O PERSONALITATE PE ZI: Cântăreţul şi compozitorul Ducu Bertzi
Ducu Bertzi s-a născut la 21 septembrie 1955, la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, unde a urmat cursurile gimnaziale, pe cele ale Liceului "Dragoş Vodă" şi pe cele ale Şcolii de muzică. În 1979 a absolvit Facultatea de Mecanică Fină a Institutului Politehnic din Bucureşti şi până în 1990 a lucrat în Bucureşti ca subinginer, apoi, timp de doi ani a lucrat la "Curierul naţional" ca director al Departamentului de Publicitate, conform site-ului artistului, http://www.ducubertzi.ro/.
Din 1973 a început să cânte muzică folk, iar debutul pe o scenă de prestigiu a avut loc în 1976, la un spectacol al Cenaclului Flacăra, cu piesa "Ţara de pripas", pe versurile lui Alexandru Vlahuţă. Din toamna aceluiaşi an, a cântat la Casa de Cultură a Studenţilor şi, în paralel, în căminele studenţeşti alături de alţi colegi într-un mini cenaclu ("Miraj"). Din 1977 începe să cânte în grupul SONG condus de Ioan Luchian Mihalea, până în 1981.
Consacrarea în Cenaclul Flacăra a venit la 20 octombrie 1979, pe scena Teatrului "Ion Creangă", cu piesa "Când s-o-mpărţit norocu", iar în mai puţin de o lună, cântecul a fost înregistrat la radio. Din 1985, după desfiinţarea Cenaclului, a înregistrat piese noi care au devenit şlagăre: "Şi de-ar fi", "Trece dorul", "Floare de colţ" etc. Prima jumătate de album este înregistrată la Electrecord în 1987 pe disc de vinil. După 1990 apare de diferite casete audio-compilaţii de Crăciun.
Primul album de autor în format casetă audio şi CD a fost lansat în 1997 - "Dor de ducă" şi, în 1998, Revista Actualitatea Muzicală l-a desemnat "Cel mai popular şi bine vândut album". În 2000 a lansat două materiale discografice: "Sufletul meu" şi albumul de colinde şi cântece de iarnă "Poveste de iarnă". Au urmat albumele "Cântece din Maramureş" (2004), "Seara de Crăciun" (2005) şi "Best of '06" (2006).
În 1998 a început turneele în străinătate: Franţa (Montpellier, Sete, Paris, Marsilia), Belgia (Bruxelles), Germania (Koln, Dusseldorf, Hanovra, Saltzgiter, Frankfurt, Aachen, Gumersbach), Austria (Graz, Viena), Ungaria (Szeghed, Budapesta, Gyula), Italia (Roma, Milano, Torino, Viterbo), Spania (Madrid, Alcala de Henares, Barcelona), Marea Britanie (Londra), Tunisia (Tunis, Bizerte), Maroc (Rabat), Israel (Ierusalim, Tel Aviv, Haifa), SUA (New York, Washington, Boston, Chicago, Los Angeles, San Francisco, Las Vegas, Miami, Portland, Seatle, Detroit, Dallas), Canada (Toronto, Montreal, Otawa, Windsor, Kitchener, Calgary, Edmonton, Vancouver), Irlanda (Dublin), Moldova (Balti, Soroca, Leova, Cahul, Chişinău, Floreşti), Ucraina (Cernăuţi), Grecia (Salonic), Cipru (Nicosia), Australia (Brisbane, Melbourne), Noua Zeelandă (Auckland), Cehia (Praga), Finlanda (Helsinki).
În 2000 a primit premiul pentru întreaga activitate la festivalul "Om Bun", premiu pentru cea mai bună evoluţie folk, premiu pentru cel mai bun album al anului - "Sufletul meu", scrie site-ul http://www.srr.ro/.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Cu Victor Socaciu la a III-a ediţie a Galei folk "Om bun", 2007.
Din noiembrie 2003 realizează proiectul "Ducu Bertzi şi invitaţii săi". În cadrul acestuia, alături de Florian Pittiş, Marius Baţu, Mihai Neniţă, realizează o serie de spectacole la Teatrul Nottara, ulterior urmând peste 50 de spectacole în ţară şi în străinătate. În aprilie 2006, proiectul este prezentat la TNB - Sala Atelier, iar o parte din concert se regăseşte pe CD-ul "Ducu Bertzi şi Florian Pittiş în concert" (2009). Tot în 2009 lansează un nou album de colinde - "Colinde, colinde". Concertul integral "Ducu Bertzi şi Florian Pittiş în concert" a fost lansat în 2010, în format DVD.
Foto: (c) AGERPRES FOTO
Cu Florian Pittiş şi Marius Baţu, 2007.
Începând cu 1995, a decis să se ocupe de realizarea de emisiuni radiofonice de muzica folk, între care amintim: "Pe cine şi câte cărări", "Spiritul Libertăţii" (Radio Bucureşti). Din 1997, alături de Mihai Cosmin Popescu, a realizat la Radio România Actualităţi, emisiunea "Omul cu chitara", iar din 2005, la Radio Bucureşti, a realizat "Clubul de joi seară", împreună cu Maria Gheorghiu, conform sursei amintite.
În 2005 începe proiectul "Folk prin licee", continuat de colegii din radio (Manuela Popescu) sub titulatura "Folk fără vârstă", iar în 2013 iniţiază proiectul "Gala Floare de colţ" la Sighetu Marmaţiei. Tot în 2013, la iniţiativa sa, Sectorul 3 Bucureşti lansează seria de concerte "Flori pentru suflet: Remember Florian Pittiş" desfăşurate în preajma Floriilor. Din 2014 începe să realizeze la TVR2 emisiunea "Omul cu chitara".
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Concert extraordinar în memoria lui Florian Pittiş, 2013. Cu Teo Boar, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Marius Baţu şi Mircea Baniciu.
De-a lungul carierei, a fost răsplătit cu numeroase premii şi distincţii: premiul "ARTE" pentru proiectul cultural "Marţi la ceasul bun" (2004); premiul pentru proiectul cultural "Ducu Bertzi şi prietenii săi" (2005); "Diploma de Excelenţă" pentru rolul avut în istoria Televiziunii Române acordată cu ocazia jubileului TVR3 (2006); premiu pentru "Cel mai bun proiect discografic - "Ducu Bertzi & Florian Pittiş în concert" acordat de Radio România (2010).
Este cetăţean de onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei (2007) şi a primit distincţia "Crucea Moldavă" oferită de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, ca expresie a preţuirii deosebite şi ca binecuvântare sfântă (2007), mai precizează site-ul http://www.srr.ro/.
În 2019 a început seria de concerte "Folk de colecţie", alături de Vasile Şeicaru şi Victor Socaciu, în întreaga ţară, serie care continuă şi în 2020.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
4 iunie - Ziua Tratatului de la Trianon
Ziua Tratatului de la Trianon, instituită prin Legea nr. 256/2020, este marcată pe 4 iunie, în fiecare an, începând din 2021, indică https://www.cdep.ro/. România a semnat, la 4 iunie 1920, la Trianon, alături de principalele Puteri Aliate și Asociate, Tratatul de pace
CM2026: Cupa Mondială din 2006, pe scurt
* Cea de-a 18-a ediție a Cupei Mondiale la fotbal s-a desfășurat în perioada 9 iunie - 9 iulie 2006, în Germania, potrivit fifa.com. * Cele 64 de partide s-au disputat pe 12 stadioane din tot atâtea orașe: Olympiastadion (Berlin), Allianz Arena (Munchen), Signal Iduna Park (Dortmund), Gottlieb-Daimler-Stadion (Stuttgart), Veltins-Arena (Gelse
4 iunie - Ziua internațională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)
Anual, la data de 4 iunie, este marcată Ziua internațională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin care sunt recunoscute suferințele copiilor din întreaga lume care sunt victime ale abuzului fizic, mental și emoțional și, în același timp, este susținut angajamentul ONU de a proteja drepturile copiilor
Consiliul JAI al UE pe teme precum Schengen, migrație, Parchetul European (4-5 iunie)
Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene (UE) se reunește la Luxemburg, în zilele de 4 și 5 iunie 2026, pe agenda discuțiilor aflându-se, între altele, teme precum: Spațiul Schengen, migrație, chestiuni legate de securitate, Strategia UE în materie de droguri, Programul 'Justiție' 2028-2034, Parchetul European, i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 iunie
Ortodoxe Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosițe Maria și Marta, surorile dreptului Lazăr Greco-catolice Sf. aep. Mitrofan al Constantinopolului; Sf. m. Zotic, Atal, Camasie și Filip din Niculițel Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 iunie
Este a 155-a zi a anului 2026. Au mai rămas 210 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 33 m și apune la 20 h 55 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 08 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Jucătorul de tenis Rafael Nadal împlinește 40 de ani (3 iunie)
Cariera jucătorului de tenis spaniol Rafael Nadal a atins culmi istorice la Roland Garros, unde a câștigat un număr record de 14 titluri și a fost supranumit 'Regele Zgurei'. De asemenea, a câștigat 22 de titluri de Grand Slam în total, ceea ce l-a făcut unul dintre cei mai de succes sportivi din istoria acestui sport. Dar moștenirea lui Nadal trece
CM2026: Cupa Mondială din 2002, pe scurt
* Cupa Mondială din 2002, a 17-a ediție a turneului, a avut loc în Coreea de Sud și în Japonia în perioada 31 mai - 30 iunie, potrivit fifa.com, fiind prima competiție găzduită de două țări și prima desfășurată în Asia. * Meciurile au fost găzduite de 20 de stadioane, câte zece din fie
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Arta povestitorilor publici (Meddah)
Arta povestitorilor publici sau 'meddah' este o formă de teatru turcească, care pune mare preț pe stăpânirea retoricii, interpretată de un singur povestitor (meddah) și practicată în Turcia și în țările vorbitoare de limbă turcă. Această formă de spectacol a fost deosebit de populară în Imperiul Otoman începând cu secolul al XVI-le
3 iunie - Ziua mondială a bicicletei (ONU)
La 3 iunie, este marcată, pentru al nouălea an consecutiv, Ziua mondială a bicicletei, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, potrivit https://www.un.org/. Instituirea acestei zile a avut loc la 12 aprilie 2018 prin adoptarea de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite a textului Rezoluției A/RES/72/27
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 iunie
Ortodoxe Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara Greco-catolice Sf. m. Lucilian și Paula cu fiii lor Romano-catolice Ss. Carol Lwanga și îns., m. Sfântul Mucenic Luchilian este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 iunie
Este a 154-a zi a anului 2026. Au mai rămas 211 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m și apune la 20 h 55 m. Luna răsare la 23 h 51 m și apune la 07 h 31 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Barometrul statistic al lunii mai 2026
În România anului 2025, numărul născuților-vii înregistrați la oficiile de stare civilă a fost de 145.700 copii, cel mai mic număr din 1930 până în prezent. Numărul născuților-vii de către mame minore a fost în anul 2025 de 6.000, cu 3.700 mai puțini decât în urmă cu 10 ani. În perioada de referință 2025/2026, gradul de c
CM2026: Cupa Mondială din 1998, pe scurt
* Cea de-a 16-a ediție a Cupei Mondiale s-a desfășurat în perioada 10 iunie - 12 iulie 1998, în Franța, conform https://www.fifa.com/. * Au participat 32 de echipe naționale. Meciurile s-au disputat pe zece stadioane din tot atâtea orașe: Stade de France - Saint-Denis, Parc de Princes - Paris, Stade Velodrome - Marsilia, Stad
2 iunie - Ziua Națională pentru Adopție
Ziua Națională pentru Adopție, instituită prin Legea nr. 21/2014, este marcată, în fiecare an, la data de 2 iunie. Proiectul de lege privind instituirea Zilei Naționale pentru Adopție a fost inițiat, în aprilie 2013, de mai mulți deputați și senatori. Conform expunerii de motive, inițiativa legislativă a avut drept obiectiv creșterea gradului de co












