PERSONALITATEA ZILEI: Scenaristul Richard Curtis
Richard Curtis s-a născut la 8 noiembrie 1956, în Noua Zeelandă, dar a studiat la Harrow și Oxford, unde l-a cunoscut pe Rowan Atkinson, alături de care a cunoscut succesul la BBC cu serialul de comedie 'Not the Nine O'Clock News'.
Tot la Oxford a cunoscut-o și pe Helen Fielding, creatoarea personajului Bridget Jones, arată www.imdb.com. Ulterior, Richard Curtis a contribuit la scrierea scenariilor pentru 'Mr. Bean' și 'The Vicar of Dibley'.

Richard Curtis şi Lucia Moniz (2003)
Primul său scenariu de film a fost pentru 'The Tall Guy' (1989), iar în 1997 a fost coautor al scenariului pentru filmul 'Bean', bazat pe serialul de televiziune. De asemenea, este cofondator și vicepreședinte al organizației 'Comic Relief'.

A scris scenariul - nominalizat la premiile Oscar - pentru filmul 'Four Weddings and a Funeral' (1994); producția a costat 3 milioane de lire sterline, dar a generat încasări de peste 259 de milioane de lire sterline, consolidându-i reputația, mai arată www.imdb.com.
De-a lungul carierei, a fost distins cu titlul de M.B.E. (Membru al Ordinului Imperiului Britanic) în cadrul listei de onoruri a Reginei din 1994, iar ulterior a primit titlul de C.B.E. (Comandor al Ordinului Imperiului Britanic) în lista de onoruri a Reginei din anul 2000, dedicată noului mileniu, mai arată www.imdb.com. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
8 noiembrie - Ziua internațională a radiologiei
Ziua internațională a radiologiei este marcată în fiecare an la 8 noiembrie, dată care reprezintă descoperirea razelor X de către Wilhelm Roentgen, în 1895. Marcarea acestei zile este o inițiativă a Societății Europene de Radiologie, a Societății Radiologice a Americii de Nord și a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a crește gradul de
8 noiembrie - Ziua martirilor români de la Beliș
La 8 noiembrie este marcată Ziua martirilor români de la Beliș, potrivit Legii nr. 138/2020. În 30 iunie 2020, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege prin care Horea, Cloșca și Crișan au fost declarați martiri și eroi ai națiunii române și, totodată, a stabilit marcarea la 8 noiembrie a Zilei mart
DOCUMENTAR: 80 de ani de la înființarea Institutului de Endocrinologie 'C. I. Parhon' (8 noiembrie)
Institutul de Endocrinologie 'C.I. Parhon' din București s-a înființat la 8 noiembrie 1946, purtând numele savantului C.I Parhon, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei discipline medicale în plan național și internațional. Institutul s-a înființat la data menționată, prin Decretul-lege nr. 895/1946 emis de regele
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (8 noiembrie)
Soborul Sfinților îngeri se sărbătorește în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua lună după martie, întâia lună de la zidirea lumii, spre închipuirea numărului cetelor îngerești, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Aceste nouă cete s
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 8 noiembrie
Ortodoxe Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri Duminica a 24-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 24-a după Rusalii. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și toate cetele puterilor cerești Romano-catolice Duminica a 32-a de peste
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 noiembrie
Este a 312-a zi a anului 2026. Au mai rămas 53 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 02 m și apune la 16 h 56 m. Luna răsare la 06 h 11 m și apune la 16 h 03 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cantautorul și scriitorul Leonard Cohen
Supranumit ''trubadurul angoaselor'', Leonard Norman Cohen a fost un cantautor, poet și romancier evreu canadian, recunoscut pentru vocea sa baritonală și versurile profunde. De-a lungul carierei artistice de peste cinci decenii, a explorat teme precum iubirea, spiritualitatea și condiția umană. Printre cântecele sale emblematice se numără 'Dance Me
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 noiembrie
Ortodoxe Sfinții 33 de mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de toamnă) Greco-catolice Sf. m. 33 din Melitina; Sf. cuv. Lazăr Taumaturgul. Pomenirea morților Romano-catolice Sf. Villibrord, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 noiembrie
Este a 311-a zi a anului 2026. Au mai rămas 54 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 16 h 57 m. Luna răsare la 05 h 02 m și apune la 15 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 noiembrie 2026
Vizita în România a subsecretarului pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, semnarea unor documente prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, amenințarea cu bombă într-o aeronavă ateriz
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 6 noiembrie, este vernisată expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste'. Evenimentul se desfășoară la Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, în cadrul căreia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. 'Am dorit foarte mult ca
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field
Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th
6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn
DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)
Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul












