Patronate: Fără mărţişoare din aur şi argint anul acesta; ANPC este blocat complet cu marcarea obligatorie

Confederaţia Diamond Gold şi Patronatul Bijutierilor din România atenţionează consumatorii să verifice cu atenţie mărţişoarele din aur şi argint pe care le cumpără în acest an, fiindcă sunt şanse foarte mari ca acestea să fie falsuri comercializate fără documente fiscale.
"Încă dinainte de introducerea marcării obligatorii de stat pe bijuteriile din România, în primăvara anului 2018, noi, patronatele reprezentative din ramură, am avertizat asupra faptului că instituţia de resort - ANPC - nu dispune de personalul şi infrastructura necesare expertizării obiectelor din metale preţioase comercializate la noi în ţară. Astfel, s-a ajuns să se înregistreze întârzieri chiar şi de trei-patru luni, cât stau bijuteriile la marcarea de stat în Direcţia de Metale şi Pietre Preţioase din cadrul ANPC. Cu toate acestea, deşi operatorii noştri au prevăzut aceste întârzieri, nu aveau cum să prevadă blocajul complet al ANPC, pe motiv de COVID-19. Astfel, am fost informaţi că stocuri întregi, zeci de mii de mărţişoare din aur şi argint, sunt blocate la ANPC, fiind imposibil ca ele să fie expertizate şi marcate în timp util astfel încât să fie scoase la vânzare, până pe 1 martie, cu respectarea tuturor prevederilor legale", se arată într-un comunicat al celor două organizaţii, remis marţi seara AGERPRES.
Bijutierii atrag atenţia că, astfel, pe piaţă îşi vor face loc comercianţii ambulanţi, care vor oferi oamenilor "tinichele ordinare la preţ de bijuterii din material preţios".
"Cum cererea de mărţişoare din aur şi argint este destul de mare, iar operatorii noştri sunt blocaţi de marcarea obligatorie şi ANPC, pe piaţă îşi vor face loc comercianţii ambulanţi, celebrii 'sacoşari', care vând doar prin evaziune fiscală şi, de cele mai multe ori, oamenii primesc tinichele ordinare la preţ de bijuterii din material preţios", se mai spune în comunicat.
La rândul său, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a recomandat cumpărătorilor să fie atenţi la achiziţionarea bijuteriilor care vor fi oferite de Mărţişor, pentru că în această perioadă pericolul real îl reprezintă contrafacerile.
"Contrafacerile în domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diferite forme, precum imitaţiile, deoarece există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză specifică", a declarat, pentru AGERPRES, Paul Anghel, oferind exemplul unui lanţ din metal comun cu verigi terminale şi închizător din aur.
La fel ca şi în cazul metalelor preţioase, există o serie de contrafaceri întâlnite în domeniul pietrelor preţioase. Îmbrăcând forme chimice diverse, de la banale sticle şi materiale reproduse sintetic, toate aceste imitaţii sunt periculoase întrucât sunt aproape imposibil de depistat fără o analiză riguroasă de laborator.
"În sens larg, absolut orice piatră care nu este ce susţine descrierea sa, reprezintă o imitaţie", spune comisarul ANPC .
De asemenea, acesta a dat exemplul umpluturilor, mai ales că uneori construcţia sau modelul unei bijuterii prezintă cavităţi ce pot fi umplute în mod nepermis cu metal comun, cu metal preţios cu titlu inferior sau chiar cu alt metal preţios decât cel de la suprafaţă. Aceste cavităţi sunt închise cu abilitate, umplutura nepermisă devenind practic "invizibilă" ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal preţios are şi elemente din metal comun sau oţel, datorate designului, orice producător serios, specifică pe aceste elemente componente cuvântul "Metal" sau "Steel".
Alte produse găsite pe piaţă de ANPC în urma unor controale sunt cerceii umpluţi cu pilitură de plumb, cruce pandantiv din aur sau delfin pandantiv cu umplutură nepermisă din pilitură de plumb pentru mărirea artificială a greutăţii.
Potrivit sursei citate, există obiecte din metal comun acoperite cu un strat subţire de metal preţios (lanţ contrafăcut în greutate de 69,28 grame - la exterior aur şi în interior metal comun), iar aceste obiecte nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului făcută de către specialişti.
În tot acest context, Paul Anghel sfătuieşte consumatorii să ţină cont de câteva recomandări, respectiv de locul de unde alegem să cumpărăm mărţişoarele, pentru că acestea se vând peste tot, la tarabe, supermarket-uri, magazine de bijuterii şi târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilelor de 1 şi 8 Martie.
"Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor din argint vândut la colţ de stradă şi care costă câţiva lei nu poate fi din argint! Oferirea drept mărţişor a unei bijuterii din metal preţios, cu sau fără pietre preţioase, a devenit din ce în ce mai obişnuită, astfel că piaţa metalelor preţioase oferă o gamă foarte largă de produse, de la clasicele modele de mărţişoare la bijuteriile foarte sofisticate", spune el.
În opinia sa, cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri.
"Sfătuiesc consumatorii să evite cumpărarea mărţişoarelor din metale preţioase şi/sau pietre preţioase de la vânzătorii ambulanţi. Achiziţionarea mărţişoarelor/bijuteriilor din metal preţios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizaţi de către ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase. Consumatorii trebuie să se să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanţi sau care se află în spaţii neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse. Direcţia Metale Preţioase din cadrul ANPC dispune de laboratoare de analiză şi personal specializat pentru analizarea şi expertizarea obiectelor din metale preţioase şi pietre preţioase", transmite comisarul ANPC. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent
Apropierea de metrou poate crește prețul unei locuințe și cu 30% (analiză)
Două locuințe care dispun de caracteristici asemănătoare și se află în același cartier pot fi scoase la vânzare cu prețuri foarte diferite, atunci când una dintre acestea se află în imediata proximitate a unei stații de metrou și cealaltă nu, arată o analiză realizată de platforma Imobiliare.ro, publicată vineri. Conform sursei citate,
Producătorii auto se pot înscrie în Programul 'Rabla' 2025, începând din 30 aprilie (AFM)
Sesiunea de înscriere a producătorilor în cadrul Programului 'Rabla' 2025 va demara pe data de 30 aprilie, a anunțat, vineri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Dosarul de validare trebuie depus până pe 7 mai, la ora 23:59, și va cuprinde următoarele document
ASPES: Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită
Peste 60% dintre români cred că țara se îndreaptă spre o direcție greșită și de aceea votanții doresc de la viitorul președinte să promoveze direct sau împreună cu Parlamentul și Guvernul o schimbare reală și profundă în politica actuală și viitoare a României, afirmă Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES).
ANCOM: Platformele online pot suspenda, restricționa sau închide conturile utilizatorilor și trebuie să motiveze clar decizia
Furnizorii platformelor online le pot impune utilizatorilor o serie de restricții pe motiv că informațiile furnizate de către aceștia constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale serviciilor platformelor, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comuni
Creștere de peste patru ori a numărului de bilete cumpărate de către români cu destinația Roma, în ultima săptămână (analiză)
Numărul biletelor de avion cumpărate de către români cu destinația Roma a crescut de peste patru ori, pentru perioada 21-27 aprilie, pentru a fi prezenți fizic la funeraliile Papei Francisc, arată o analiză de specialitate, publicată vineri. Potrivit datelor centralizate de Vola.ro, prețul mediu al unui bilet dus-întors către capit
Salonul Imobiliar București, la Palatul Parlamentului în acest weekend
Salonul Imobiliar București, coorganizat de Imobiliare.ro, s-a deschis vineri la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți peste 100 de expozanți, cu o ofertă vastă de apartamente noi, case și terenuri, atât din București, cât și din țară. La târg vor fi prezenți dezvoltatori imobiliari și peste 20 de agenții imobiliare, cu o
Aproape 80% dintre români ar cumpăra pui cu creștere lentă, dar spun că nu găsesc suficiente informații (studiu)
Peste 80% dintre români consumă carne de pui cel puțin o dată pe lună, consolidându-i poziția ca aliment de bază, iar 76% dintre ei spun că ar cumpăra pui crescut lent, dacă ar avea acces facil la acest produs în magazine, relevă un studiu dat vineri publicității. Carnea de pui rămâne un aliment esențial în dieta
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 0,4% în martie
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2025 cu 0,4% față de luna anterioară, până la nivelul de 629,084 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,9% (2,9% în termeni reali), conform datelor publicate vineri de Banca Națională a României. Depozitele
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8% în luna martie 2025
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,8% în luna martie 2025, față de februarie a.c., (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 423,567 miliarde lei, informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Creditul în lei, cu o pondere de 70,0% în volumul tot
ANOFM va organiza cursuri de formare profesională pentru 1.395 de persoane, în luna mai
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza, în cursul lunii mai, 94 de programe de formare profesională pentru un număr de 1.395 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES, cei interesați beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizat
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a scăzut cu 4,2% în primele două luni ale acestui an
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primele două luni din acest an, față de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4%, arată datele publicate, vineri, de Institutul