Nobel 2021: Cinci detalii insolite despre aceste premii şi istoria lor
Premiile Nobel, ajunse în acest an la cea de-a 120-a ediţie, sunt atribuite începând de luni şi până pe 11 octombrie la Stockholm şi Oslo. Cu această ocazie, jurnaliştii de la AFP au publicat un articol ce conţine cinci detalii mai puţin cunoscute despre aceste premii, atribuite unor persoane care au contribuit la progresul omenirii, potrivit dorinţei inventatorului lor, industriaşul suedez Alfred Nobel.
O greşeală la originea premiilor?
Pe 12 aprilie 1888, fratele mai mare al lui Alfred Nobel, Ludvig, a murit la Cannes, în Franţa. Însă cotidianul Le Figaro comite o greşeală şi anunţă pe prima sa pagină decesul lui Alfred, într-un articol foarte scurt: "Un om care nu ar putea decât cu greu să treacă drept un binefăcător al omenirii a murit ieri la Cannes. Este vorba despre domnul Nobel, inventatorul dinamitei". Ce urmări ar fi putut să provoace acest necrolog publicat înainte de termen asupra lui Alfred Nobel? Mulţi îi atribuie paternitatea înfiinţării acestor premii, subliniind ecoul pe care l-ar fi avut asupra formulei alese de Alfred Nobel pentru a-i recompensa pe acei oameni care au contribuit la "bunăstarea omenirii".
"Însă nu putem face altceva decât să ne imaginăm", deoarece incidentul (eroarea comisă de Le Figaro, n.r.) nu a fost evocat în corespondenţa lui, a subliniat biografa Ingrid Carlberg. Cât despre vizitatorii care au venit să îşi prezinte condoleanţele la conacul parizian al industriaşului suedez, ei au avut surpriza de a fi întâmpinaţi de un Alfred Nobel cât se poate de viu, aşa cum relata Le Figaro în ziua următoare.
Descoperiri tot mai vechi
Conform testamentului creatorului lor, aceste recompense trebuie să fie acordate celor care au servit omenirea "pe parcursul anului precedent". Dar, încă din 1901, această instrucţiune nu a fost niciodată imperativă. Datorită nevoii unui anumit recul în ceea ce priveşte analiza lucrărilor ştiinţifice şi a creşterii mecanice a numărului de savanţi premiaţi cu Nobel, cercetări vechi de mai multe decenii au fost premiate. Aşa s-a întâmplat şi cu John B. Goodenough, devenit în 2019 cel mai vârstnic laureat Nobel, la 97 de ani. El este astăzi, la 99 de ani, cel mai vârstnic laureat Nobel încă în viaţă. Cel mai tânăr laureat Nobel este pakistaneza Malala Yousafzai, care a câştigat Nobelul pentru pace în 2017, la vârsta de 17 ani.
Un premiu pentru cei vii
Din 1974, statutul Fundaţiei Nobel stipulează că aceste premii nu pot fi acordate cu titlu postum, decât atunci când decesul persoanei premiate se produce după anunţarea numelui laureatului. Până când această regulă să fie înscrisă în mod oficial în statut, doar două personalităţi decedate, ambele din Suedia, au fost premiate: poetul Erik Axel Karlfeldt (literatură în 1931) şi secretarul general al ONU Dag Hammarskjold, cel mai probabil asasinat (premiul pentru pace în 1961). S-a întâmplat şi ca un premiu să nu fie atribuit, în semn de omagiu adus unui laureat decedat, aşa cum au procedat organizatorii în 1948, după moartea lui Gandhi. Un laureat recent nu a avut niciodată şansa de a primi celebrul telefon care anunţă câştigarea unui premiu Nobel: după decernarea premiului pentru medicină în 2011 canadianului Ralph Steinman, s-a aflat că cercetătorul murise cu trei zile înainte. El a rămas însă în palmaresul oficial al premiilor.
Candidaţi improbabili la Nobelul pentru pace
De la Adolf Hitler şi Michael Jackson la Stalin şi Mussolini, premiul Nobel pentru pace a avut parte de un lot consistent de candidaturi improbabile, aiurite sau chiar aberante. Hitler a fost propus la Nobelul pentru pace de un deputat suedez în ianuarie 1939, în zorii celui mai sângeros conflict armat din istoria omenirii. Propunerea, sarcastică şi vizând decredibilizarea nominalizării britanicului Neville Chamberlain după Acordul de la Munchen, a fost în cele din urmă retrasă, dar a rămas totuşi în analele premiilor. Preşedintele sârb Slobodan Milosevic, judecat mai târziu pentru genocid, a fost şi el propus, la fel ca Jules Rimet, considerat "părintele" Cupei Mondiale la fotbal. Zeci de mii de persoane pot să propună o candidatură, însă nu toate propunerile sunt analizate.
Unde sunt femeile?
Cu 58 de laureate, femeile reprezintă abia 6% din totalul câştigătorilor anunţaţi începând din 1901. "Alfred Nobel ar fi fost agasat de această statistică", afirmă biografa Ingrid Carlberg. "Era un feminist avangardist, care apăra carierele femeilor, le admira pe femeile intelectuale", a adăugat ea. Economia are cel mai slab palmares (2,3%) din acest punct de vedere, devansând premiile ştiinţifice în ansamblul lor (3,7%). Literatura a rămas în mare parte o afacere a bărbaţilor (13,7% dintre laureaţi sunt femei), iar premiul pentru pace s-a descurcat doar cu puţin mai bine (15,9%).
Deşi lent, lucrurile încep să se îmbunătăţească: de la începutul acestui secol, 28 de femei au fost premiate - aproape de trei ori mai mult decât pe parcursul precedentelor două decenii. În 2009, un record a fost stabilit: cinci femei au câştigat premiul Nobel, inclusiv prima femeie laureată pentru economie, americanca Elinor Ostrom. Tot o femeie este şi prima persoană din lume care a câştigat Nobelul de două ori: franţuzoaica de origine poloneză Marie Curie (fizică în 1903 şi chimie în 1911). AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Nobel Prize / Facebook
Citeşte şi:
Nobel 2021: Laureaţii premiului pentru medicină din ultimii 10 ani
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Uraganul Trudy amenință vestul Mexicului cu ploi abundente și inundații în zonele costiere
Uraganul Trudy și-a menținut intensitatea în timp ce se deplasa, sâmbătă, spre coasta de vest a Mexicului, iar meteorologii avertizează că acesta s-ar putea intensifica și mai mult în orele următoare înainte de a începe să slăbească în intensitate pe parcursul zilei de duminică, informează Reuters. Centrul N
Prima hartă cuprinzătoare a solurilor de pe Marte, creată de cercetătorii australieni (studiu)
Un studiu australian a elaborat primul sistem cuprinzător de clasificare și prima hartă a solurilor marțiene, oferind un cadru care să îi ajute pe oamenii de știință să identifice locuri potențiale pentru viitoare activități de explorare, locuire și producție de alimente pe 'Planeta Roșie', informează sâmbătă agenția de presă Xinhua.
Roadster, mașina zburătoare concepută de compania Tesla, nu este o 'aeronavă', afirmă o agenție americană de reglementare
Administrația Federală a Aviației (FAA) din Statele Unite a precizat vineri că noua mașină dezvoltată de compania Tesla - Roadster, un model futurist și electric, echipat cu propulsoare care îi permit să se deplaseze prin aer - nu poate fi considerată o aeronavă, informează AFP. 'Vehiculul Tesla nu răspunde definiției FAA pentru o aeronavă', a ră
Mii de persoane evacuate și mai multe locuințe distruse de incendii de vegetație în California
Pompierii din California au anunțat că cel puțin șase locuințe au fost distruse de incendii de vegetație în partea sudică a acestui stat american, informează sâmbătă DPA și AFP. Focarul de incendiu de lângă San Clemente, la aproximativ 90 de kilometri sud de Los Angeles - denumit Norte Fire - s-a extins și a ajuns să acopere o suprafață de ap
Defrișările din Amazonia braziliană, la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape 40 de ani
Defrișările din Amazonia braziliană au atins, în ultimul an, cel mai scăzut nivel de la începutul măsurătorilor din 1988, potrivit datelor oficiale prezentate vineri de Guvernul Braziliei, informează AFP. Această informație reprezintă o veste bună pentru președintele de stânga al țării, Luiz Inacio Lula da Silva, întrucât îi
Fum toxic: Nivel maxim de alertă declanșat în unele zone din Asia de Sud-Est
Fumul toxic provenit de la incendiile de vegetație din Indonezia, care s-a răspândit în Asia de Sud-Est, a determinat declanșarea nivelului maxim de alertă cu privire la calitatea aerului în mai multe zone din această regiune, a anunțat centrul meteorologic al ASEAN, citat sâmbătă de ASEAN. O ceață toxică, ce persistă de mai multe luni,
O stea verde, identificată recent, îi uimește pe astronomi (studiu)
Astronomii au identificat pentru prima dată o stea verde, documentând o rămășiță stelară densă - cunoscută sub numele de 'pitică albă' - care a căpătat o nuanță spectrală de verde-gălbui (chartreuse) după ce a absorbit resturi telurice provenite de la planete care, odinioară, pluteau pe orbita ei, informează Reuters. Culoarea une
Elveția: Record istoric validat pentru avionul solar-electric SolarStratos
SolarStratos a fost recunoscut în mod oficial de Federația Aeronautică Internațională (FAI) drept avionul solar-electric cu echipaj care a zburat la cea mai mare altitudine din istorie, la peste un an după un zbor efectuat în 2025, informează vineri AFP. Recordul, omologat miercuri de FAI în cadrul Adunării Generale ''
Uraganul Trudy continuă să se intensifice pe măsură ce se apropie de coasta pacifică a Mexicului
Uraganul Trudy s-a intensificat rapid într-un uragan major vineri dimineață, însoțit de vânturi cu viteze de până la 195 de kilometri pe oră și rafale încă și mai puternice pe măsură ce se apropia de coasta pacifică a Mexicului, informează Reuters. Se preconizează o nouă intensificare înainte ca Trudy să se
Spania a înregistrat cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor (agenție meteo)
Spania a înregistrat cel mai cald septembrie de la începutul măsurătorilor meteorologice în această țară, în 1961, temperaturile excepționale prelungind vara cu încă o lună, a precizat vineri Agenția meteorologică spaniolă AEMET, potrivit AFP. Temperatura medie înregistrată a fost de 22,5 grade Celsius, cu 3,4 grade
Indonezia / Patru persoane și-au pierdut viața luptând cu incendiile într-un parc național
Patru bărbați au murit joi luptând cu incendiile de pădure într-un parc național situat în insula Java, Indonezia, a anunțat vineri Ministerul Pădurilor din această țară, potrivit AFP. Aceștia au fost surprinși de flăcări în timp ce luptau cu incendiu care devastează parcul național Bromo Tengger Semeru, în estul Java, potrivit un
CERN și Mistral au încheiat un parteneriat pentru a crea Flare, un nou model de inteligență artificială destinat fizicii
Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) și compania Mistral AI au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung pentru a dezvolta un model fundamental destinat descoperirilor științifice, au anunțat joi cele două organizații, informează Reuters. Această declarație de intenție îi oferă companiei franceze de intelig
Doi morți, sute de persoane evacuate în urma ploilor torențiale dezlănțuite asupra Istanbulului
Echipe de salvatori au fost în alertă pe timpul nopții în Istanbul după ce inundațiile severe au dus la moartea a două persoane și au forțat evacuarea a peste 2.000 de rezidenți, au spus autoritățile, potrivit DPA. Potrivit Agenției oficiale de presă Anadolu, persoanele decedate sunt o femeie de 34 de ani, care a murit la spital, ș
Emisiile de metan încă nu sunt măsurate în mod 'credibil', în pofida unor progrese (raport ONU)
Emisiile de metan provenite de la peste jumătate din producția mondială de petrol și gaze nu sunt măsurate într-o manieră 'credibilă', deși acest gaz contribuie semnificativ la încălzirea globală, a avertizat Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) într-un raport publicat joi, citat de AFP. În pofida progreselor înr
Coralii sănătoși le-ar putea reda culoarea celor care se ofilesc (studiu)
Recifele de corali se numără printre principalele victime ale schimbărilor climatice în urma încălzirii apelor mărilor și oceanelor. Un studiu publicat miercuri de Universitatea Stanford arată că plantarea unor corali să












