REPORTAJ/Mureş: Biserica Mănăstirii din Sighişoara, monument din secolul al XVII-lea, provocare majoră pentru restauratori
Restaurarea unuia dintre cele mai vechi monumente istorice din Cetatea Medievală a Sighişoarei, Biserica Mănăstirii, care în forma actuală datează din anul 1677, însă conţine şi un coridor din secolul XIII, a însemnat o adevărată provocare pentru restauratori şi, în unele cazuri, intuiţia a jucat un rol decisiv.
Restauratorii care au participat la refacere elementelor arhitecturale şi a decoraţiunilor de la Biserica Mănăstirii susţin că lucrarea, deşi nu a fost una de o amploare deosebită, a fost extrem de dificilă, necesitând atât un volum de muncă susţinut, cât şi inventivitate şi dibăcie.
Restauratorul în piatră Laurenţiu Burlacu spune că unele ancadramente au fost distruse masiv, că s-a întrebuinţat serios în a identifica elementele originale după intervenţiile care s-au făcut de-a lungul secolelor şi că a avut mari emoţii în momentul în care a descoperit porţiuni care s-ar fi putut prăbuşi în orice clipă.
"Am investigat în substraturi şi am reuşit să identificăm repere originale şi să aducem elementele artistice - fiindcă vorbim despre elemente artistice volumetrice, cum e piatra - să le aducem la o zonă cât mai apropiată de original. Au fost momente foarte dificile, momente mai uşoare. Am avut două ancadramente pe faţada de sus, către copaci, sunt două ancadramente cu câte două rânduri de profile pe mijloc, cele mai largi. Acele ancadramente şi-au pierdut din rezistenţă şi pe partea superioară şi pe cea inferioară, mă refer la floratura de sus a pietrei care este formată din mai multe segmente, care trebuie să vină în cheie. Când este montată în cheie, ea capătă rezistenţă şi stă fără nicio susţinere. În momentul în care se petrece o ruptură, o desfacere din chit, nu mai stau în cheie, nu mai sunt rezistente iar greutatea cade pe tot ce înseamnă pe elementele verticale de dedesubtul lor. Aceste elemente le-am găsit în zig-zag, adică presiunea era foarte mare şi, trebuie să vă mărturisesc, că am avut coşmaruri noaptea fiindcă m-am gândit că o să-mi cadă în cap tot ancadramentul, care e de 6-8 metri", a declarat, pentru AGERPRES, Laurenţiu Burlacu.
Restauratorul spune că au fost situaţii foarte dificile, în sensul că lucra sub acea greutate încercând să îndrepte elementele milimetru cu milimetru, cu cricul, cu proptele şi cu prese mecanice, şi că, în cele din urmă, s-a reuşit să se dea o lineatură destul de bună obiectivului, după ce acesta şi-a redobândit rezistenţa.
"Am refăcut partea de sus, am scos elementele şi le-am remontat în mortar. Dacă nu îi păstrezi şarmul şi povestea de altă dată, nu are rost să intervii. A fost cel mai greu monument pe care l-am atacat. De exemplu, a trebuit să desfac de pe arcele butante o serie de elemente la care piatra a fost distrusă complet. Am desfăcut în fâşii, acolo erau copăcei crescuţi, deci piatra a fost complet alterată. Am făcut comandă de piatră la Vama, iar noaptea am visat că trebuie să fac pietrele mai mari. Toţi m-au certat că trebuia să dau dimensiunile exacte la firmă, să nu mai pierdem vremea cu tăiatul. Am dat comanda pietrelor cu 5 centimetri mai mult pe înălţime şi lăţime, când le-au adus, atunci am realizat că toate arcele butante erau mişcate din axă, când le demontai, veneau în spic. Era complet eronată ideea de a tăia pietrele la dimensiunea iniţială, pentru că trebuia să le arunc. Erau piese de 350-400 kilograme, au fost dificultăţi în a le urca pe schelă, fiindcă în orice clipă se putea rupe ceva şi de acolo începea dezastrul (...) A fost dificil şi Arcul de Triumf de la Bucureşti, dar acesta a fost cel mai dificil monument. Este foarte importantă lucrarea, aşa ceva nu ştiu dacă vom mai găsi. Deocamdată nu îmi mai doresc altă lucrare de o asemenea dificultate, nu e o lucrare mare, dar dificultatea care ne-a întâmpinat a fost greu de trecut şi, mulţumesc Domnului, că am trecut", a subliniat Laurenţiu Burlacu.
Biserica Mănăstirii din Cetatea Sighişoarei s-a dovedit o lucrare dificil de abordat şi din perspectiva vitraliilor montate direct în ancadramentele de piatră, iar în timpul intervenţiei a fost o surpriză descoperirea unei semnături: "Jonannes Schmidt, 1801".
"Am restaurat 12 ferestre vitralii cu intervenţie la o semnătură. Am găsit o însemnare, se pare că au fost lucrate de Jonannes Schmidt la 1801. Le-am găsit într-o stare de degradare accentuată, drept pentru care le-am demontat, refăcut, remontat şi readus la viaţă. În momentul în care lucrezi din 1987 nu mai pare chiar atât de dificil, plus că îmi place foarte mult, am urmat şcoli de specialitate şi mai am de învăţat. Marea provocare a fost că aceste vitralii sunt montate în ancadramente de piatră gotice şi piatra a fost deteriorată, falţurile nu tocmai drepte, geometria nu tocmai exactă, drept pentru care a trebuit să luăm şabloane, să facem măsurători pentru o mai mare acurateţe. A fost o suprafaţă de circa 73 de metri pătraţi şi pentru mine a fost o surpriză, fiindcă vitraliul îl găsim cel mai des într-o tocărie metalică sau din lemn şi foarte rar ai şansa să prinzi un monument istoric de o asemenea calitate să poţi să ai şansa de vitralii montat direct în ancadrament de piatră cioplită. E un stil istoric, ne încadrăm într-o perioadă care impunea acest tip de execuţie - zidărie de piatră, mortar, var - cioplitorie în piatră şi montaj vitralii fixate cu var, nisip şi, în cazul nostru, a fost un fel de câlţi sau păr de capră, aşa mi s-a spus", a declarat Victor Săraru, restaurator pe vitralii şi sticlă atestat de Ministerul Culturii.
Victor Săraru a subliniat că acest proiect este o şansă mare şi rară, în acelaşi timp, pentru un restaurator şi că prezenţa sa la Sighişoara se datorează arhitectei Aurora Tărşagă, cea care l-a cooptat în echipă.
"E o şansă foarte mare, fiindcă rar prindem aşa ceva. Restaurarea a durat mai bine doi ani fiindcă a fost perioada de pandemie, în care s-a întrerupt activitatea. Suprafaţa e destul de mare şi complexitatea a fost la fel foarte mare, pentru că sunt aceste ancadramente de piatră care ne-au pus multe probleme, partea de sus a lansetelor sunt făcute dintr-o decoraţie cu tălpi de pahare care sunt minuţios lucrate şi a necesitat foarte multă manoperă. Responsabilitatea a fost foarte mare, am lucrat cu piese de pe la 1600, 1700, 1800 şi atunci trebuie să fii foarte atent pentru a le conserva şi a le trimite mai departe", a spus restauratorul.
Cu o experienţă de peste 20 de ani în restaurarea picturilor, Irina Sava spune că marea provocare a echipei sale a fost punerea în valoare a elementelor de pictură originală de pe exteriorul Bisericii Mănăstirii.
"Lucrările s-au desfăşurat timp de o lună, vara, a fost o dificultate din punct de vedere metodologic. Dar ce era mai important s-a realizat: să punem în valoare elementele de pictură originală. Această pictură localizată pe faţada de sud a bisericii are un suport un pic dificil, cu o concentraţie mare de mortar, var cu nisip, iese un pic din tipicul obişnuit - de var cu câlţi - şi acest lucru s-a repercutat şi în starea de conservare. Deoarece, de-a lungul timpului, din cauza intemperiilor, pictura fiind expusă la exterior, fiind supusă vântului, procesului de îngheţ-dezgheţ, apa este cel mai mare inamic cu care noi, restauratorii, luptăm în mod deosebit, a trebuit neapărat să rezolvăm partea de conservare, să stabilizăm suprafeţele şi să punem în valoare pictura păstrată. Din fericire, după îndepărtarea depunerilor, am găsit sectoare de pictură originală importante, dar, oricât de tentant ar fi, nu am mers pe ideea de reconstituire a acelui motiv floral, cu mici elemente geometrice. Puteam face reconstituirea elementelor decorative, dar nu am făcut-o, fiindcă este foarte important ca privitorul contemporan să vadă ceea ce avem, acest adevăr istoric", a evidenţiat Irina Sava.
Ea spune că este foarte uşor de reprodus un model, aşa cum cer deseori beneficiarii, dar acel model nu va fi niciodată autentic şi tocmai de aceea restauratorii sunt interesaţi de partea de autenticitate.
"La această lucrare provocarea nu a fost metodologia în sine de a conserva, cât prezentarea estetică. Am conservat cât mai bine suprafaţa (...) scopul fiind de a pune în valoare originalul şi de a nu crea forme geometrice în ceea ce privim noi. Suprafaţa restaurată este sub cornişă, circa 30 metri pătraţi, plus o fereastră, unde s-a păstrat o decoraţie, o imitaţie de piatră. Nu putem face o cronologie exactă a pictării acestor decoraţiuni. Provocarea a fost să găsesc echilibrul între a pune în valoare originalul, fără să intervin, fără să îmi las amprenta de artistă asupra acestei zone", a precizat Irina Sava.
Antreprenorul general al lucrării, Marian Wainer, a arătat că lucrările de refacere a Bisericii Mănăstirii au început în anul 2019, în luna iulie, însă au întârziat din cauza pandemiei.
"Lucrările au început într-un ritm destul de bun, după care a a fost o perioadă de 6-7 luni în care au fost întrerupte datorită pandemiei, apoi au fost reluate în vara anului 2020 şi sperăm ca în maximum o lună şi jumătate să finalizăm lucrările exterioare. Este şi dificil, este o lucrare foarte mare, foarte amplă, având în componenţă muşţi restauratori specialişti, care sunt destul de greu de găsit. E destul de greu să găseşti restauratori care să aibă disponibilitatea de a lucra în altă localitate decât în cea de domiciliu. În momentul de faţă nu mai sunt lucrări ample de finalizat, cel târziu la începutul lunii noiembrie lucrările vor fi finalizate. Noi abordăm partea exterioară a clădirii, învelioare, ferestre, vitralii, interiorul nu face obiectul lucrării noastre, ei sunt în fază de studii şi proiectare pe picturi interioare", a afirmat Marian Wainer.
Lucrarea de restaurare a Bisericii Mănăstirii din Cetatea Medievală a Sighişoarei este finanţată din fonduri proprii de către Biserica Evanghelică, evaluarea iniţială fiind de peste 1 milion de euro.
"Decizia de restaurare a fost luată cu vreo 15 ani în urmă, în 2003 am terminat cu Biserica din Deal care a fost o lucrare de anvergură, acolo finanţarea a fost făcută de către Fundaţia Messerschmitt, ulterior a fost finanţată de către Ministerul Culturii. Ne-am propus să avem restaurate ambele biserici, fiindcă sunt monumente la fel de valoroase şi trebuia făcut ceva. Noi am mizat că putem să o refacem pe fonduri europene, nu am reuşit pentru că nu e biserică fortificată. A fost un program de finanţare care a fost accesat la nivelul Consistoriului Evanghelic din Sibiu s-au făcut restaurări în jur, la Apold, Cloaşterf etc., dar noi nu am reuşit să ne încadrăm. Din păcate, nu am găsit nicio altă sursă de finanţare, deşi din 2005 tot am căutat", a declarat reprezentantul Bisericii Evanghelice, Hans Bruno Fröhlich.
Forma actuală a bisericii datează din anul 1677, este o biserică în stil gotic cu trei nave de înălţimi egale şi dimensiuni de 44,5 metri lungime şi 12,6 metri lăţime.
În interiorul acestei biserici se află o cristelniţă de bronz din 1440, un toc de uşă, sculptat în 1570 de pietrarul Toma, iar lăcaşul mai deţine 35 de covoare orientale din secolele XVI şi XVII, o orgă barocă, fiind împodobită cu strane şi balcoane decorate cu sculpturi. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.
AnulBrâncuși/ Gorj: Importanța sculptorului în diplomația culturală, dezbătută într-un panel în cadrul Conferinței 'Filosofia formei'
Importanța sculptorului gorjean Constantin Brâncuși în diplomația culturală a fost tema unui panel desfășurat, joi, în cadrul Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului. Conferința de diplomație culturală s-a desfășurat la sediul Univ
Masă rotundă consacrată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră - găzduită de CNA
O masă rotundă dedicată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră s-a desfășurat, joi, la sediul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 'Astăzi am găzduit la CNA - Consiliul Național al Audiovizualului o masă rotundă cu nouă jurnaliști de la principalele instituții media din Japonia, aflați în România &icir
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
AUTORI CONTEMPORANI/Andreea Răsuceanu: Bucureștiul e un generator inepuizabil de povești care pot fi exploatate literar
Scriitoarea Andreea Răsuceanu, una dintre prozatoarele contemporane preocupate de relația dintre literatură, istorie și memorie, a fost recompensată de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Scriitorul lunii iunie 2026 pentru romanul 'Hemiptera' (Polirom, 2026). Într-un interviu acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre cartea premiată, despre felul
Scriitorul Matei Vișniec conferențiază despre literatură și jurnalism, săptămâna viitoare, la Sala Dalles
Scriitorul Matei Vișniec va susține pe 29 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Dalles, conferința 'Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi'. Scriitor și jurnalist, sensibil, în egală măsură, atât la dinamica socială și politică a timpului său, cât și la sensurile mari ale istoriei și la condiția umană, Matei Vișniec propune
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona
Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul
AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)
Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ
Brăila: Nicu Alifantis donează orașului natal primul său instrument muzical, un acordeon primit în 1961
Artistul Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în anul 1961, un acordeon Timiș cu 32 de bași, care va fi expus la Teatrul 'Maria Filotti', unde cantautorul și-a început cariera, a anunțat, joi, primarul Marian Dragomir.
Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român
Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu
Felicia Filip, reconfirmată în funcția de director al Operei Comice pentru Copii
Felicia Filip a fost reconfirmată în funcția de director general al Operei Comice pentru Copii, în urma concursului de proiecte de management. În competiție s-au mai înscris Radu Petrovici și Mihai Ciprian Rogojan. Proiectul de management al Feliciei Filip a obținut nota 8,96, reiese din informațiile postate pe site-ul
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună
Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain' - patru reprezentații la Romexpo, de joi până sâmbătă
Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain', un show care se află la granița dintre genuri, fiind un adevărat dialog între clasic și contemporan, unde secolul XVII se întâlnește cu secolul XXI, va avea patru reprezentații, de joi până sâmbătă, la Romexpo. Potrivit









