural, Premiul PEN România, Premiul Radio România Cultural, Premiul Sofia Nădejde, Premiul Agenţiei de Carte; "Voci la distanţă" - Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, Gabriela Adameşteanu a mai publicat volume de proză scurtă, de jurnalism şi memorialistică şi traduceri.AGERPRES (RO - autor: Cristina Zaharia, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)