Manechinul "Starman" şi bolidul Tesla Roadster, lansate de SpaceX, au depăşit orbita planetei Marte

Bolidul Tesla Roadster şi manechinul "Starman", aflat la volan, trimişi în spaţiu în luna februarie printr-o lansare reuşită a noii rachete Falcon Heavy, construită de compania SpaceX, au ajuns dincolo de orbita planetei Marte, au anunţat vineri seară reprezentanţii companiei americane, citaţi de site-ul livescience.com.
"Localizarea actuală a lui Starman. Următoarea oprire, restaurantul de la capătul Universului", au scris reprezentanţii companiei SpaceX într-un mesaj publicat vineri pe Twitter, însoţit de o imagine care arată diagrama orbitelor planetelor din Sistemul Solar.
Starman’s current location. Next stop, the restaurant at the end of the universe. pic.twitter.com/Ty5m8IjJpE
— SpaceX (@SpaceX) November 3, 2018
A doua propoziţie din acel mesaj online reprezintă o referire la regretatul scriitor Douglas Adams. "The Restaurant at the End of the Universe" ("Restaurantul de la capătul Universului") este al doilea roman din seria SF "Hitchhiker's Guide to the Galaxy" ("Ghidul autostopistului galactic"), scrisă de Douglas Adams şi care conţine cinci cărţi.
Elon Musk, fondatorul şi CEO-ul companiei SpaceX, este un mare admirator al acestei serii literare, fapt dovedit şi de bolidul "condus" de Starman. Sistemul electronic de pe bordul maşinii a fost programat pentru a afişa mesajul "Don't Panic!" - aceeaşi frază publicată pe coperta ghidului omonim din îndrăgita serie SF scrisă de Douglas Adams.
"Starman" reprezintă şi el o referinţă culturală, fiind titlul unui cântec lansat în 1972 de David Bowie. Iar Elon Musk a spus înainte de acea lansare că bolidul Tesla Roadster urma să difuzeze "Space Oddity", un cântec celebru lansat de legendarul cântăreţ britanic în 1969, la volum maximal în boxele sale în timpul călătoriei prin spaţiu. În cele din urmă, Elon Musk a optat pentru o altă piesă a lui David Bowie, "Life on Mars", pentru a marca despărţirea pământenilor de "Starman" şi bolidul Tesla Roadster.
Sursa foto: Official SpaceX Photos / Flickr.com
Elon Musk a mai spus că a decis să trimită în spaţiu vehiculul Roadster şi pe "Starman" întrucât acest duo este mult mai amuzant în comparaţie cu încărcăturile inerte utilizate în mod tradiţional până acum. Lansarea unui satelit sau a unui vehicul spaţial de valoare nu a fost o opţiune validă, ţinând cont de riscurile aferente unui zbor inaugural. Elon Musk conduce şi compania Tesla, aşadar publicitatea pentru aceasta a reprezentat şi ea un factor important în această ecuaţie, afirmă jurnaliştii de la livescience.com.
"Starman" şi Tesla Roadster - ce i-a aparţinut lui Elon Musk - nu vor rămâne însă pentru totdeauna dincolo de orbita planetei Marte. Manechinul şi bolidul lui, aşa cum arată diagrama prezentată de SpaceX pe Twitter, vor reveni pe orbita lor heliocentrică, apropiindu-se în cele din urmă de Soare la fel de mult ca Terra.
Ei se vor apropia la câteva sute de mii de kilometri de planeta noastră în 2091, potrivit unui studiu de modelare computerizată a orbitelor. Autorii acelui studiu au determinat că vehiculul se va prăbuşi fie pe Venus, fie pe Terra, cel mai probabil peste câteva zeci de milioane de ani. Ei au acordat bolidului spaţial o şansă de 6% de a ciocni cu Terra în următorul 1 milion de ani şi o şansă de 2,5% de se izbi de Venus în acelaşi interval menţionat.
Traiectoria urmată în spaţiu de "Starman" şi bolidul lui poate fi urmărită pe internet la adresa whereisroadster.com, un site creat de Ben Pearson, fondator al Old Ham Media.
A doua misiune a lansatorului spaţial Falcon Heavy, ce vizează plasarea unui satelit de comunicaţii saudit, Arabsat-6A, pe o orbită geostaţionară, este programată pentru ianuarie 2019. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Official SpaceX Photos / Flickr.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
'Trezirea' unei găuri negre în constelația Fecioarei îi intrigă pe astronomi (studiu)
Gaura neagră masivă aflată în centrul unei galaxii din constelația Fecioarei s-a 'trezit', producând jeturi de raze X la intervale aproape regulate, care îi intrigă pe astronomi, potrivit unui studiu publicat vineri, informează AFP. Situată la 300 de milioane de ani-lumină de Terra, galaxia îndepărtată SDSS1335+0728 a făcut p&ac
O specie de furnică agresivă se răspândește în nordul Germaniei
O specie de furnică agresivă se răspândește din ce în ce mai mult în nordul Germaniei și amenință să distrugă liniile de curent electric și conexiunile la internet, informează DPA. Furnicile din specia invazivă Tapinoma magnum, originară din regiunea mediteraneană, se răspândesc până în nordul Germaniei, la Köln și Hano
O mandibulă fosilă descoperită în largul coastelor Taiwanului confirmă răspândirea omului de Denisova în Asia
Un fragment de mandibulă descoperit în largul coastelor Taiwanului nu aparține omului de Neandertthal, așa cum se credea inițial, ci unei alte specii de hominizi dispăruți, omul de Denisova și confirmă răspândirea acestei specii de hominizi pe întreg teritoriul Asiei, conform unui studiu publicat joi în jurnalul Science, transmite vineri Live Science.
În Japonia, o gară imprimată 3D a fost finalizată într-o săptămână
Companii japoneze au creat ceea ce susțin că este prima gară de cale ferată imprimată 3D din lume: o structură compactă, albă, instalată luna trecută într-o zonă rurală din vestul țării, transmite vineri AFP. Potrivit Serendix, o companie care lucrează cu West Japan Railway Company (JR West), a fost nevoie de doar șapte zile pentru a con
BTA: Ministrul Turismului și Președinta Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism discută modalități de parteneriat strategic
Ministrul Turismului Miroslav Borshosh s-s întâlnit joi cu Julia Simpson, președinta și CEO al Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC). WTTC este cea mai mare organizație internațională reprezentând sectorul privat al turismului, cu peste 200 de lideri la nivel mondial de companii între membrii săi. C
Eșantioanele aduse de misiunea Chang'e 6 susțin ipoteza impactului ca origine a Lunii
Există mai puțină apă în mantaua de pe partea îndepărtată a Lunii decât se află în cea de pe partea mereu îndreptată spre Pământ, conform unor analize ale eșantioanelor de regolit și roci selenare culese de misiunea chineză Chang'e 6, transmite joi
Imensul deșert al Arabiei a fost odată un ținut luxuriant (studiu)
Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a găzduit cândva un lac vast și un sistem de râuri, a dezvăluit o echipă internațională de cercetători într-un studiu publicat miercuri, transmite agenția DPA. Cercetări recente au sugerat că Rub al-Khali (''Pătrimea goală''), vastul deșert al Peninsulei Arabice, ex
Indonezia/ Cutremur cu magnitudinea 5,9 în sudul provinciei Papua de Vest (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în zona coastei sudice a provinciei Papua de Vest din Indonezia, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, a precizat GFZ. Arhipelagul indonezian este situat pe așa-numitul '&
Cererea de energie electrică pentru centrele de date se va dubla până în 2030, din cauza AI (IEA)
Consumul de energie electrică al centrelor de date urmează să se dubleze până la orizontul anilor 2030 din cauza necesarului în creștere legat de dezvoltarea inteligenței artificiale (AI), transmite într-un nou raport, publicat joi, Agenția Internațională pentru Energie (IEA), care semnalează noi provocări pentru securitatea energetică, dar și pentr
Compania Amazon amână lansarea primilor săi sateliți pentru internet din cauza condițiilor meteorologice
Lansarea primilor sateliți pentru internet de mare viteză ai companiei Amazon, pentru dezvoltarea unei rețele menite să concureze cu Starlink, a lui Elon Musk, a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, conform companiei United Launch Alliance (ULA) care organizează misiunea, transmite joi DPA. ''O nouă dată
Lună versus Marte: Alesul lui Trump la conducerea NASA se confruntă cu întrebări dificile despre viitorul agenției
Antreprenorul Jared Isaacman, nominalizat de președintele Donald Trump pentru a conduce NASA, va trebui să răspundă miercuri unor întrebări din partea senatorilor americani cu privire la modul în care va încerca să păstreze un echilibru între dorința administrației Trump de a trimite echipaje pe Marte și programul emblematic al agenției spațiale ameri
Astronomii au detectat două stele pitice albe menite să moară într-o detonare cvadruplă
Astronomii au detectat două stele pitice albe puternice - rămășițe stelare extrem de compacte - care orbitează aproape una de cealaltă și care par destinate să moară într-o detonare cvadruplă extraordinar de violentă, informează Reuters. Cele două stele, legate gravitațional una de cealaltă în ceea ce se numește 'sistem binar', au fost loca
Eforturile de refacere a coralilor afectați de albire sunt insuficiente (studiu)
Recifele de corali din întreaga lume se confruntă cu albirea în masă, care duce la moartea lor, odată cu accelerarea schimbărilor climatice, iar un nou studiu a constatat că demersurile realizate pentru refacerea acestor ecosisteme sunt insuficiente pentru a le asigura supraviețuirea, transmite agenția Xinhua. Cercetarea a evidenți
Compromis european pentru înăsprirea legii privind poluarea cu microplastice
Comisia Europeană, europarlamentarii și statele membre au ajuns marți seară la un compromis pentru a înăspri legislația împotriva poluării cu microplastice care invadează râurile, plajele și oceanele, transmite AFP. Acest acord ar trebui să permită adoptarea definitivă a unui nou regulament în termen de câteva lun
Auzul slab poate să 'crească riscul de insuficiență cardiacă' (studiu)
Scăderea acuității auditive ar contribui la creșterea riscului de a dezvolta insuficiență cardiacă, conform unui studiu, relatează miercuri DPA/PA Media. Cercetătorii au sugerat că suferința psihologică cauzată de hipoacuzie joacă un rol 'notabil'. Pentru acest studiu, o echipă de specialiști din China a analizat informa