logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nobel 2021: Benjamin List şi David W.C. MacMillan, laureaţii premiului Nobel pentru chimie

Image

Cercetătorii Benjamin List şi David W.C. MacMillan au fost recompensaţi miercuri cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2021, potrivit unui anunţ făcut de Goran K. Hansson, secretarul general al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, relatează nobelprize.org.

 

 

Laureaţii din acest an au fost premiaţi pentru "dezvoltarea organocatalizei asimetrice", a precizat Goran K. Hansson.

Un instrument ingenios pentru a construi molecule

Construirea de molecule este o artă dificilă. Benjamin List şi David MacMillan au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2021 datorită dezvoltării unui nou instrument de mare precizie în domeniul construcţiei moleculare: organocataliza. Această tehnică a avut un impact important asupra cercetărilor farmaceutice şi a ajutat chimia să devină o disciplină "mai verde".

Multe domenii de cercetare şi industrii sunt dependente de abilitatea chimiştilor de a construi molecule care pot să formeze materiale elastice şi durabile, să stocheze energie în baterii sau să inhibe propagarea bolilor. Aceste procese necesită catalizatori, substanţe care controlează şi accelerează reacţiile chimice, fără să devină parte din produsul final. De exemplu, catalizatorii din automobile transformă substanţele toxice din gazele de eşapament în molecule inofensive. Corpul uman conţine de asemenea mii de catalizatori sub forma unor enzime, care extrag moleculele necesare vieţii.

Catalizatorii sunt din acest motiv instrumente fundamentale pentru chimişti, însă oamenii de ştiinţă au crezut pentru multă vreme că existau, în principiu, doar două tipuri de catalizatori disponibili: metale şi enzime. Benjamin List şi David MacMillan au câştigat premiul Nobel pentru chimie din acest an pentru că au dezvoltat în 2000, independent unul de celălalt, un al treilea tip de cataliză. Aceasta se numeşte organocataliză asimetrică şi are la bază mici molecule organice.

"Acest concept de cataliză este pe atât de simplu pe cât este de ingenios şi, de fapt, mulţi oameni s-au întrebat de ce nu ne-am gândit la aşa ceva mai devreme", a declarat Johan Aqvist, preşedintele Comitetului Nobel pentru chimie.

Catalizatorii organici au o structură stabilă formată din atomi de carbon, la care pot fi ataşate grupări chimice mai active. Acestea conţin adeseori elemente chimice comune, precum oxigen, azot, sulf şi fosfor. Acest lucru înseamnă că noul tip de cataliză este atât prietenos cu mediul înconjurător, cât şi ieftin de produs.

Expansiunea rapidă a utilizării catalizatorilor organici se datorează în principal abilităţii lor de a stimula catalize asimetrice. Atunci când moleculele sunt construite, apar adeseori situaţii în care pot să se formeze două molecule diferite, care - la fel ca mâinile noastre - sunt imaginea în oglindă a celeilalte. Chimiştii vor să folosească adeseori doar una dintre ele, în special atunci când produc substanţe farmaceutice.

Organocataliza s-a dezvoltat cu o viteză uluitoare începând din anii 2000. Benjamin List şi David MacMillan rămân lideri în acest domeniu de cercetare şi au demonstrat că aceşti catalizatori organici pot fi utilizaţi pentru a susţine o multitudine de reacţii chimice. Folosind acele reacţii, cercetătorii pot de acum să construiască mai eficient substanţe şi materiale noi, de la noi produse farmaceutice şi până la molecule care pot să capteze lumina în celule solare. În acest fel, catalizatorii organici aduc omenirii beneficii imense.

Benjamin List, născut în anul 1968 în Germania, a obţinut diploma de doctorat la Universitatea Goethe din Frankfurt în 1997. În prezent, el este directorul Institutului Max Planck pentru cercetări asupra cărbunelui din oraşul Mulheim an der Ruhr.

David W.C. MacMillan s-a născut în 1968 în oraşul Bellshill din Marea Britanie. Şi-a obţinut doctoratul în 1996 la Universitatea California din oraşul american Irvin şi este în prezent profesor la Universitatea Princeton din Statele Unite.

În 2020, premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit cercetătoarelor Emmanuelle Charpentier şi Jennifer A. Doudna pentru dezvoltarea unei metode de editare a genomului.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În 2021, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Sezonul premiilor Nobel din acest an a debutat luni, odată cu atribuirea premiului pentru medicină, care a revenit cercetătorilor David Julius şi Ardem Patapoutian, premiaţi pentru descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere.

Marţi, premiul Nobel pentru fizică a fost decernat cercetătorilor Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi, recompensaţi pentru studii ce au vizat sistemele fizice complexe.

După atribuirea premiului Nobel pentru chimie, decernat miercuri cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan pentru dezvoltarea organocatalizei asimetrice, sezonul premiilor Nobel din 2020 va continua cu decernarea premiului pentru literatură, pe 7 octombrie, şi a premiului pentru pace, pe 8 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 11 octombrie. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: nobelprize.org

 

Citeşte şi:

 

Nobel 2021: David Julius şi Ardem Patapoutian, câştigătorii premiului Nobel pentru medicină

 

Nobel 2021: Cinci detalii insolite despre aceste premii şi istoria lor

 

Nobel 2021: Laureaţii premiului pentru medicină din ultimii 10 ani

 

DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină - istoric

 

Nobel 2021: Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi au câştigat premiul Nobel pentru fizică

 

DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Fizică - istoric

 

DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Chimie - istoric

Afisari: 60

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Stiinta 20-10-2026 14:01

Universul pare să fie blocat în loc de un fenomen cuantic, ceea ce ar explica stabilitatea sa (studiu)

Universul pare să fie blocat într-o variantă care favorizează viața deși, conform teoriei, nu ar trebui să fie atât de stabil, iar această constanță a Universului este asigurată de câmpuri cuantice blocate în starea lor actuală, conform unui nou studiu publicat în Journal of Cosmology and Astroparticle Physics, transmite marți Yahoo News

Stiinta 20-10-2026 10:29

Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său, conform unei analize a faliilor de la suprafața sa

Luna se micșorează, iar oamenii de știință sunt tot mai aproape de a determina cu exactitate cât de mult s-a redus diametrul satelitului nostru natural de-a lungul timpului, conform unui studiu publicat pe 14 octombrie în revista The Planetary Science Journal, transmite Space.com. Se consideră că Luna s-a format în urma unei

Stiinta 20-10-2026 09:41

Japonia lansează cu succes o sondă spațială către lunile planetei Marte pentru o misiune inedită

Agenția Japoneză de Explorare Aerospatială (JAXA) a anunțat marți că a lansat cu succes o sondă spațială în cadrul unei misiuni desfășurată în 'premieră mondială' având drept obiectiv colectarea de probe, inclusiv roci și nisip, de pe una dintre lunile planetei Marte, transmit agențiile Kyodo și AFP. Sonda, transporta

Stiinta 20-10-2026 09:20

Un instrument AI chinezesc, folosit într-o serie de atacuri asupra unor afaceri japoneze

Un instrument chinezesc de securitate cibernetică bazat pe inteligență artificială, numit Artex, a fost utilizat într-o serie de atacuri cibernetice recente care au vizat companii japoneze, a anunțat marți o filială a unui important grup de internet cu sediul la Tokyo, transmite AFP. Zeci de companii japoneze, de la lanțuri de restaurant

Planeta 19-10-2026 19:55

Rezidenți salvați cu elicopterele de pe acoperișuri după ce ploile au făcut ravagii în estul Spaniei

Persoane rămase blocate pe acoperișuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor în urma ploilor torențiale care au făcut luni ravagii în estul Spaniei, inundațiile și furtunile provocând moartea a cel puțin trei persoane în timp ce peste 80.000 de rezidenți erau vizați de un ordin de rămânere în locuințe, potrivit Reuters.

Planeta 19-10-2026 18:24

Indonezia / Aproape două milioane de hectare de pădure au ars în perioada ianuarie-septembrie 2026

Indonezia a anunțat luni că a acceptat ajutorul Malaysiei și al Singapore pentru a lupta împotriva incendiilor care au mistuit aproape două milioane de hectare de pădure anul acesta în perioada ianuarie - sfârșitul lunii septembrie, potrivit unui raport publicat în aceeași zi, informează AFP. Suprafața arsă, de 12 ori cât suprafaț

Planeta 19-10-2026 16:45

Statele participante la COP17, chemate să-și revizuiască angajamentele față de natură

Acțiuni mai eficiente împotriva factorilor care distrug natura, împotriva poluării, defrișărilor: aproape 200 de țări se reunesc în Armenia începând de luni pentru a recupera decalajul în realizarea obiectivelor legate de protejarea biodiversității, precum și pentru a găsi finanțările necesare, informează AFP. Sarcina partic

Stiinta 19-10-2026 14:48

Oamenii de știință au cartografiat atmosfera exoplanetei WASP-17b, observată cu Telescopul Spațial James Webb

Astronomii au descifrat câteva dintre secretele atmosferice ale unei lumi bizare, exoplaneta WASP-17b, de tipul 'Jupiter fierbinte', folosind date obținute de Telescopul Spațial James Webb (JWST), iar analiza acestor date a indicat existența unei atmosfere care nu are o formă circulară perfectă și în care se formează nori din nanocristale de cuarț, confor

Planeta 19-10-2026 10:31

Aproape jumătate dintre coralii care formează recife sunt expuși riscului de dispariție (studiu)

Aproximativ 44% dintre speciile de corali constructori de recife se confruntă cu un risc crescut de dispariție, stresul termic asociat schimbărilor climatice reprezentând principalul factor care determină declinul lor, conform unui nou studiu realizat în Australia și citat luni de agenția de presă Xinhua. O echipă de cercetători di

Stiinta 19-10-2026 09:39

Misiunea japoneză MMX de colectare a unor mostre de pe sateliții lui Marte este pregătită de lansare

Misiunea japoneză Martian Moons eXploration (MMX), care are drept obiectiv studierea originii sateliților lui Marte Phobos și Deimos și colectarea de mostre de la suprafața lui Phobos, este pregătită de lansarea anunțată pentru luni, la ora 19:41 GMT (marți, 04:41 ora locală), transmite Space.com. Misiunea MMX va fi lansată cu o rachetă H3 de

Planeta 19-10-2026 00:38

VIDEO Spania: Inundații și ploi torențiale, un mort lângă Barcelona

Spania se pregătește să înfrunte luni apogeul unei furtuni mediteraneene puternice care a provocat deja inundații în weekend, inundând străzi și perturbând transporturile duminică, după ce a provocat moartea unei femei lângă Barcelona și a blocat mai multe persoane, relatează AFP. În fața unui 'pericol e

Planeta 17-10-2026 18:25

VIDEO Uraganul Trudy amenință vestul Mexicului cu ploi abundente și inundații în zonele costiere

Uraganul Trudy și-a menținut intensitatea în timp ce se deplasa, sâmbătă, spre coasta de vest a Mexicului, iar meteorologii avertizează că acesta s-ar putea intensifica și mai mult în orele următoare înainte de a începe să slăbească în intensitate pe parcursul zilei de duminică, informează Reuters. Centrul N

Stiinta 17-10-2026 17:59

Prima hartă cuprinzătoare a solurilor de pe Marte, creată de cercetătorii australieni (studiu)

Un studiu australian a elaborat primul sistem cuprinzător de clasificare și prima hartă a solurilor marțiene, oferind un cadru care să îi ajute pe oamenii de știință să identifice locuri potențiale pentru viitoare activități de explorare, locuire și producție de alimente pe 'Planeta Roșie', informează sâmbătă agenția de presă Xinhua.

Stiinta 17-10-2026 16:32

Roadster, mașina zburătoare concepută de compania Tesla, nu este o 'aeronavă', afirmă o agenție americană de reglementare

Administrația Federală a Aviației (FAA) din Statele Unite a precizat vineri că noua mașină dezvoltată de compania Tesla - Roadster, un model futurist și electric, echipat cu propulsoare care îi permit să se deplaseze prin aer - nu poate fi considerată o aeronavă, informează AFP. 'Vehiculul Tesla nu răspunde definiției FAA pentru o aeronavă', a ră

Planeta 17-10-2026 15:29

Mii de persoane evacuate și mai multe locuințe distruse de incendii de vegetație în California

Pompierii din California au anunțat că cel puțin șase locuințe au fost distruse de incendii de vegetație în partea sudică a acestui stat american, informează sâmbătă DPA și AFP. Focarul de incendiu de lângă San Clemente, la aproximativ 90 de kilometri sud de Los Angeles - denumit Norte Fire - s-a extins și a ajuns să acopere o suprafață de ap