Racheta misiunii Artemis 2 se confruntă cu o problemă tehnică și va fi coborâtă de pe rampa de lansare
NASA a decis să coboare racheta misiunii Artemis 2 de pe rampa de lansare din cauza unei probleme tehnice, fereastra de lansare din luna martie fiind practic închisă, transmite luni Space.
Titan, cea mai mare lună saturniană, ar putea fi rezultatul unui impact cu o altă lună a planetei
Cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan, ar putea fi alcătuit din două luni diferite care s-au ciocnit acum sute de milioane de ani, din această ciocnire rezultând și inelele emblematice ale giganticei planete gazoase, sugerează un nou studiu realizat de cercetători de la Institutul SETI și acceptat pentru publicare în The Planetary Science Journal, tra
O puternică furtună de iarnă închide școlile și perturbă traficul în nord-estul SUA (FOTO/VIDEO)
Copiii din unele zone situate în nord-estul Statelor Unite vor rămâne acasă luni din cauza unei puternice furtuni de iarnă care a determinat închiderea școlilor și modificarea orarului de funcționare al birourilor și serviciilor de transport, autoritățile din regiune avertizând asupra ninsorilor abundente, vânturilor puternice și condiți
Cutremur cu magnitudinea 6,3 în apropierea statului Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs luni în apropierea statului american Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), transmite Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 1 km, a precizat USGS. Sistemul american de avertizare în caz de tsunami nu a emis nicio alertă în urma seis
Peste 150 de țestoase, reintroduse pe o insulă din Galapagos
O echipă formată din oameni de știință și gardieni forestieri a reintrodus circa 150 de țestoase gigantice pe insula Floreana, din arhipelagul Galapagos, unde aceste animale au dispărut în urmă cu peste un secol, a anunțat vineri Ministerul Mediului din Ecuador, informează AFP. Odată debarcați pe insulă, pădurarii au parcurs șapte kilome
NASA confirmă data de 6 martie pentru lansarea misiunii selenare Artemis 2
NASA a anunțat vineri că intenționează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauții vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, transmite AFP. 'După succesul simulării de decolare de ieri, ne propunem acum data de 6 martie ca dată de lansare', a declarat Lori Glaze, o &i
Fosile aparținând unei noi specii de Spinosaurus, descoperite în Niger
Într-un sit îndepărtat și pustiu din deșertul Sahara în Niger, oamenii de știință au dezgropat fosile aparținând unei noi specii de Spinosaurus, printre cei mai mari dinozauri carnivori cunoscuți, având drept caracteristici distinctive o creastă sub formă de lamă și fălci cu dinți interconectați folosiți la prinderea peștilor, informează joi Reu
Test general reușit pentru NASA înaintea misiunii Artemis 2
NASA a anunțat joi că a finalizat testul general pentru lansarea uriașei sale rachete Space Launch System (SLS), care va transporta astronauți în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani în cadrul misiunii Artemis 2, informează AFP. Testul de joi este cel de-al doilea realizat de Agenția Spațială Americană după cel organizat la &ici
Oamenii de știință au identificat o gaură neagră de masă intermediară, considerată veriga lipsă în clasarea găurilor negre
O echipă de astronomi a anunțat descoperirea unei emisii neobișnuite care a fost provocată de o gaură neagră care devorează o stea din vecinătate, un eveniment de distrugere mareică (TDE) cu atât mai special cu cât gaura neagră implicată pare să facă parte din categoria evazivă a găurilor negre de 'masă intermediară', o clasă de obiecte, aflate &i
O pistă considerată promițătoare pentru prevenirea cancerului mamar postpartum, studiată de Institutul Pasteur din Franța
Institutul Pasteur din Franța explorează o pistă promițătoare pentru prevenirea cancerului mamar postpartum, o formă deosebit de agresivă, care afectează femeile tinere în primii cinci până la zece ani după ce au născut: înțelegerea modului în care celulele mamare se regenerează după producerea laptelui, transmite AFP.
Portugalia/ Cutremur cu magnitudinea 4,1 în apropierea Lisabonei
Un seism cu magnitudinea 4,1 s-a produs joi în apropierea capitalei Portugaliei, Lisabona, însă nu a provocat victime sau pagube materiale imediate, a anunțat Institutul portughez pentru Mare și Atmosferă (IPMA), transmite Reuters. Regiunea sudică a Lisabonei și arhipelagul Azore se află într-o regiune seismică activă, situat
Summit AI la New Delhi: Google apără 'hiperprogresul' AI în defavoarea mai multor restricții
Directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a susținut joi, la New Delhi, un model de 'hiperprogres' tehnologic în fața vocilor care cer restricții mai mari pentru inteligența artificială (AI), reafirmând rolul marilor companii ca motoare ale descoperirilor științifice cu impact global, relatează EFE. 'Suntem pe culmea unui hiperprogr
VIDEO Avalanșă în California: Opt dintre cei nouă schiori dați dispăruți au murit
Opt dintre cei nouă schiori dați dispăruți într-o avalanșă în California au fost găsiți morți, ultimul fiind căutat în continuare, au anunțat miercuri autoritățile locale, notează AFP. Șase schiori din grupul de 15 fuseseră salvați cu o zi înainte în timpul unei furtuni de zăpadă. Dar, în ciuda eforturilor d
Trei morți în urma a trei avalanșe produse în vestul Austriei
Trei persoane și-au pierdut viața, miercuri, în urma a trei avalanșe produse în regiunile austriece Tirol și Vorarlberg, transmit EFE și AFP. În Vorarlberg, cea mai vestică regiune a Austriei, un bărbat a murit după ce a fost surprins de o avalanșă în Sonnenkopf, o stațiune de schi, informează EFE care citează agenția A
NASA continuă testul de alimentare a rachetei SLS pentru misiunea Artemis 2
NASA va trece joi la cel de-al doilea test de alimentare a rachetei Space Launch System (SLS), ce va fi folosită pentru misiunea Artemis 2 cu echipaj uman în jurul lumii, transmite miercuri Space.com. Testul va alimenta rache













