Două substanţe prezente în cafea ar putea încetini dezvoltarea cancerului de prostată în stadii avansate (studiu)

Doi compuşi prezenţi în cafea ar putea avea efect în combaterea cancerul de prostată rezistent la tratament, sugerează un studiu preluat marţi de Press Association.
O echipă de cercetători din Japonia a testat şase substanţe chimice prezente în mod natural în compoziţia cafelei pe celule canceroase la nivelul prostatei în cazul şoarecilor cu această afecţiune.
S-a constatat că doi dintre compuşi, acetatul de kahweol şi cafestolul, inhibă dezvoltarea tumorilor rezistente de obicei la medicamentele folosite în chimioterapie.
Rezultate similare s-au înregistrat şi în cazul analizelor celulare.
Când substanţele sunt combinate, interacţiunea lor pare să intensifice efectul împotriva cancerului.
"Am descoperit că acetatul de kahweol şi cafestolul inhibă creşterea celulelor canceroase la şoareci, iar combinaţia pare că acţionează sinergetic, rezultatul fiind o dezvoltare semnificativ mai lentă a tumorii decât în cazul şoarecilor care nu au primit tratament", a spus Hioaki Iwamoto, de la Şcoala Doctorală de Medicină a Univesităţii Kanazawa, conducătorul cercetării.
"După 11 zile, tumorile netratate au crescut de circa trei ori şi jumătate faţă de volumul iniţial (342%), în timp ce tumorile şoarecilor trataţi cu ambele substanţe au crescut doar de o dată şi jumătate (167%) faţă de dimensiunile iniţiale".
Ambii compuşi sunt hidrocarburi care se găsesc în boabele de cafea arabica.
Substanţele par să fie afectate de procesul de preparare a cafelei, spun cercetătorii.
În timp ce compuşii se menţin în cafeaua espresso, preparată prin trecerea apei fierbinţi sub presiune prin boabele fin măcinate, substanţele dispar în cazul cafelei la filtru.
Iwamoto a precizat că cercetarea este într-un stadiu incipient şi nu ne putem gândi încă la tratarea pacienţilor bolnavi de cancer cu aceste substanţe.
"Este important să considerăm aceste rezultate în perspectivă. Este un studiu pilot, cercetarea arată că o astfel de utilizare a compuşilor este fezabilă din punct de vedere ştiinţific, dar este nevoie de studii suplimentare; nu înseamnă că descoperirile pot fi aplicate în cazul oamenilor".
"Am constatat reducerea vitezei de creştere la celulele tumorale transplantate, mai degrabă decât în celulele tumorale apărute în organism. Aceasta demonstrează că respectivii compuşi par să aibă efect asupra celulelor canceroase rezistente la tratament în anumite condiţii, care şi acestea necesită cercetări suplimentare."
"În prezent, analizăm cum am putea testa acest descoperiri pe un eşantion mai mare şi ulterior pe subiecţi umani."
În fiecare an, peste 47.000 de bărbaţi sunt diagnosticaţi cu cancer de prostată în Marea Britanie, iar circa 11.600 îşi pierd viaţa din cauza acestei afecţiuni.
Cercetarea a fost prezentată la congresul Asociaţiei Europene de Urologie, desfăşurat la Barcelona, Spania, şi a fost publicată în revista de specialitate The Prostate.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cercetătorii australieni anunță al șaselea episod de albire masivă care afectează Marea Barieră de Corali
Oamenii de știință australieni au raportat cel de-al șaselea episod de albire masivă la Marea Barieră de Corali petrecut după 2016, informează Xinhua. Într-un raport publicat miercuri seară, cercetători din mai multe agenții ale guvernului federal a anunțat că celebrul recif a fost afectat de ''un eveniment extins de albire'&
Trafic perturbat și risc de inundații și avalanșă în nordul Italiei și în sudul Elveției
Mai multe râuri din nordul Italiei au ieșit din matcă în urma ploilor abundente din regiune, autoritățile suspendând circulația în unele zone din apropierea cursurilor de apă, transmit joi agențiile DPA și AFP. Regiunea Piemont din nord-vest, cu capitala la Torino, a fost grav afectată, fiind lansate apeluri către popul
Indicii ale unei 'posibile activități biologice', detectate pe o exoplanetă
O echipă de astronomi a anunțat joi că au fost detectate cele mai promițătoare 'indicii ale unei posibile' vieți pe o planetă aflată în afara sistemului nostru solar. Alți oameni de știință au îndemnat, însă, la prudență, transmite AFP. Situată la 124 de ani-lumină de Terra, în constelația Leului, planeta K2-18b se află de mulți
Prima femeie germană care a ajuns în spațiu speră că realizarea sa îi va inspira pe alții
Specialista în robotică Rabea Rogge, devenită recent prima femeie germană care a ajuns în spațiul cosmic, și-a exprimat speranța că misiunea sa va inspira tinerii și în special femeile să studieze știința și tehnologia, transmite joi agenția DPA. Pornind de la propria experiență, tânăra de 29 de ani a subliniat importanța unui model de
Europa s-a confruntat cu inundații istorice în 2024, spun oamenii de știință
Europa s-a confruntat anul trecut cu cele mai extinse inundații din 2013, 30% din rețeaua hidrografică a continentului fiind afectată de inundații semnificative pe fundalul schimbărilor climatice cauzate de arderea combustibililor fosili, care au continuat să determine ploi torențiale și alte evenimente meteo extreme, au precizat marți oamenii de știință, informează Reuters.
Chat GPT-4.5 este primul model AI care a trecut cu brio testul Turing (studiu)
Modelele mari de limbaj (LLM) devin din ce în ce mai bune la a pretinde că sunt oameni, versiunea Chat GPT-4.5 reușind să treacă cu brio testul Turing, conform unui studiu publicat la 31 martie în baza de date preprint arXiv, dar care nu a fost încă revizuit în regim peer review, transmite luni Live Science. Cercetători
Cancerul de col uterin va fi eradicat în Danemarca până în 2040 (studiu)
Danemarca va eradica cancerul de col uterin până în 2040, grație adeziunii la programul de vaccinare anti HPV și a testelor de depistare, a anunțat luni Liga daneză pentru luptă împotriva cancerului, potrivit AFP. ''Chiar înainte de 2040, un număr atât de mic de femei vor fi afectate de această maladie, &i
'Trezirea' unei găuri negre în constelația Fecioarei îi intrigă pe astronomi (studiu)
Gaura neagră masivă aflată în centrul unei galaxii din constelația Fecioarei s-a 'trezit', producând jeturi de raze X la intervale aproape regulate, care îi intrigă pe astronomi, potrivit unui studiu publicat vineri, informează AFP. Situată la 300 de milioane de ani-lumină de Terra, galaxia îndepărtată SDSS1335+0728 a făcut p&ac
O specie de furnică agresivă se răspândește în nordul Germaniei
O specie de furnică agresivă se răspândește din ce în ce mai mult în nordul Germaniei și amenință să distrugă liniile de curent electric și conexiunile la internet, informează DPA. Furnicile din specia invazivă Tapinoma magnum, originară din regiunea mediteraneană, se răspândesc până în nordul Germaniei, la Köln și Hano
O mandibulă fosilă descoperită în largul coastelor Taiwanului confirmă răspândirea omului de Denisova în Asia
Un fragment de mandibulă descoperit în largul coastelor Taiwanului nu aparține omului de Neandertthal, așa cum se credea inițial, ci unei alte specii de hominizi dispăruți, omul de Denisova și confirmă răspândirea acestei specii de hominizi pe întreg teritoriul Asiei, conform unui studiu publicat joi în jurnalul Science, transmite vineri Live Science.
În Japonia, o gară imprimată 3D a fost finalizată într-o săptămână
Companii japoneze au creat ceea ce susțin că este prima gară de cale ferată imprimată 3D din lume: o structură compactă, albă, instalată luna trecută într-o zonă rurală din vestul țării, transmite vineri AFP. Potrivit Serendix, o companie care lucrează cu West Japan Railway Company (JR West), a fost nevoie de doar șapte zile pentru a con
BTA: Ministrul Turismului și Președinta Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism discută modalități de parteneriat strategic
Ministrul Turismului Miroslav Borshosh s-s întâlnit joi cu Julia Simpson, președinta și CEO al Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC). WTTC este cea mai mare organizație internațională reprezentând sectorul privat al turismului, cu peste 200 de lideri la nivel mondial de companii între membrii săi. C
Eșantioanele aduse de misiunea Chang'e 6 susțin ipoteza impactului ca origine a Lunii
Există mai puțină apă în mantaua de pe partea îndepărtată a Lunii decât se află în cea de pe partea mereu îndreptată spre Pământ, conform unor analize ale eșantioanelor de regolit și roci selenare culese de misiunea chineză Chang'e 6, transmite joi
Imensul deșert al Arabiei a fost odată un ținut luxuriant (studiu)
Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a găzduit cândva un lac vast și un sistem de râuri, a dezvăluit o echipă internațională de cercetători într-un studiu publicat miercuri, transmite agenția DPA. Cercetări recente au sugerat că Rub al-Khali (''Pătrimea goală''), vastul deșert al Peninsulei Arabice, ex
Indonezia/ Cutremur cu magnitudinea 5,9 în sudul provinciei Papua de Vest (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în zona coastei sudice a provinciei Papua de Vest din Indonezia, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, a precizat GFZ. Arhipelagul indonezian este situat pe așa-numitul '&