REPORTAJ/Bihor: Profesorul Mihai Cărbunar, legumicultor pasionat, cultivă struguri de masă ecologici în solar
Un legumicultor pasionat, cu produse certificate ecologic, Mihai Cărbunar, profesor la Facultatea de Protecţia Mediului din Oradea, este singurul din judeţ care cultivă struguri de masă în solar, şi aceştia atestaţi din punct de vedere ecologic.

"Ideea de a cultiva strugurii în solar mi-a venit în Franţa, în stagiile de practică în timpul facultăţii. Împreună cu un fermier am plantat nişte butaşi de vie în solar, pentru că la ei, în zona Bretania, nu erau condiţii favorabile pentru viticultură. E un climat oceanic, deloc potrivit pentru vie. Aşa au obţinut primii struguri de masă în solar. Chiar i-am învăţat cum se taie via, pentru că nu erau obişnuiţi cu cultura viţei-de-vie", a povestit, pentru AGERPRES, Mihai Cărbunar, azi, la aproape 60 de ani.

Acolo, în Franţa, prin stagiile din anii 1991-1994, a descoperit agricultura ecologică în legumicultură, o pasiune pe care şi-a cultivat-o în întreaga sa carieră ulterioară. Ştia din copilărie care este vocaţia sa profesională. A învăţat la Liceul Agricol din Salonta, iar în 1989 a ajuns student la Facultatea de Horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj. Cu un doctorat în legumicultură, Mihai Cărbunar educă azi generaţii de tineri agronomi în spiritul grijii faţă de natură şi al respectului pentru consumatori. Ferma lui, adică trei sere pe circa 10 ari, este foarte des laborator pentru tinerii săi învăţăcei. Aici cultivă cu mare drag, în primul rând, 60 de soiuri de tomate - "toate culorile şi mărimile" -, ardei, vinete, castraveţi, castravete amar, dovlecei, iar pe timp de iarnă multe varietăţi de salată, rucola, spanac, varză kale, mizuna etc. Şi, desigur, struguri, de care se bucură din iulie până la Crăciun...
"Revenind în ţară, mi-am făcut, la Husasău de Tinca, ajutat de francezi şi părinţi, trei solarii pentru legume, unul mai mare şi două mici, dar mi-a venit ideea să plantez pe margine şi câţiva butaşi de vie. În primul rând pentru mine, dar şi cu gândul că astfel voi asigura un microclimat mai favorabil legumelor, să le protejez de căldura soarelui. Ceea ce s-a şi dovedit. Pentru că i-am plantat în sera mare, pe latura sudică, cea mai expusă la razele directe", îşi continuă povestea Mihai Cărbunar.
În primul an a plantat câte doi butaşi în capetele serei, a văzut că le merge, după care a extins şirul lor, plantând în continuare, aşa că în prezent are peste 30 de butuci de vie, cu nişte struguri de masă impresionanţi.
Ca să se bucure de struguri cât mai mult timp, a ales butaşi din diferite soiuri, cu coacere eşalonată, ceea ce înseamnă că la el strugurii încep să se coacă prin 15 iulie, soiul Palatina, care s-au copt chiar mai devreme anul acesta, pe la 1 iulie, datorită căldurii.

"Când se termină unul, începe altul să se coacă. Tot aşa, am un flux continuu de struguri copţi până la sfârşitul lunii octombrie. Ultimii chiar îi las pe butuci şi când lucrez în solar mă mai energizez cu câteva boabe. Anul trecut, am avut şi în ianuarie", îşi aminteşte cultivatorul.
Tot ce produce în serele lui este certificat ecologic. De la bun început, a ales să cultive curat, fiind de mai mulţi ani producător certificat de produse ecologice. A devenit el însuşi inspector certificator în agricultura ecologică pentru Ecocert, unde a lucrat câţiva ani.
Potrivit acestuia, cultivatorii care se îndreaptă spre agricultura ecologică au un nivel de conştiinţă mult peste media obişnuită, ştiind că oferă, pe încredere şi pe dovada certificării, alimente sănătoase, curate. Însă mai sunt şi alţii care aleg sistemul ecologic doar pentru profit şi reclamă.
Iar populaţia devine, spune dânsul, mai conştientă de substanţele chimice pe care le ingerează din alimente, multe persoane având probleme de sănătate din această cauză.
"Atunci li se trage semnalul de alarmă şi încep să se gândească la o hrană curată, îşi schimbă mentalitatea şi obiceiurile alimentare", afirmă agricultorul.
Din relaţiile pe care le are cu alţi fermieri, unii şcoliţi, alţii, nu, Mihai Cărbunar atrage atenţia asupra fertilizării excesive cu chimicale. "Este înfiorător, vă spun sincer. În agricultura convenţională, mulţi nu respectă timpul de pauză şi alte măsuri necesare; important e pentru ei profitul. Nu-i interesează că otrăvesc oamenii, că-i îmbolnăvesc", a spus specialistul.

Paşii de urmat pentru a obţine certificare nu sunt greu de făcut, consideră acesta, dacă într-adevăr eşti pasionat.
Direcţia agricolă are lista cu organismele de certificare acreditate în România. După ce s-a luat legătura cu una dintre ele, urmează perioada de conversie ce durează cam trei ani, timp în care se produce în sistem ecologic, fiind verificate periodic solul, producţia, tehnologiile de cultură şi îngrijire.
"Sunt deja foarte multe modalităţi şi produse folosite pentru agricultura ecologică. Avem şi reglementări europene, ce se aplică, evident, şi în ţara noastră. Regulamentul îţi spune tot ce ai dreptul să faci şi ce nu ai voie în agricultura ecologică. După trei ani, dacă totul e în regulă, se primeşte certificarea, apoi aceste controale au loc, obligatoriu, în fiecare an, aleator şi inopinat", a precizat el.

În agricultura ecologică nu este permisă folosirea produselor chimice de sinteză, la fel este interzisă cultura hidroponică (pe apă, fără sol), se pot folosi maceratele din plante (preventiv şi curativ), microorganismele şi prădătorii naturali, dar şi unele produse speciale pentru agricultura eco.
Deşi, pe plan mondial, se vehiculează mai multe denumiri pentru asemenea produse curate, precum bio, organic sau ecologic, România a adoptat denumirea "produs ecologic". La francezi sunt "produse bio", dar folosesc acelaşi regulament european. Semnul distinctiv al certificării este eticheta cu frunză verde înconjurată de steluţe.
Ocupat cu predarea la facultate, fiind şef de lucrări la legumicultură, în devenire conferenţiar universitar, şi neavând o fermă foarte mare, Mihai Cărbunar nu are nevoie de un site sau popularizare pe social media, pentru că are clienţi abonaţi, din auzite, cărora le duce produsele acasă.
Deocamdată se dedică prioritar educării tinerei generaţii, care, speră el şi are toată încrederea, că va înţelege valoarea agriculturii ecologice şi o va aplica din ce în ce mai mult. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) Mihai Cărbunar / Arhiva personala
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












