logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Brăila: Lucrările la Podul peste Dunăre sunt în grafic; s-a realizat 15% din întreaga lucrare

Image

Lucrările la Podul suspendat peste Dunăre, cel mai important proiect de infrastructură demarat în estul României după 1989, sunt în grafic, după cum au declarat atât constructorul, cât şi conducerea Consiliului Judeţean, joi, cu ocazia unei vizite făcute de presă pe şantierul podului.

"Lucrările sunt în grafic, ne-a ajutat foarte mult vremea şi colectivul care a muncit şi munceşte într-un ritm alert, zi şi noapte. În momentul de faţă, am realizat 15% din întreaga lucrare. Noi sperăm să ne încadrăm în cele 23 de luni câte mai sunt până la finalizarea proiectului. Nu cred că va fi o problemă acest termen, atâta timp cât finanţarea este la timp şi noi ne facem treaba. Până acum totul este în regulă, nu avem nicio problemă nici cu finanţarea, plăţile sunt la zi. Se aşteaptă autorizaţia de construcţie pentru cea de-a doua etapă a acestei construcţii", a declarat Viorel Eşanu, cel care monitorizează lucrările la Podul de la Brăila.

În momentul de faţă se lucrează intens la blocul de ancoraj, locul unde vor fi amplasate cablurile de susţinere ale podului, care are o adâncime de 40 de metri.

"Acest bloc de ancoraj nu s-ar fi putut săpa, având în vedere că pânza freatică este foarte sus, dacă nu se recurgea la un sistem de epuizment, efectiv au fost forate 26 de puţuri, care pompează apa şi o deversează în Dunăre 24 de ore din 24, cu nişte debite impresionante, undeva la 45 litri pe secundă. Acest sistem ne ajută să depresurizăm incinta blocului de ancoraj şi să lucrăm în mediu uscat", a completat Viorel Eşanu.

Sursa citată a explicat şi care este stadiul lucrărilor la piciorul podului, unde numai pentru armarea radierului se foloseşte o cantitate impresionantă de fier, respectiv 1.200 tone.

"La piciorul podului de pe malul din Brăila se lucrează la armarea radierului. Armarea este una impresionantă, se foloseşte undeva la 1.200 tone de fier numai pentru partea de radier, cantităţile sunt uriaşe. Furnizorii sunt diverşi, din Galaţi, Bucureşti. Acesta este un fier special, el vine gata fasonat, pregătit, gata de montaj. Se evită pierderea de timp, cum era pe timpuri, când se fasona în şantier. Noi îl avem depozitat pe diferite mărci, ştim exact poziţia fierului când vine şi doar îl montăm", a spus Viorel Eşanu.

Preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, s-a arătat mulţumit atât de stadiul lucrărilor la Podul peste Dunăre, cât şi de profesionalismul şi colaborarea pe care o are cu cei care execută acest proiect.

"Sunt plăcut impresionat de profesionalismul acestor oameni, le dăm tot suportul, avem o relaţie excepţională de comunicare şi le stăm în fiecare zi la dispoziţie, astfel încât să rezolvăm cât mai repede problemele care ţin de partea locală", a declarat Francisk Chiriac.

Licitaţia pentru realizarea podului a fost câştigată în ianuarie 2018 de asocierea Astaldi SpA (Italia) şi IHI Infrastructure Systems CO.Ltd (Japonia), iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, respectiv 18 luni fiind alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 km, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 m, din care 1.120 m reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 m pe malul dinspre Brăila şi 364 metri pe malul dinspre Tulcea. Lăţimea totală va fi 31 m şi va cuprinde 4 benzi de circulaţie a câte 3,50 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare a câte 0,5 m lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 m fiecare. AGERPRES/(A - autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Administratie 17-04-2025 22:14

VIDEO/ANPC: Amendă de 35.000 de lei pentru o societate de transport persoane din sectorul 4

Comisarii pentru protecția consumatorilor din sectorul 4 au desfășurat joi o acțiune de control la SC Mototolea Com Serv SNC - Autogara Mototolea Berceni, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind serviciile de transport persoane, societatea fiind amendată cu 35.000 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a

Social 17-04-2025 20:19

Termoenergetica București anunță reducerea treptată a temperaturii agentului termic și pregătirea instalațiilor pentru sezonul cald

Compania Municipală Termoenergetica București informează joi că, având în vedere prognoza meteo și tendința de încălzire a vremii, precum și numărul asociațiilor care au închis vanele din subsol, a inițiat un proces gradual de tranziție către finalul sezonului de încălzire, prin reducerea treptată a temperaturii agentului termic și pregă

Social 17-04-2025 19:55

Prefectul județului Hunedoara despre barajul Valea de Pești: Nu se pune problema ca populația să fie în pericol

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a dat declarat, joi, că barajul de la Valea de Pești este în siguranță și că populația nu este în pericol, precizând, totodată, că fisurile care au apărut la fața locului sunt prezente în masca de asfalt a barajului și nu în structura acestuia. 'Este exclus să s

Social 17-04-2025 19:35

Vâlcea: Festival de mâncăruri de post, la Prundeni; elevi din 11 localități s-au întrecut în a găti rețetele străbunicilor (GALERIE FOTO)

Zeci de elevi și cadre didactice din 11 localități din sudul județului Vâlcea s-au întrecut în Joia Mare, zi cu semnificație aparte pentru creștinii ortodocși din această veche zonă viticolă, să gătească bucate de post, în cadrul festivalului-concurs 'Rețeta străbunicii', care este găzduit de Școala Gimnazială din comuna Prundeni.

Social 17-04-2025 18:41

Mureș: Au înflorit primii bujori de stepă în Rezervația din Zau de Câmpie; sezonul de vizitare - deschis oficial

Custodele Rezervației de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunțat, joi, înflorirea primilor bujori, sezonul oficial de vizitare fiind astfel deschis. 'Cu o oarecare întârziere față de anii trecuți, dar totuși în grafic, azi dimineață am avut bucuria să găsesc trei bujori înfloriți, i

Social 17-04-2025 17:45

Tulcea: Cursuri gratuite de dezvoltare a competențelor digitale, organizate în satele Deltei

Câteva zeci de persoane au participat, zilele trecute, în trei sate din Delta Dunării, la primele cursuri gratuite de dezvoltare a competențelor digitale organizate în cadrul proiectului '5G Connect Danube Delta'. Proiectul este derulat de fundația Orange România, asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 și fundația

Administratie 17-04-2025 17:37

Nicușor Dan spune că jumătate dintre locurile de joacă nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că jumătate dintre locurile de joacă administrate de Municipalitate nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic pe care îl are PMB în acest an. El menționează că au fost semnate contractele și că furnizorii sunt pregătiți pentru executarea amenajărilor, dar că PMB nu poate achita

Administratie 17-04-2025 16:54

Prahova: CJ anunță finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor afectate de surparea de la Slănic

Consiliul Județean Prahova anunță, joi, finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor care au fost afectate de surparea produsă în urmă cu un an pe strada 23 August din orașul Slănic. De asemenea, au fost finalizate și lucrările de reabilitare a sediului Poliției, afectat de același eveniment. 'La aproape un an de

Administratie 17-04-2025 16:49

Nicușor Dan: Primăria a emis bonduri în valoare de 555.000.000 lei; subscrierea a fost de 190%

Primăria Capitalei a reușit să emită obligațiuni municipale în valoare de 555 de milioane de euro, pentru a refinanța împrumutul contractat în anul 2005, anunță edilul general, Nicușor Dan. Subscrierea față de suma pe care PMB voia să o obțină a fost de 190%, ceea ce dovedește faptul că Primăria beneficiază 'încrede

Social 17-04-2025 15:56

S-a dat startul înscrierilor pentru cursa caritabilă Race for the Cure România

Fundația Renașterea a dat start înscrierilor pentru cea de-a 11-a ediție a cursei caritabile Race for the Cure România - Cursa de alergare / plimbare 4 kilometri sau de 0,7 kilometri, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. 'Ne dorim ca în acest an, la Race for the Cure România, un

Social 17-04-2025 14:48

Bistrița-Năsăud: Semimaratonul Eroilor Invictus, aflat la a treia ediție, va avea loc în 31 mai

Municipiul Bistrița va găzdui, în 31 mai, cea de-a treia ediție a Semimaratonului Eroilor Invictus, unul dintre cele mai mari evenimente de alergare urbană din zonă, care marchează anual Ziua Eroilor. Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a semnat, joi, acordul de colaborare cu Asociația Voluntarilor Invictus România, reprezentată de

Social 17-04-2025 13:31

Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere

Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere, informează joi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). 'În zilele de Paști și 1-2 mai, toate liniile din regiunea București - Ilfov vor funcționa după un program de weekend. În Noaptea de &Ici

Social 17-04-2025 13:28

Arad: Cinci zone verzi din centrul orașului Pecica, modernizate cu 3,5 milioane de euro

Cinci parcuri sau zone verzi frecventate de public, din centrul orașului Pecica, vor fi modernizate cu fonduri europene, proiectele însumând peste 3,5 milioane de euro. Potrivit unui comunicat de presă transmis joi, de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, cele cinci zone vezi au o suprafață totală de peste 40.000 de metri pă

Social 17-04-2025 13:20

Meteorolog: Vreme mai caldă decât normalul perioadei, de Paște; scurte averse în noaptea de Înviere, în unele zone

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade cu averse scurte de ploaie însoțite de descărcări electrice în unele zone, a declarat joi, pentru AGERPRES, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale d

Social 17-04-2025 12:57

Buzău: Cercetători dispăruți în zona Focul Viu, găsiți de jandarmi după 10 ore

Trei persoane care desfășurau activități de cercetare în zona Focul Viu, date dispărute după ce nu au mai putut fi contactate, au fost găsite de jandarmii montani, după o acțiune de căutare ce s-a întins pe durata a 10 ore. Miercuri, în jurul orei 10:00, un cetățean din Covasna a apelat la 112, anunțând faptul că trei p