Elon Musk preconizează că vorbirea umană va deveni perimată în cinci ani

Antreprenorul miliardar Elon Musk a declarat că lucrează la o tehnologie datorită căreia, în doar cinci ani, limbajul uman ar putea deveni perimat, relatează The Independent.
CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX a făcut această predicţie pentru podcastul Joe Rogan Experience, în cadrul unei discuţii pe tema companiei sale de neurotehnologie, Neuralink.
Musk şi-a exprimat speranţa că firma sa de neurotehnologie va reuşi să conecteze un dispozitiv Neuralink la un creier uman, pentru prima dată, anul viitor.
Cipul, alimentat de baterie, va fi implantat în craniu, iar electrozii asociaţi vor fi introduşi în creier "cu foarte multă atenţie".
"Poate fi inserat oriunde în creier, deci ar putea fi ceva care ar ajuta la vindecarea problemelor de vedere", a spus Musk. "În principiu, poate rezolva aproape orice este în neregulă cu creierul", a adăugat antreprenorul.
Deşi dispozitivele din primă generaţie se vor concentra pe tratarea leziunilor cerebrale şi a tulburărilor, Musk a spus că, ulterior, acestea vor fi capabile de mult mai mult.
"Nu va trebui să vorbiţi", a spus Musk, adaugând că vom putea face totuşi acest lucru "din motive sentimentale".
"Veţi putea comunica foarte repede şi cu mult mai multă precizie... Nu sunt sigur ce se va întâmpla cu limba. Într-o situaţie de genul acesta cred că ar fi ca în "The Matrix". Vrei să vorbeşti într-o altă limbă? Nicio problemă, doar descarci programul".
Întrebat cât timp va trece până când compania sa va dezvolta tehnologia suficient de mult pentru ca acest lucru să devină realitate, Musk a estimat că între cinci şi zece ani, "dacă dezvoltarea continuă să accelereze".
Musk a anunţat în 2017 înfiinţarea proiectului Neuralink ce vizează dezvoltarea unei interfeţe ce leagă creierul de computer, cu aplicabilitate în mai multe domenii.
În vara anului trecut, Musk a anunţat, că proiectul Neuralink ar putea fi testat pentru prima dată pe oameni în acest an. "Putem realiza o interfaţă creier-maşină completă", a declarat el în cadrul unui eveniment organizat la Academia de Ştiinşe din California unde miliardarul şi membrii echipei Neuralink au susţinut o prezentare a stadiului în care se afla cercetarea lor. Proiectul poate "realiza un fel de simbioză cu inteligenţa artificială", a precizat Musk. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
India/ Cel puțin trei morți în urma inundațiilor din Jammu și Cașmir
Cel puțin trei persoane, inclusiv doi copii, și-au pierdut viața în urma inundațiilor și alunecărilor de teren care au afectat zona Ramban din regiunea Jammu și Cașmir, controlată de India, au anunțat duminică autoritățile, transmite agenția Xinhua. Numeroase case și alte proprietăți au fost fie luate de ape, fie puternic deteriorate de
Indonezia/ Erupție a vulcanului Marapi
Vulcanul Marapi, situat în regențele Agam și Tanah Datar din provincia indoneziană Sumatra de Vest, a erupt din nou, sâmbătă, aruncând cenușă vulcanică până la 1.000 de metri deasupra vârfului său, transmite duminică agenția VNA. Centrul indonezian de vulcanologie și atenuarea riscurilor geologice (PVMBG) a raport
Circa 15% dintre terenurile arabile ale lumii sunt contaminate cu metale grele (studiu)
Între 14% și 17% dintre terenurile arabile ale lumii sunt contaminate cu cel puțin o substanță din categoria metalelor grele, o poluare ce prezintă un risc pentru sănătatea a până la 1,4 miliarde de oameni, au avertizat săptămâna aceasta oamenii de știință, transmite AFP. Un
Australia/ Valuri uriașe pe coasta de est; 6 persoane au murit înecate
Un pescar aflat pe stânci și-a pierdut viața duminică, în apropiere de Sydney, după ce a fost luat de ape, ridicând la șase numărul persoanelor înecate în weekendul de Paște din Australia, unde coasta de est a fost lovit de valuri uriașe, transmite AFP. Serviciile de urgență au încercat să salveze două perso
Un astronaut american și doi cosmonauți ruși au revenit pe Pământ după șapte luni pe ISS
Un american și doi ruși au revenit în siguranță pe Pământ după șapte luni petrecute la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), transmite duminică agenția DPA. Capsula Soiuz care i-a transportat pe astronautul Don Pettit și pe cosmonauții Alexei Ovchinin și Ivan Wagner a aterizat duminică, la ora 01:30 GMT, în apropiere
Cercetătorii australieni anunță al șaselea episod de albire masivă care afectează Marea Barieră de Corali
Oamenii de știință australieni au raportat cel de-al șaselea episod de albire masivă la Marea Barieră de Corali petrecut după 2016, informează Xinhua. Într-un raport publicat miercuri seară, cercetători din mai multe agenții ale guvernului federal a anunțat că celebrul recif a fost afectat de ''un eveniment extins de albire'&
Trafic perturbat și risc de inundații și avalanșă în nordul Italiei și în sudul Elveției
Mai multe râuri din nordul Italiei au ieșit din matcă în urma ploilor abundente din regiune, autoritățile suspendând circulația în unele zone din apropierea cursurilor de apă, transmit joi agențiile DPA și AFP. Regiunea Piemont din nord-vest, cu capitala la Torino, a fost grav afectată, fiind lansate apeluri către popul
Indicii ale unei 'posibile activități biologice', detectate pe o exoplanetă
O echipă de astronomi a anunțat joi că au fost detectate cele mai promițătoare 'indicii ale unei posibile' vieți pe o planetă aflată în afara sistemului nostru solar. Alți oameni de știință au îndemnat, însă, la prudență, transmite AFP. Situată la 124 de ani-lumină de Terra, în constelația Leului, planeta K2-18b se află de mulți
Prima femeie germană care a ajuns în spațiu speră că realizarea sa îi va inspira pe alții
Specialista în robotică Rabea Rogge, devenită recent prima femeie germană care a ajuns în spațiul cosmic, și-a exprimat speranța că misiunea sa va inspira tinerii și în special femeile să studieze știința și tehnologia, transmite joi agenția DPA. Pornind de la propria experiență, tânăra de 29 de ani a subliniat importanța unui model de
Europa s-a confruntat cu inundații istorice în 2024, spun oamenii de știință
Europa s-a confruntat anul trecut cu cele mai extinse inundații din 2013, 30% din rețeaua hidrografică a continentului fiind afectată de inundații semnificative pe fundalul schimbărilor climatice cauzate de arderea combustibililor fosili, care au continuat să determine ploi torențiale și alte evenimente meteo extreme, au precizat marți oamenii de știință, informează Reuters.
Chat GPT-4.5 este primul model AI care a trecut cu brio testul Turing (studiu)
Modelele mari de limbaj (LLM) devin din ce în ce mai bune la a pretinde că sunt oameni, versiunea Chat GPT-4.5 reușind să treacă cu brio testul Turing, conform unui studiu publicat la 31 martie în baza de date preprint arXiv, dar care nu a fost încă revizuit în regim peer review, transmite luni Live Science. Cercetători
Cancerul de col uterin va fi eradicat în Danemarca până în 2040 (studiu)
Danemarca va eradica cancerul de col uterin până în 2040, grație adeziunii la programul de vaccinare anti HPV și a testelor de depistare, a anunțat luni Liga daneză pentru luptă împotriva cancerului, potrivit AFP. ''Chiar înainte de 2040, un număr atât de mic de femei vor fi afectate de această maladie, &i
'Trezirea' unei găuri negre în constelația Fecioarei îi intrigă pe astronomi (studiu)
Gaura neagră masivă aflată în centrul unei galaxii din constelația Fecioarei s-a 'trezit', producând jeturi de raze X la intervale aproape regulate, care îi intrigă pe astronomi, potrivit unui studiu publicat vineri, informează AFP. Situată la 300 de milioane de ani-lumină de Terra, galaxia îndepărtată SDSS1335+0728 a făcut p&ac
O specie de furnică agresivă se răspândește în nordul Germaniei
O specie de furnică agresivă se răspândește din ce în ce mai mult în nordul Germaniei și amenință să distrugă liniile de curent electric și conexiunile la internet, informează DPA. Furnicile din specia invazivă Tapinoma magnum, originară din regiunea mediteraneană, se răspândesc până în nordul Germaniei, la Köln și Hano
O mandibulă fosilă descoperită în largul coastelor Taiwanului confirmă răspândirea omului de Denisova în Asia
Un fragment de mandibulă descoperit în largul coastelor Taiwanului nu aparține omului de Neandertthal, așa cum se credea inițial, ci unei alte specii de hominizi dispăruți, omul de Denisova și confirmă răspândirea acestei specii de hominizi pe întreg teritoriul Asiei, conform unui studiu publicat joi în jurnalul Science, transmite vineri Live Science.