Senat/Comisia de cultură: Marți - 'De la Podul de flori la Muzeul Presei - pagini de istorie', eveniment de diplomație culturală
Comisia pentru cultură și media a Senatului organizează marți, la Galeriile Madrigal ale Palatului Parlamentului, un eveniment de diplomație culturală, memorie colectivă și afirmare identitară, intitulat 'De la Podul de Flori la Muzeul Presei - Pagini de Istorie'.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Agenția Națională de Presă - AGERPRES și Agenția Informațională de Stat a Republicii Moldova - MOLDPRES.
'Această manifestare solemnă constituie o reverență adusă unui moment definitoriu în istoria relațiilor româno-moldovene - Podul de Flori - și deschide, în același timp, o perspectivă modernă asupra unui demers de amploare națională: înființarea Muzeului Presei, proiect legislativ, inițiat sub egida Comisiei pentru cultură și media', afirmă președintele Comisiei, Cristian Niculescu-Țâgârlaș, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES.
La eveniment sunt invitați membri ai Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova, membri ai Casei Regale, ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic, academicieni, istorici, jurnaliști, artiști, reprezentanți ai societății civile și ai instituțiilor patrimoniale.
'Expoziția fotografică realizată de AGERPRES, evocând simbolistica Podului de Flori, va fi însoțită de momente muzicale, intervenții de înaltă ținută și un segment dedicat semnării unei Declarații comune privind cooperarea culturală și parlamentară între cele două state. Evenimentul marchează și debutul unei serii de inițiative culturale menite să pună în lumină rolul presei în consolidarea democrației și al culturii în definirea unei identități europene comune. În anul în care Biserica Ortodoxă Română sărbătorește centenarul ridicării sale la rangul de Patriarhie, iar națiunile europene caută răspunsuri comune în fața provocărilor contemporane, această manifestare se dorește a fi o punte între memorie și viitor, între identitate și solidaritate', se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul Strada de C'Arte, la ediție aniversară: Un maraton de aproape 30 de evenimente
Festivalul 'Strada de C'Arte', ajuns la cea de-a XV-a ediție, include în acest an lansări de carte, întâlniri cu scriitori, dezbateri, expoziții, concerte, spectacole de teatru și film, lecturi publice, ateliere și tururi ghidate. Festivalul din acest an reprezintă un adevărat 'maraton', cu aproape 30 de e
Licitație de artă contemporană - miercuri, la Artmark
Licitația 'Collecting Now', care reunește o selecție-eveniment de artă contemporană, creații rare ale suprarealismului, lucrări care provoacă noi interpretări sau au fost prezentate recent în expoziții importante, este programată în data de 23 septembrie, de la ora 19:00, anunță Artmark. Potrivit unui comunicat transmis vin
Expoziția colectivă de artă 'Emoții' - din 1 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Expoziția colectivă de artă 'Emoții', organizată în cadrul Salonului de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici din București, se va deschide joi, 1 octombrie, la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român. Expoziția reunește 35 de artiști, membri ai asociației, și prezintă 60 de lucrări realizate în tehnici
VIDEO Cluj: Festivalul SoNoRo aduce 35 de artiști de renume internațional în 20 de concerte, într-o ediție inspirată de Richard Wagner
Ediția nr. 21 a Festivalului SoNoRo, intitulată 'Melodia infinită', va avea loc în perioada 30 octombrie - 15 noiembrie, în București și Cluj-Napoca, unde sunt programate 20 de concerte care includ două SoNoRo Talk și 35 de artiști cu renume internațional, au anunțat, marți, organizatorii.
Directorul general al Operei, Daniel Jinga, dirijează la Besancon un concert dedicat memoriei lui Dinu Lipatti
Directorul general al Operei Naționale București, Daniel Jinga, va dirija, marți seară, concertul 'Dinu Lipatti - Ecoul ultimului concert. Patrimoniul muzical românesc la Besancon', susținut de Orchestra Națională Radio, la Grand Kursaal din Besancon, Franța. Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, concertul îi reu
Gorj: Aproximativ 30 de invitați din țară și din străinătate, la Festivalul Internațional de Umor 'Ion Cănăvoiu'
Aproximativ 30 de invitați din țară și din străinătate vor participa, la sfârșitul acestei săptămâni, la Festivalul Internațional de Creație Umoristică 'Ion Cănăvoiu', a declarat marți, într-o conferință de presă, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași.
Maramureș: Bisericile de lemn, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, aduse într-o expoziție fotografică
Expoziția itinerantă de artă fotografică 'Comorile României - Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș', semnată de artistul fotograf Tudorel Ilie, va fi găzduită de Muzeul Județean de Mineralogie 'Victor Gorduza' din municipiul Baia Mare, până în luna noiembrie. Un număr de opt bisericuțe din lemn, unele vech
MNIR: Expoziția 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' - deschisă până în noiembrie
Expoziția 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' poate fi vizitată până în luna noiembrie, a anunțat Muzeul Național de Istorie a României. 'Datorită succesului de public, perioada de vizitare a expoziției 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' se prelungește până în luna noiembrie. Tur
'Iorgu' - spectacol premieră la Bacău Fest Monodrame/INTERVIU Regizorul Matei Lucaci-Grunberg: Bacovia a supraviețuit pariului istoriei
''Iorgu'', spectacolul premieră după romanul lui Adrian Jicu, în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, a deschis ediția din acest an a Bacău Fest Monodrame, care marchează 145 de ani de la nașterea poetului George Bacovia. ''În certificatul de naștere a fost Gheorghe Vasiliu. Mama îi spunea Iorgu. Istoria ș
ICR: Ziua Europeană a Limbilor, marcată prin evenimente organizate în 13 orașe din lume
Institutul Cultural Român marchează Ziua Europeană a Limbilor printr-o serie de evenimente desfășurate, în perioada 24 septembrie - 15 octombrie, în 13 orașe din lume - București, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varșovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena și Belgrad. Organizate în cadrul clusterelor EUNIC, în p
Festivalul Orizont Sonor - la a treia ediție; participă artiști din Franța, Austria și Italia
Cea de-a treia ediție a festivalului Orizont Sonor se desfășoară pe 24 și 25 septembrie, la București, la eveniment fiind prezenți invitați din Franța, Austria și Italia. ''Cea de-a treia ediție a Festivalului Orizont Sonor transformă Echoes Haus (Strada Dianei nr. 11) într-un epicentru al inovației acustice și al teatrului radiofonic. Organizat
Cluj: Marele premiu Jazz in the Park Competition 2026, câștigat de o trupă din Marea Britanie
Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câștigat de formația 'Creature.', o trupă din Marea Britanie, pe parcursul celor trei zile de festival 12 trupe finaliste performând în fața unui public de peste 60.000 de persoane. 'Trei zile de muzică în care peste 60.000 de oameni au umplut
Buzău: 31 de obiecte de dulgherie și tâmplărie din secolul al XX-lea, donate Muzeului Județean
Muzeul Județean Buzău și-a îmbogățit patrimoniul etnografic cu o colecție formată din 31 de obiecte de dulgherie și tâmplărie datând din secolul al XX-lea, aflate într-o stare excelentă de conservare, care permit specialiștilor să reconstruiască aproape întregul proces de lucru al meșteșugarilor din perioada respectivă.
Sud-coreeanul Jeongwoo Lee, marele câștigător al Concursului Internațional George Enescu 2026
Pianistul sud-coreean Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, a câștigat premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2026, precum și alte cinci premii speciale, în urma finalei desfășurate sâmbătă, la Ateneul Român. Pe lângă Premiul I, Jeongwoo Lee a obținut cinci premii speciale: Premiul 'Radu
Iași: Mii de persoane, la Gala în aer liber a Operei Naționale din Iași
Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă seara, în Parcul Teatrului din Iași, la cea de-a XV-a ediție a Galei 'Magia serii în sunet și lumină', organizată de Opera Națională Română din Iași (ONRI). Spectatorii au putut urmări gratuit un program susținut de Orchestra, Corul și Baletul ONRI, alături de soliștii instituț













