Un test sangvin pentru detectarea precoce a cancerului a oferit rezultate promiţătoare

Un test sangvin experimental a permis detectarea precoce a celor mai frecvente opt tipuri de cancer în 70% din cazuri, în medie, oferind astfel o rază de speranţă medicilor care încearcă să depisteze această boală înainte de apariţia simptomelor şi să amelioreze şansele de vindecare ale pacienţilor, informează AFP.
Studiul, publicat joi în ediţia online a revistei Science, a fost realizat pe un eşantion de peste o mie de pacienţi cu tumori care nu se răspândiseră încă în organismele lor.
Aceste rezultate ar putea plasa echipa de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, condusă de Nickolas Papadopoulos, în fruntea cursei de comercializare a unui test sangvin universal pentru depistarea cancerului.
Cercetătorii americani au demarat deja un alt studiu, ce ar putea fi desfăşurat pe durata a cinci ani pe un eşantion de 50.000 de femei cu vârste cuprinse între 65 şi 75 de ani şi care nu au avut niciodată cancer, pentru a determina dacă noul test poate să detecteze într-o manieră mai sistematică prezenţa unei tumori ce nu produce niciun fel de simptome.
Mutaţiile genetice cauzează creşterea celulelor canceroase, al căror ADN se află în sânge.
Sensibilitate crescută
Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins şi din alte centre de cercetare au pus deja la punct "biopsii" ale celulelor canceroase care circulă în sânge şi pot să determine modul în care un pacient va răspunde la diverse tratamente.
Însă detectarea fragmentelor de ADN care poartă semnătura biochimică a unui cancer incipient rămâne încă o etapă dificilă, au explicat oamenii de ştiinţă americani.
Mai multe companii de biotehnologie, inclusiv Grail - o firmă tânără, înfiinţată în 2016, care a strâns 1 miliard de dolari din investiţii - au secvenţiat anumite gene din miile de probe de sânge recoltate de la pacienţi canceroşi pentru a găsi markerii de ADN specifici cancerului.
Adoptând o abordare foarte diferită, cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins au decis să secvenţieze doar fragmente din 16 gene care suferă cel mai adesea mutaţii în diferite tipuri de tumori. Ei au adăugat opt biomarkeri ai unor proteine caracteristice mai multor tipuri de cancer.
Această combinaţie a crescut considerabil sensibilitatea testului şi a permis identificarea ţesutului din organism care era afectat.
În eşantioanele de sânge recoltate de la 1.005 de pacienţi suferind de unul dintre cele mai frecvente opt tipuri de cancer şi care nu dezvoltaseră încă metastaze, rata de detectare a variat de la 33% la 98%, în funcţie de tumoare, au precizat autorii studiului.
Sensibilitatea a fost de peste 69% pentru cancerul ovarian, hepatic, de stomac, pancreatic şi al esofagului - cazuri dificil de detectat în stadii incipiente.
Un test comercializat cu mai puţin de 500 de dolari
Acest test a semnalat arareori un cancer care nu exista în realitate, cu doar şapte false detectări din 812 reale, reprezentând mai puţin de 1% din grupul de control alcătuit din persoane sănătoase, au precizat medicii americani.
Noul test, denumit CancerSEEK, a putut să reducă astfel la doar două zone posibile originea cancerului pentru aproximativ 80% dintre pacienţi.
Cercetătorii americani au depus actele pentru obţinerea unui brevet aferent testului CancerSEEK, care va fi comercializat cu un preţ mai mic de 500 de dolari.
"Această sumă este excelentă, deoarece este comparabilă cu cele ale altor două teste actuale de detectare a cancerului, precum cel pentru colonoscopie", a declarat Anirban Maitra, un medic oncolog de la Anderson Cancer Center din Houston.
Acelaşi specialist a indicat însă şi o serie de probleme potenţiale, precum proteinele asociate mai multor tipuri de cancer utilizate în acest test, care sunt markeri ai ţesuturilor bolnave. Astfel, persoane care nu au cancer dar care suferă de maladii inflamatorii precum artrita ar putea să primească după testare rezultate pozitive false.
În plus, CancerSEEK nu va fi probabil la fel de eficient pentru pacienţii fără simptome, ale căror tumori mai mici ar putea să difuzeze mai puţin ADN în sânge, a estimat profesorul Maitra.
Noul test a depistat doar 43% din cancerele incipiente de stadiul 1 şi asimptomatice, au precizat autorii studiului.
O altă problemă potenţială ar putea fi tratamentul inutil şi riscant în cazul anumitor tumori mici, care nu evoluează şi care nu prezintă pericole pentru sănătatea pacientului.
Profesorul Papadopoulos consideră că acest aspect nu ar trebui să reprezinte o problemă, deoarece fiecare caz este evaluat de o echipă medicală.
"Problema nu constă în supradiagnosticare, ci în supratratare", a adăugat acelaşi cercetător.
AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
India/ Cel puțin trei morți în urma inundațiilor din Jammu și Cașmir
Cel puțin trei persoane, inclusiv doi copii, și-au pierdut viața în urma inundațiilor și alunecărilor de teren care au afectat zona Ramban din regiunea Jammu și Cașmir, controlată de India, au anunțat duminică autoritățile, transmite agenția Xinhua. Numeroase case și alte proprietăți au fost fie luate de ape, fie puternic deteriorate de
Indonezia/ Erupție a vulcanului Marapi
Vulcanul Marapi, situat în regențele Agam și Tanah Datar din provincia indoneziană Sumatra de Vest, a erupt din nou, sâmbătă, aruncând cenușă vulcanică până la 1.000 de metri deasupra vârfului său, transmite duminică agenția VNA. Centrul indonezian de vulcanologie și atenuarea riscurilor geologice (PVMBG) a raport
Circa 15% dintre terenurile arabile ale lumii sunt contaminate cu metale grele (studiu)
Între 14% și 17% dintre terenurile arabile ale lumii sunt contaminate cu cel puțin o substanță din categoria metalelor grele, o poluare ce prezintă un risc pentru sănătatea a până la 1,4 miliarde de oameni, au avertizat săptămâna aceasta oamenii de știință, transmite AFP. Un
Australia/ Valuri uriașe pe coasta de est; 6 persoane au murit înecate
Un pescar aflat pe stânci și-a pierdut viața duminică, în apropiere de Sydney, după ce a fost luat de ape, ridicând la șase numărul persoanelor înecate în weekendul de Paște din Australia, unde coasta de est a fost lovit de valuri uriașe, transmite AFP. Serviciile de urgență au încercat să salveze două perso
Un astronaut american și doi cosmonauți ruși au revenit pe Pământ după șapte luni pe ISS
Un american și doi ruși au revenit în siguranță pe Pământ după șapte luni petrecute la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), transmite duminică agenția DPA. Capsula Soiuz care i-a transportat pe astronautul Don Pettit și pe cosmonauții Alexei Ovchinin și Ivan Wagner a aterizat duminică, la ora 01:30 GMT, în apropiere
Cercetătorii australieni anunță al șaselea episod de albire masivă care afectează Marea Barieră de Corali
Oamenii de știință australieni au raportat cel de-al șaselea episod de albire masivă la Marea Barieră de Corali petrecut după 2016, informează Xinhua. Într-un raport publicat miercuri seară, cercetători din mai multe agenții ale guvernului federal a anunțat că celebrul recif a fost afectat de ''un eveniment extins de albire'&
Trafic perturbat și risc de inundații și avalanșă în nordul Italiei și în sudul Elveției
Mai multe râuri din nordul Italiei au ieșit din matcă în urma ploilor abundente din regiune, autoritățile suspendând circulația în unele zone din apropierea cursurilor de apă, transmit joi agențiile DPA și AFP. Regiunea Piemont din nord-vest, cu capitala la Torino, a fost grav afectată, fiind lansate apeluri către popul
Indicii ale unei 'posibile activități biologice', detectate pe o exoplanetă
O echipă de astronomi a anunțat joi că au fost detectate cele mai promițătoare 'indicii ale unei posibile' vieți pe o planetă aflată în afara sistemului nostru solar. Alți oameni de știință au îndemnat, însă, la prudență, transmite AFP. Situată la 124 de ani-lumină de Terra, în constelația Leului, planeta K2-18b se află de mulți
Prima femeie germană care a ajuns în spațiu speră că realizarea sa îi va inspira pe alții
Specialista în robotică Rabea Rogge, devenită recent prima femeie germană care a ajuns în spațiul cosmic, și-a exprimat speranța că misiunea sa va inspira tinerii și în special femeile să studieze știința și tehnologia, transmite joi agenția DPA. Pornind de la propria experiență, tânăra de 29 de ani a subliniat importanța unui model de
Europa s-a confruntat cu inundații istorice în 2024, spun oamenii de știință
Europa s-a confruntat anul trecut cu cele mai extinse inundații din 2013, 30% din rețeaua hidrografică a continentului fiind afectată de inundații semnificative pe fundalul schimbărilor climatice cauzate de arderea combustibililor fosili, care au continuat să determine ploi torențiale și alte evenimente meteo extreme, au precizat marți oamenii de știință, informează Reuters.
Chat GPT-4.5 este primul model AI care a trecut cu brio testul Turing (studiu)
Modelele mari de limbaj (LLM) devin din ce în ce mai bune la a pretinde că sunt oameni, versiunea Chat GPT-4.5 reușind să treacă cu brio testul Turing, conform unui studiu publicat la 31 martie în baza de date preprint arXiv, dar care nu a fost încă revizuit în regim peer review, transmite luni Live Science. Cercetători
Cancerul de col uterin va fi eradicat în Danemarca până în 2040 (studiu)
Danemarca va eradica cancerul de col uterin până în 2040, grație adeziunii la programul de vaccinare anti HPV și a testelor de depistare, a anunțat luni Liga daneză pentru luptă împotriva cancerului, potrivit AFP. ''Chiar înainte de 2040, un număr atât de mic de femei vor fi afectate de această maladie, &i
'Trezirea' unei găuri negre în constelația Fecioarei îi intrigă pe astronomi (studiu)
Gaura neagră masivă aflată în centrul unei galaxii din constelația Fecioarei s-a 'trezit', producând jeturi de raze X la intervale aproape regulate, care îi intrigă pe astronomi, potrivit unui studiu publicat vineri, informează AFP. Situată la 300 de milioane de ani-lumină de Terra, galaxia îndepărtată SDSS1335+0728 a făcut p&ac
O specie de furnică agresivă se răspândește în nordul Germaniei
O specie de furnică agresivă se răspândește din ce în ce mai mult în nordul Germaniei și amenință să distrugă liniile de curent electric și conexiunile la internet, informează DPA. Furnicile din specia invazivă Tapinoma magnum, originară din regiunea mediteraneană, se răspândesc până în nordul Germaniei, la Köln și Hano
O mandibulă fosilă descoperită în largul coastelor Taiwanului confirmă răspândirea omului de Denisova în Asia
Un fragment de mandibulă descoperit în largul coastelor Taiwanului nu aparține omului de Neandertthal, așa cum se credea inițial, ci unei alte specii de hominizi dispăruți, omul de Denisova și confirmă răspândirea acestei specii de hominizi pe întreg teritoriul Asiei, conform unui studiu publicat joi în jurnalul Science, transmite vineri Live Science.