Analiza cazurilor de COVID-19 până la 8 iunie 2020 (CNSCBT)
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 9 iunie 2020, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 1-8 iunie 2020. Astfel, până la 8 iunie, 91,5% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 76,8% erau înregistrate la persoane de peste 60 de ani, iar 59% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, conform site-ului cnscbt.ro.
Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 8 iunie 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi deceselor pe grupe de vârstă, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe etc. Procentele prezentate în raport reprezintă o actualizare a cazurilor totale până la 8 iunie 2020, incluzându-se, astfel, în analiză, şi săptămâna 1-8 iunie 2020. Analiza este realizată în baza a 20.605 cazuri confirmate şi 1.334 decese, cât se înregistrau în România până la 8 iunie 2020.
Evoluţia pe săptămâni a cazurilor de COVID-19
Analiza cazurilor de COVID-19 pe săptămâni evidenţiază că în săptămâna 1-8 iunie s-a înregistrat o uşoară creştere faţă de intervalul anterior (25-31 mai 2020), după ce în ultimele 10 săptămâni, trendul a fost descrescător în mod constant de la o săptămână la alta. Vârful creşterii cazurilor noi de la o săptămână la alta a fost înregistrat, în România, în intervalul 6-12 aprilie 2020, potrivit raportului.

Foto: (c) cnscbt.ro
Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe
În ceea ce priveşte cazurile confirmate pe judeţe, în săptămâna 1-8 iunie 2020, 47,5% din totalul cazurilor erau înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Suceava, Braşov, Vrancea şi Iaşi. De asemenea, 43,4% dintre decese erau întâlnite în judeţele Suceava, Bistriţa Năsăud, Tulcea, Iaşi şi municipiul Bucureşti. De asemenea, judeţul Caraş Severin nu a înregistrat niciun caz nou în ultimele 14 zile.
Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate
Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi după intervalul 1-8 iunie 2020, cu categoriile 40-49 ani (23%), 50-59 ani (21%) şi 30-39 ani (14%). Categoria de vârstă 60-69 de ani este asociată, până la 8 iunie 2020, cu 13% din cazuri. Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus sunt 0-9 ani (2,5%), 10-19 ani (3,5%), 80 de ani peste (5,5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (8%). Analiza CNSCBT nu evidenţiază modificări semnificative faţă de 31 mai 2020.
Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 60-69 şi 70-79 de ani, cele mai afectate
Analiza deceselor indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 60-69 ani şi 70-79 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: 27% (60-69 ani), 26% (70-79 ani) şi 23% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 13,5%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de 6%. Nu s-au înregistrat, până la 8 iunie 2020, cazuri de mortalitate la grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, conform sursei citate. Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (1%) şi 30-39 de ani (2,5%) erau sub 5%, la data amintită.
Foto: (c) cnscbt.ro
Caracteristicile cazurilor confirmate: numărul de persoane vindecate a ajuns la 72,2%, la 8 iunie 2020
Dintre cele 20.604 de cazuri analizate până la 8 iunie, 44,4% (9.137 persoane) erau de sex masculin, 3,2% erau cazuri de import (652), iar 14,1% (2.909 de persoane) erau cadre medicale. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate a crescut de la 45,5% (7.051 de persoane) în 10 mai, la 58,9% (9.953 de persoane) în 17 mai, la 63,8% (11.663) în 24 mai, la 69,4% (13.469 persoane) în 31 mai şi la 72,2% în 8 iunie 2020.
Caracteristicile deceselor: vârsta medie a deceselor - 69 de ani
Raportul CNSCBT relevă că, până la 8 iunie 2020, vârsta medie a persoanelor decedate era de 69 de ani, 59% fiind de sex masculin (787 persoane) şi cu cel puţin o comorbiditate (91,5%): afecţiuni cardiovasculare (63,2%), diabet (30,1%), afecţiuni neurologice (21,1%), afecţiuni renale (19,9%), afecţiuni pulmonare (17,8%), obezitate (15,7%), neoplasm (11,4%), altele (20,5%).
Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex
În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (27% la femei şi aproape 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (22% la femei şi 20% la bărbaţi). Situaţia până la 8 iunie a rămas aproximativ aceeaşi ca la analiza anterioară (31 mai 2020) în privinţa grupelor de vârstă şi sex.
Foto: (c) cnscbt.ro
Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex
Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la 8 iunie 2020, cu grupele de vârstă 70-79 ani (29%), 80 de ani peste (28%) şi 60-69 ani (27%). La bărbaţi, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 60-69 ani (27%) şi 70-79 ani (25%); grupa de vârstă 80 de ani peste era afectată în proporţie de 20%, până la data analizată. Se observă, astfel, o incidenţă diferită a deceselor la femei şi bărbaţi, până la 8 iunie 2020, informează www.cnscbt.ro. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
4 iulie - Ziua Crucii Roșii Române
Ziua Crucii Roșii Române este marcată în fiecare an la 4 iulie, aceasta fiind data la care în 1876 s-a înființat Societatea de Cruce Roșie din România și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii. În prezent, Crucea Roșie Română, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, 'e
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 iulie
Ortodoxe Sf. Olimpiada de la Fărcașa; Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta Greco-catolice Sf. aep. Andrei Cretanul Romano-catolice Ss. Elisabeta a Portugaliei; Piergiorgio Frassati; Fer. Maria Crocifissa Curcio, călug. Olimpiada Tănase
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 iulie
Este a 185-a zi a anului 2026. Au mai rămas 180 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 37 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 33 m și apune la 09 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 29 iunie - 3 iulie 2026
Vizita președintelui Israelului, Isaac Herzog, în România, ședința CSAT pe tema Summitului NATO de la Ankara, discuțiile pe marginea formării unui nou guvern, ca urmare a demiterii Guvernului Bolojan și a respingerii de către parlament a Guvernului Veștea, răspunsul oferit de Ucraina cu privire la drona autodetonată la Constanța, în 5 iunie 2026, de
Săptămâna europeană 29 iunie - 3 iulie 2026
Irlanda a preluat președinția rotativă a Consiliului UE (1 iulie-31 decembrie 2026), aprobarea rezoluției privind al doilea ciclu al cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării (2026-2030), acord definitiv asupra unui nou regulament menit să raționalizeze și să simplifice anumite norme privind IA, Parlamentul European, Consi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Festivalul Vasluiul Medieval revine, în perioada 3-5 iulie, la Ansamblul Monumental 'Podul Înalt' de la Băcăoani și propune publicului trei zile de istorie, teatru, muzică și spectacole inspirate din universul medieval. Vineri, 3 iulie, festivalul va debuta cu parada medievală pe traseul Crucea Gării - Centrul Civic și ceremonia inaugurală
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 iulie
Ortodoxe Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Sf. m. Iacint; Sf. aep. Anatolie. Romano-catolice Sf. Toma, ap. Sfântul Mucenic Iachint este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 3
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 iulie
Este a 184-a zi a anului 2026. Au mai rămas 181 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 36 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 11 m și apune la 08 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul francez Samy Naceri
Cu o carieră de peste două decenii, actorul Samy Naceri este cunoscut publicului în special pentru rolul Daniel Morales, din seria de filme 'Taxi' (1998, 2000, 2003, 2007). A fost nominalizat, în 1999, la Premiul Cesar pentru Cel mai promițător actor ('Taxi'), iar în 2006 a câștigat Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Fil
DOCUMENTAR: Actorul Gheorghe Visu împlinește 75 de ani (2 iulie)
Gheorghe Visu este unul dintre cei mai apreciați și longevivi actori români de teatru și film, fiind o figură emblematică a cinematografiei românești din anii '70-'80. Cu un fizic atletic, voce baritonală profundă și o expresivitate naturală, a excelat în roluri de rebeli, oameni simpli sau personaje cu adâncime dramatică. S-a n
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Insula Lord Howe din Australia
Insula Lord Howe este unul dintre cele mai spectaculoase și mai izolate locuri de pe planetă, un ecosistem unic, protejat ca Patrimoniu Mondial UNESCO datorită biodiversității sale excepționale și peisajelor memorabile. Este, totodată, un exemplu remarcabil de echilibru și armonie între natură și prezența omului. Insula este situată în Marea Tasman
DOCUMENTAR: 100 ani de la nașterea poetului, prozatorului și eseistului Octavian Paler (2 iulie)
Octavian Paler, un nume care s-a impus în conștiința publică deopotrivă ca scriitor și publicist, s-a născut la 2 iulie 1926, în comuna Lisa, județul Brașov. După frecventarea cursurilor școlii primare în satul natal și pe cele liceale la 'Spiru Haret' din București (1937-1944), finalizate cu examenul de bacalaureat la Sibiu (1945), a
DOCUMENTAR: 10 ani de la moartea scriitorului Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2 iulie)
Elie Wiesel este una dintre cele mai importante conștiințe morale ale secolului XX, un supraviețuitor al Holocaustului, scriitor, activist pentru drepturile omului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Viața și opera sa reprezintă un testament viu împotriva uitării, indiferenței și a oricărei forme de ură. Cea mai cunoscută carte a sa este 'Noap
2 iulie - Ziua internațională a ziaristului sportiv
La 2 iulie este celebrată, anual, Ziua internațională a ziaristului sportiv, instituită de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS) pentru recunoașterea rolului pe care jurnaliștii sportivi îl joacă în societatea contemporană, arată www.aipsmedia.com. Data de 2 iulie marchează aniversarea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 2 iulie
Ortodoxe Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului; Sf Ier. Ioan Maximovici Greco-catolice Așezarea veșmântului Maicii Domnului în Vlaherne Romano-catolice Sf. B













