VIDEO SpaceX a prins în zbor o parte a mega-rachetei Starship; cealaltă treaptă a rachetei a explodat după ce a amerizat în Oceanul Indian

Compania spaţială americană SpaceX a reuşit duminică, în cadrul celui de-al cincilea zbor-test al rachetei sale Starship, să prindă pentru prima dată treapta inferioară a acestui lansator greu pe rampa lui de lansare din statul Texas cu ajutorul unor braţe metalice gigantice, realizând astfel o nouă performanţă inginerească inedită în încercarea sa de a construi un vehicul reutilizabil pentru călătoriile spre Lună şi spre planeta Marte, informează agenţiile de presă internaţionale.
Racheta americană, a cărei primă treaptă se numeşte "Super Heavy", a lansată la ora locală 07:25 (12:25 GMT) de la baza pe care SpaceX o deţine în Boca Chica, Texas, iar a doua treaptă a rachetei, denumită Starship şi care dă numele întregului vehicul spaţial, a ajuns în spaţiu după ce s-a separat de lansator la o altitudine de aproximativ 70 km, înainte de a începe apoi manevrele pentru întoarcerea sa pe Terra, potrivit Reuters.
După separarea cu succes a celor două trepte ale rachetei, Super Heavy a aprins din nou trei dintre cele 33 de motoare Raptor ale sale pentru a-şi încetini coborârea rapidă spre rampa de lansare folosită de SpaceX, în timp ce se îndrepta spre turnul de lansare. Turnul este prevăzut cu două braţe metalice mari, supranumite "baghete".
Cu motoarele turate, treapta Super Heavy, înaltă de 71 de metri, s-a poziţionat între braţele turnului de lansare, agăţându-se de acesta cu ajutorul celor patru aripioare ale sale pe care le utilizează pentru a se ghida prin aer.
Duminică, SpaceX a testat această manevră delicată pentru prima oară.
— Elon Musk (@elonmusk) October 13, 2024
"Turnul a prins racheta!!!" a scris Elon Musk pe reţeaua de socializare X după un zbor de nouă minute al treptei Super Heavy, care s-a încheiat prin acea tentativă reuşită de prindere a vehiculului spaţial.
La rândul ei, treapta Starship şi-a continuat zborul timp de aproximativ o oră şi a revenit apoi pe Terra, amerizând în Oceanul Indian. A reuşit pentru prima dată o amerizare controlată în acest ocean cu ocazia precedentului său zbor de testare, realizat în urmă cu câteva luni, relatează AFP.
Starship rocket booster caught by tower pic.twitter.com/aOQmSkt6YE
— Elon Musk (@elonmusk) October 13, 2024
Totuşi, după zborul său din această duminică, treapta superioară Starship a explodat la câteva secunde după ce a atins apele Oceanului Indian, relatează site-ul futurism.com, care vorbeşte despre imagini spectaculoase ce au arătat "o bulă de foc masivă, un final dramatic pentru un test de lansare care s-a desfăşurat, până atunci, ca la carte".
"Amerizare confirmată!" precizează un mesaj publicat de SpaceX pe contul său oficial de pe reţeaua de socializare X. "Felicitări întregii echipe SpaceX pentru un captivant al cincilea zbor-test al rachetei Starship!", au adăugat reprezentanţii companiei americane.
Splashdown confirmed! Congratulations to the entire SpaceX team on an exciting fifth flight test of Starship! pic.twitter.com/FhCGznq9RO
— SpaceX (@SpaceX) October 13, 2024
În pofida acestei explozii, CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a declarat că zborul de duminică reprezintă o victorie uriaşă.
"Treapta superioară a rachetei a aterizat exact la ţintă! Al doilea dintre cele două obiective a fost şi el atins", a adăugat el, referindu-se la prinderea treptei Super Heavy cu braţele robotizate ale turnului de lansare şi la amerizarea controlată, la punct fix, a treptei superioare în Oceanul Indian.
Potrivit CNN, compania SpaceX nu intenţiona să recupereze treapta scufundată în ocean. În schimb, inginerii săi exersează o manevră care ar putea fi utilizată pentru ca această treaptă a rachetei Starship să aterizeze pe uscat în viitor.
Cele două trepte ale rachetei Starship - cea mai mare şi mai puternică din lume - ar trebui, atunci când programul de dezvoltare a lansatorului va fi finalizat, să fie recuperate şi reutilizate după fiecare zbor. Obiectivul este acela de a putea lansa mai multe vehicule în spaţiu, mai rapid şi la costuri mult mai mici, aminteşte AFP.
Compania miliardarului Elon Musk intenţionează să utilizeze racheta Starship pentru colonizarea planetei Marte. Dezvoltarea acestei rachete spaţiale este totodată monitorizată îndeaproape de NASA, care se bazează pe ea pentru a îi readuce pe astronauţii americani pe suprafaţa Lunii.
Noua metodă de prindere la aterizare reprezintă cel mai recent progres reuşit de compania SpaceX în campania sa de "testare până la eşec" a unei rachete complet reutilizabile, proiectată să transporte o încărcătură mult mai mare pe orbită, echipaje de oameni pe Lună şi, ulterior, pe Marte - destinaţia finală imaginată de CEO-ul Elon Musk.
Racheta Starship este compusă dintr-o primă treaptă, denumită Super Heavy, deasupra căreia este montată a doua treaptă, Starship, care dă, prin extensie, numele întregului lansator spaţial.
Super Heavy are o înălţime de 70 de metri, iar întreaga rachetă ajunge la înălţimea totală de 120 de metri.
Dezvoltarea acestui lansator greu a fost însă marcată de o serie de accidente, relatează DPA.
În timpul unui prim test în aprilie 2023, întregul sistem al rachetei a explodat la doar câteva minute după lansare. În timpul celui de-al doilea test, în noiembrie 2023, cele douătrepte ale rachetei s-au separat cu succes, iar treapta superioară a continuat să zboare, dar, la scurt timp după aceea, ambele trepte au explodat în incidente separate.
În martie 2024, racheta a fost lansată cu succes în spaţiu în cel de-al treilea zbor de testare fără pilot, dar a fost apoi distrusă în timpul revenirii sale pe Terra. În cadrul celui de-al patrulea test, realizat în iunie 2024, Starship a efectuat prima sa aterizare controlată, dar rămăseseră totuşi anumite probleme tehnice care trebuiau să fie reglate.
Obiectivul celui de-al cincilea zbor-test, desfăşurat în această duminică, a fost acela de a încerca "prima întoarcere la locul de lansare şi prinderea rachetei Super Heavy", au declarat reprezentanţii SpaceX. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europa s-a confruntat cu inundații istorice în 2024, spun oamenii de știință
Europa s-a confruntat anul trecut cu cele mai extinse inundații din 2013, 30% din rețeaua hidrografică a continentului fiind afectată de inundații semnificative pe fundalul schimbărilor climatice cauzate de arderea combustibililor fosili, care au continuat să determine ploi torențiale și alte evenimente meteo extreme, au precizat marți oamenii de știință, informează Reuters.
Chat GPT-4.5 este primul model AI care a trecut cu brio testul Turing (studiu)
Modelele mari de limbaj (LLM) devin din ce în ce mai bune la a pretinde că sunt oameni, versiunea Chat GPT-4.5 reușind să treacă cu brio testul Turing, conform unui studiu publicat la 31 martie în baza de date preprint arXiv, dar care nu a fost încă revizuit în regim peer review, transmite luni Live Science. Cercetători
Cancerul de col uterin va fi eradicat în Danemarca până în 2040 (studiu)
Danemarca va eradica cancerul de col uterin până în 2040, grație adeziunii la programul de vaccinare anti HPV și a testelor de depistare, a anunțat luni Liga daneză pentru luptă împotriva cancerului, potrivit AFP. ''Chiar înainte de 2040, un număr atât de mic de femei vor fi afectate de această maladie, &i
'Trezirea' unei găuri negre în constelația Fecioarei îi intrigă pe astronomi (studiu)
Gaura neagră masivă aflată în centrul unei galaxii din constelația Fecioarei s-a 'trezit', producând jeturi de raze X la intervale aproape regulate, care îi intrigă pe astronomi, potrivit unui studiu publicat vineri, informează AFP. Situată la 300 de milioane de ani-lumină de Terra, galaxia îndepărtată SDSS1335+0728 a făcut p&ac
O specie de furnică agresivă se răspândește în nordul Germaniei
O specie de furnică agresivă se răspândește din ce în ce mai mult în nordul Germaniei și amenință să distrugă liniile de curent electric și conexiunile la internet, informează DPA. Furnicile din specia invazivă Tapinoma magnum, originară din regiunea mediteraneană, se răspândesc până în nordul Germaniei, la Köln și Hano
O mandibulă fosilă descoperită în largul coastelor Taiwanului confirmă răspândirea omului de Denisova în Asia
Un fragment de mandibulă descoperit în largul coastelor Taiwanului nu aparține omului de Neandertthal, așa cum se credea inițial, ci unei alte specii de hominizi dispăruți, omul de Denisova și confirmă răspândirea acestei specii de hominizi pe întreg teritoriul Asiei, conform unui studiu publicat joi în jurnalul Science, transmite vineri Live Science.
În Japonia, o gară imprimată 3D a fost finalizată într-o săptămână
Companii japoneze au creat ceea ce susțin că este prima gară de cale ferată imprimată 3D din lume: o structură compactă, albă, instalată luna trecută într-o zonă rurală din vestul țării, transmite vineri AFP. Potrivit Serendix, o companie care lucrează cu West Japan Railway Company (JR West), a fost nevoie de doar șapte zile pentru a con
BTA: Ministrul Turismului și Președinta Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism discută modalități de parteneriat strategic
Ministrul Turismului Miroslav Borshosh s-s întâlnit joi cu Julia Simpson, președinta și CEO al Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC). WTTC este cea mai mare organizație internațională reprezentând sectorul privat al turismului, cu peste 200 de lideri la nivel mondial de companii între membrii săi. C
Eșantioanele aduse de misiunea Chang'e 6 susțin ipoteza impactului ca origine a Lunii
Există mai puțină apă în mantaua de pe partea îndepărtată a Lunii decât se află în cea de pe partea mereu îndreptată spre Pământ, conform unor analize ale eșantioanelor de regolit și roci selenare culese de misiunea chineză Chang'e 6, transmite joi
Imensul deșert al Arabiei a fost odată un ținut luxuriant (studiu)
Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a găzduit cândva un lac vast și un sistem de râuri, a dezvăluit o echipă internațională de cercetători într-un studiu publicat miercuri, transmite agenția DPA. Cercetări recente au sugerat că Rub al-Khali (''Pătrimea goală''), vastul deșert al Peninsulei Arabice, ex
Indonezia/ Cutremur cu magnitudinea 5,9 în sudul provinciei Papua de Vest (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în zona coastei sudice a provinciei Papua de Vest din Indonezia, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, a precizat GFZ. Arhipelagul indonezian este situat pe așa-numitul '&
Cererea de energie electrică pentru centrele de date se va dubla până în 2030, din cauza AI (IEA)
Consumul de energie electrică al centrelor de date urmează să se dubleze până la orizontul anilor 2030 din cauza necesarului în creștere legat de dezvoltarea inteligenței artificiale (AI), transmite într-un nou raport, publicat joi, Agenția Internațională pentru Energie (IEA), care semnalează noi provocări pentru securitatea energetică, dar și pentr
Compania Amazon amână lansarea primilor săi sateliți pentru internet din cauza condițiilor meteorologice
Lansarea primilor sateliți pentru internet de mare viteză ai companiei Amazon, pentru dezvoltarea unei rețele menite să concureze cu Starlink, a lui Elon Musk, a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, conform companiei United Launch Alliance (ULA) care organizează misiunea, transmite joi DPA. ''O nouă dată
Lună versus Marte: Alesul lui Trump la conducerea NASA se confruntă cu întrebări dificile despre viitorul agenției
Antreprenorul Jared Isaacman, nominalizat de președintele Donald Trump pentru a conduce NASA, va trebui să răspundă miercuri unor întrebări din partea senatorilor americani cu privire la modul în care va încerca să păstreze un echilibru între dorința administrației Trump de a trimite echipaje pe Marte și programul emblematic al agenției spațiale ameri
Astronomii au detectat două stele pitice albe menite să moară într-o detonare cvadruplă
Astronomii au detectat două stele pitice albe puternice - rămășițe stelare extrem de compacte - care orbitează aproape una de cealaltă și care par destinate să moară într-o detonare cvadruplă extraordinar de violentă, informează Reuters. Cele două stele, legate gravitațional una de cealaltă în ceea ce se numește 'sistem binar', au fost loca