S-a dat startul înscrierilor pentru cursa caritabilă Race for the Cure România
Fundația Renașterea a dat start înscrierilor pentru cea de-a 11-a ediție a cursei caritabile Race for the Cure România - Cursa de alergare / plimbare 4 kilometri sau de 0,7 kilometri, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
'Ne dorim ca în acest an, la Race for the Cure România, un eveniment al bucuriei, emoției și solidarității, să participe cât mai multe persoane. Va fi o ediție cu totul specială, sub sloganul: 'Fiecare pas contează! Pașii tăi salvează vieți!'. Vă așteptăm împreună cu familia, prietenii, colegii, alături de Fundația Renașterea și de învingătoarele în lupta cu cancerul! Fiecare pas contează, începând cu prevenția, continuând cu un stil de viață sănătos, cu controale regulate, dar și cu susținerea femeilor diagnosticate; de aceea, sperăm ca români de pretutindeni să ni se alăture, înscriindu-se pe raceforthecure.eu/ro și alegând să susțină Fundația Renașterea. Pașii noștri pot salva vieți, prin participarea la cea mai așteptată cursă caritabilă a anului. Haideți să colorăm din nou Bucureștiul în roz, la Race for the Cure, pe 15 iunie!', a declarat Mihaela Geoană, președintele fondator al Fundației Renașterea.
Persoane din alte orașe din țară sau din diaspora pot să participe online, să susțină și să doneze pentru femeile din România, pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene https://www.raceforthecure.eu/ro/Races/Race/Id/14.
Participanții la cursa din 15 iunie se vor bucura, alături de familie, colegi și prieteni de o mulțime de surprize:
* Program de încălzire pe muzică,
* Jocuri educative și activități distractive pentru copii,
* Photo fun booth,
* Trofee și diplome pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, generoasă sau inimoasă echipă,
* Fiecare participant va fi înscris la Tombola Renașterea (cu premii atractive și surprize, pentru toate categoriile de vârstă)
* Învingătoarele în lupta cu cancerul, Doamnele în Roz, vor participa la Tombola Roz.
Traseul cursei de alergare / plimbare de 4 km din București este următorul: Start - Intersecția Bd Kiseleff cu Ion Mincu către Piața Arcul de Triumf, unde se virează dreapta (fără înconjurarea Arcului), pe banda 1 de circulație și trotuarul dreapta al Bd Mareșal Constantin Prezan, până la Piața Charles de Gaulle, continuând pe Bd Aviatorilor pe bretea și trotuar până la Piața Victoriei, unde se virează dreapta pe Bd Kiseleff până la zona de eveniment și locul de SOSIRE (sensurile de alergare/plimbare 4 km vor fi delimitate de garduri și bandă semnalizatoare).
Pink walk 0,7 km are următorul traseu: Start - Piațeta Regelui pe Bd Ion Mincu, dreapta prin Parcul Kiseleff (pe lângă Casa Doina), cu întoarcere la dreapta în Rond, pe Bd Kiseleff, spre zona de eveniment și SOSIRE, (sensul de alergare/plimbare 0.7 km vor fi delimitate de garduri și bandă semnalizatoare)
Taxa de înscriere la Race for the Cure România este de 60 lei pentru adulți și 30 lei pentru copiii sub 18 ani. Fiecare participant primește un kit (tricou și număr de participare), apă (1 punct de hidratare pe traseu și la Sosire), o înscriere la Tombola Renașterea și o medalie la terminarea cursei.
Kitul de participare poate fi ridicat de la sediul Fundației Renașterea, în perioada 26 mai - 14 iunie, în intervalul orar 10:00-18:00. Se poate opta și pentru primirea kit-ului prin curier, odată cu înscrierea electronică (costul transportului se achită la firma de curierat și este plătit de destinatar).
Pentru înscrierea unei echipe direct la sediul Fundației, se poate trimite un mesaj de solicitare pe adresa de email: raceforthecureromania@gmail.com / contact@fundatiarenasterea.ro
Înscrieri online se pot face pe https://www.raceforthecure.eu/ro/Races/Race/Id/14
Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe siteul www.fundatiarenasterea.ro
Fondurile strânse vor fi folosite pentru a oferi investigații medicale gratuite femeilor vulnerabile și peruci din păr natural pentru pacientele și copiii diagnosticați cu cancer.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brigada Rutieră: Trafic restricționat joi pe strada Edgar Quinet
Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 12:00 și 21:00, pe strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între strada Academiei și strada Biserica Enei, și pe strada Biserica Enei, unde are loc un eveniment de conștientizare civică cu privire la cancerul de sân, organizat de Fundația Renașterea. 'Brigada Rutieră solicită con
Arad: Zeci de transportatori protestează față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori protestează spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect. Transportatorii au pornit în marș cu camioane, îngreunând circu
Familia Regală deplânge moartea academicianului Ionel Haiduc: Eminentă personalitate științifică
Familia Regală a României deplânge trecerea la cele veșnice a fostului președinte al Academiei Ionel Haiduc, eminent om de știință care 'a demonstrat o profundă loialitate față de principiile și valorile Statului român modern'. 'Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșni
CGMB: Autovehiculele staționate neregulamentar vor fi depozitate în Splaiul Unirii nr. 176
Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, în ședința de miercuri, un proiect conform căruia vehiculele staționate sau parcate neregulamentar în zona centrală vor fi ridicate și ulterior depozitate pe terenul din Splaiul Unirii nr. 176. În luna iunie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat înfii
Mureș: Trei bucătari lansează un festival independent care transformă Sighișoara în destinație gastronomică
Trei bucătari, Robert Birtalan, Nicolae Lihor și Tudor Baca, lansează prima ediție a Gastronomica Sighișoara, un festival independent dedicat Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc, organizat în Cetatea Medievală sub forma unui circuit culinar inedit. Proiectul își propune să transforme întregul oraș istor
Olt: Pensionari din Asociația ''Solidaritatea'' au protestat în fața Prefecturii; ei au solicitat indexarea pensiilor cu cel puțin 15%
Zeci de pensionari din cadrul Asociației Județene a Pensionarilor ''Solidaritatea'' Olt au protestat, miercuri, în fața Instituției Prefectului solicitând în primul rând indexarea punctului de pensie, precum și plata tranșei a doua din pachetul de solidaritate. Președinta asociației menționate, Georgeta
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr
Hunedoara: Incendiul din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost localizat; operațiunile de stingere continuă
Incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost lichidat miercuri după-amiază, în urma acțiunilor desfășurate de o echipă formată din 38 de pompieri militari, silvicultori, rangeri și salvamontiști, suprafața afectată fiind de aproximativ două hectare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara
Brăila: Un autoturism a ars în totalitate în urma unui accident rutier; nu au fost înregistrate victime
Un autoturism a ars în totalitate, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din comuna Vădeni, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Pentru stingerea incendiului a intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere.
Spotlight, la a X-a ediție: instalații imersive și spectacole de video mapping
Cea de-a X-a ediție a evenimentului Spotlight va avea loc în perioada 9 - 11 octombrie, instalații imersive și spectacole de video mapping urmând să fie prezentate pe Calea Victoriei, pe un spațiu expozițional extins. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, ediția din acest an a evenimentului are te
Vaslui: Reciclarea deșeurilor rămâne o problemă în județ; nicio localitate nu a atins ținta de 50%
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui au atras atenția, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural cu privire la problema reciclării deșeurilor în situația în care, în județ, nicio localitate nu a atins ținta minimă de 50%. Într-un raport al instituției se arată că, în pre
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
IGSU: Continuă acțiunile de stingere a incendiilor de la Băile Herculane; acționează peste 120 de pompieri și două elicoptere
Peste 120 de pompieri și două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitive Bambi Bucket, continuă miercuri acțiunile de stingere a incendiilor în zona Băile Herculane și Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Cea mai mare suprafață cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind și cel mai îndepărtat sector de in
Arad: Fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit atracție pentru mii de turiști
Traseul către fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit unul dintre cele mai vizitate din stațiune în ultimii ani, motiv pentru care administrația locală planifică o serie de amenajări destinate extinderii ofertei turistice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Doru Miron. Primăria Moneasa își dorește să p
Maramureș: Start în recoltarea strugurilor; 40 de hectare de viță-de-vie - plantații așezate în zonele de deal
Fermierii au început recoltarea strugurilor de pe cele aproximativ 40 de hectare de cultură, majoritatea plantațiilor fiind situate în zona de deal a județului Maramureș, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Fermierilor Maramureș, Florian Vlad. 'Strugurii s-au copt mult mai devreme anul acesta dator












