Harghita: Peste 100 de persoane au participat la un exercițiu al ISU, la Miercurea-Ciuc; s-a simulat intervenția la un accident chimic
Peste 100 de persoane, angajați ai mai multor instituții, dar și voluntari, au participat, miercuri, la un amplu exercițiu desfășurat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, în cadrul căruia s-a simulat intervenția la un accident chimic produs la o firmă din zona industrială a municipiului Miercurea-Ciuc.
Într-un comunicat transmis presei se arată că, potrivit scenariului, accidentul chimic, în care au fost rănite 13 persoane, surprinse în diverse spații, a fost urmat de un incendiu.
Primii care au intervenit au fost angajații firmei, 'care au reacționat rapid în momentul în care a sunat alarma' și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență, concomitent fiind alertați pompierii, inclusiv echipajul CBRN și echipajul cu autospeciala de transport roboți, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Brașov.
Exercițiul a implicat activarea Planului Roșu de Intervenție, fiind constituite echipe de căutare-salvare, de extragere a răniților din zonele de pericol, de decontaminare și de acordare a primului ajutor medical.
Pe de altă parte, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului și limitarea propagării flăcărilor la restul obiectivului.
'La fel ca în situațiile reale, echipajele medicale UPU-SMURD, ale Serviciului Județean de Ambulanță, alături de voluntarii Crucii Roșii Române - Filiala Harghita au acționat pentru salvarea persoanelor, trierea și acordarea primului ajutor în Postul Medical Avansat și transportarea acestora la spital. S-a impus intervenția polițiștilor și a jandarmilor pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, dar și pentru fluidizarea traficului', se precizează în comunicatul de presă.
La fața locului a fost amenajat un Centru de Asistență pentru persoane afectate, unde a fost oferit sprijin psihologic de către psihologi din cadrul structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne și specialiști ai Colegiului Psihologilor din România - filiala Harghita.
Toate acțiunile au fost coordonate dintr-un Punct de Comandă Mobil iar exercițiul a testat capacitatea de reacție, coordonare și intervenție integrată a structurilor implicate.
'Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu au participat echipaje din cadrul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență Harghita și Brașov, Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, Poliției Locale, Serviciului Județean de Ambulanță Harghita, Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, Crucii Roșii Române - Filiala Harghita, Colegiului Psihologilor din România - filiala Harghita, Agenției pentru Protecția Mediului, Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Harghita, Direcției de Sănătate Publică Harghita, Serviciului Voluntar și Comitetului Local pentru Situații de Urgență Miercurea Ciuc, Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Ciceu și Sâncrăieni. (...) În total, au fost angrenate peste 100 de forțe cu 20 de mijloace auto și autospeciale de intervenție', menționează sursa citată.
Reprezentanții ISU Harghita au punctat faptul că prin astfel de exerciții se menține un nivel ridicat de pregătire și au dat asigurări că instituțiile sunt pregătite să răspundă eficient în situații de urgență reale. AGERPRES/ (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Start în recoltarea strugurilor; 40 de hectare de viță-de-vie - plantații așezate în zonele de deal
Fermierii au început recoltarea strugurilor de pe cele aproximativ 40 de hectare de cultură, majoritatea plantațiilor fiind situate în zona de deal a județului Maramureș, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Fermierilor Maramureș, Florian Vlad. 'Strugurii s-au copt mult mai devreme anul acesta dator
Harghita: Minus 3,7 grade Celsius la Miercurea-Ciuc; temperaturi sub zero și în alte zone ale județului
Temperaturile au coborât sub zero grade, miercuri dimineața, în mai multe localități din județul Harghita, cea mai scăzută valoare fiind înregistrată la Miercurea-Ciuc, unde minima a ajuns la minus 3,7 grade Celsius. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibi
Suceava: Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu mașina pe centura municipiului Rădăuți
Un bărbat de 32 de ani a decedat miercuri dimineață, după ce s-a răsturnat cu mașina pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Potrivit ISU Suceava, evenimentul a fost anunțat la 112 la ora 02:48. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, împreună cu două echipaje SAJ.
MApN: Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, startul celei de-a XIII-a ediții a Ștafetei Veteranilor Invictus, care se va desfășura între între 1 și 25 octombrie. 'Joi, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum pentru cea de-a XIII-a ediție. Inițiat în anul 2014 de voluntarii Invictus România, proiectul a
REPORTAJ/Dolj: Proprietar în acte, dar nu fermier la câmp; cum s-a schimbat satul în ultimii 20 de ani
În urmă cu două decenii, întrebarea 'cine lucrează pământul?' avea, în satul românesc, un răspuns mult mai simplu: de cele mai multe ori, proprietarul. Astăzi, răspunsul poate fi diferit. Pământul poate aparține unei familii, poate fi moștenit de copii plecați din sat, poate fi dat în arendă, iar agricultura de pe acea parcel
MApN: Dronă detectată în proximitatea frontierei fluviale cu România, la Est de Izmail
București, 30 sep /Agerpres/ - Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de marți spre miercuri, o țintă aeriană ce evolua la Est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea frontierei fluviale cu România, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Po
Ședință CGMB: Reglementări privind închirierea trotinetelor electrice, dar și investiții în infrastructură, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 12.00 și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează investiții în infrastructura rutieră, consolidarea imobilelor, dar și reglementări privind activitatea de curierat, închirierea trotinetelor electrice sau circulația vehiculelor de mare tonaj.
Sector 1: Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, în weekend, în Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei pentru spațiile verzi și proiecte care pot schimba în bine locurile din apropierea
Hunedoara: Focare noi de incendiu în zona Cheile Buții din Retezat
Noi focare de incendiu au fost observate, marți, în zona Cheile Buții, din masivul Retezat, la câteva zile după ce pompierii militari au intervenit la fața locului și au lichidat un alt incendiu de vegetație uscată, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. ''În zona Cheile Buții, ca urmare
MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, din evaluările tehnice realizate la fața locului s-a constatat
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre
Olt: Clădirea Școlii Nr. 2 din Caracal, veche de peste 150 de ani, va fi reabilitată cu fonduri europene
Clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Caracal, ridicată în urmă cu aproximativ 170 de ani și în care învață peste 900 de elevi, va fi reabilitată și modernizată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 19,2 milioane de lei, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a anunțat marți, viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu
Hunedoara: Misiune a pompierilor militari în Caraș-Severin pentru stingerea incendiului din Parcul Național Domogled
Un echipaj format din 18 pompieri militari din județul Hunedoara a plecat, marți, spre Băile Herculane, unde, alături de colegii lor din Caraș-Severin, va acționa pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată produs în fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgen
Galați: Depou de tramvaie, vechi de peste 50 de ani, modernizat printr-un proiect european
Cel mai mare depou de tramvaie din municipiul Galați, construit în urmă cu peste 50 de ani, este în plin proces de modernizare, lucrările vizând refacerea căii de rulare, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații și a stației de spălare, a anunțat, marți, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. I
REPORTAJ Tulcea: Tabăra din Sulina s-a închis cu Maratonul Delta Dunării, cu un număr record de participanți
Tabăra din Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, s-a închis la finele săptămânii trecute, după ce a găzduit Maratonul Delta Dunării, organizat de Asociația Județeană de Atletism și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), eveniment ajuns la XV-a ediție și care a reunit pentru prima oară la start peste 100 de persoane, printre care circa 40 de












