Fosila unei noi specii de reptilă descoperită în Brazilia aduce indicii despre dominaţia dinozaurilor

Oamenii de ştiinţă din Brazilia au anunţat descoperirea uneia dintre cele mai vechi fosile aparţinând, cel mai probabil, unei reptile străvechi, care a trăit în urmă cu circa 237 de milioane de ani şi care ar putea explica ascensiunea dinozaurilor, informează Reuters.
Denumită Gondwanax Paraisensis, acea specie de reptilă cu patru picioare era aproximativ de mărimea unui câine de talie mică, avea o coadă lungă, de circa 1 metru, şi cântărea între 3 şi 6 kilograme, au precizat luni oamenii de ştiinţă într-un comunicat.
Mica reptilă cutreiera teritorii aflate în Brazilia din zilele noastre, pe vremea când clima de pe Terra era mult mai caldă.
Fosila a fost identificată ca fiind o nouă Silesauridă, un grup extinct de reptile. Paleontologii dezbat dacă Silesauridele erau dinozauri adevăraţi sau posibili precursori ai creaturilor care au dominat la un moment dat viaţa de pe Terra.
''Înţelegerea caracteristicilor acestor precursori ar putea aduce lumină asupra elementului crucial care a contribuit la succesul evoluţionar al dinozaurilor'', se mai spune în comunicat.
Dezgropată într-un strat de stâncă ce datează din perioada Triasicului, care a avut loc în urmă cu 252 milioane de ani - 201 milioane de ani, fosila de Gondwanax Paraisensis provine din vremea când dinozaurii, dar şi mamiferele, crocodilii, ţestoasele şi broaştele au apărut pentru prima dată.
În 2014, medicul Pedro Lucas Porcela Aurelio a descoperit fosila în oraşul Paraiso do Sul, situat în cel mai sudic stat brazilian, Rio Grande do Sul.
A donat-o unei universităţi locale în 2021, ceea ce a demarat o cercetare cu durata de trei ani.
''Să fii prima fiinţă umană care atinge ceva de acum 237 de milioane de ani este extraordinar'', a declarat Aurelio pentru Reuters.
''Este un sentiment indescriptibil'', a spus acesta, care spune că a fost pasionat de paleontologie încă din copilărie.
Descoperirea este prezentată detaliat într-un articol semnat de paleontologul Rodrigo Temp Müller şi publicat luna trecută în revista ştiinţifică Gondwana Research.
''Cea mai importantă parte a acestei descoperiri este vechimea sa'', a spus Müller într-un interviu. ''Întrucât e atât de străveche, ne oferă indicii despre apariţia dinozaurilor''.
A adăugat că fosilele erau acoperite de un strat gros de piatră când au fost donate de Aurelio, iar iniţial, doar părţi din vertebre erau vizibile.
Gondwanax înseamnă ''conducătorul Gondwana'', o referire la întinderea de pământ Gondwana, din regiunea sudică a supercontinentului Pangeea înainte ca acesta să se despartă în mai multe fragmente, în timp ce Paraisensis este un omagiu adus oraşului Paraiso do Sul. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sri Lanka are șapte milioane de maimuțe (recensământ)
Sri Lanka are o populație de peste șapte milioane de maimuțe, potrivit unui recensământ inedit al faunei sălbatice, au anunțat joi autoritățile, la câteva zile după apariția unei polemici pe acest subiect, informează AFP. Directorul general al Institutului de Cercetare și Formare Agricolă (ARTI), A. L. Sandika, a declarat că aceste
China evacuează mii de persoane înaintea sosirii unui taifun
Autoritățile chineze au pus la adăpost mii de persoane din insula tropicală Hainan (sud), au închis școli și au suspendat legături feroviare înaintea sosirii unui taifun, a precizat vineri presa de stat, potrivit AFP. Peste 16.000 de persoane au fost deja evacuate de pe șantierele de construcții din zonele susceptibile a fi inundate, iar peste 40.0
Incendiile se apropie de marile orașe din vestul Canadei
Locuitorii unui oraș din apropiere de Vancouver (vestul Canadei) erau pregătiți de evacuare miercuri din cauza unuia dintre incendiile izbucnite în diferite regiuni ale țării, transmite AFP. Canada se confruntă cu un sezon de incendii 'timpuriu și extrem' încă din primăvara aceasta, cu 3,5 milioane de hectare deja arse, o s
Utilizarea chatbot-urilor AI, precum ChatGPT, nu creează dependență, concluzionează un studiu internațional
Un studiu realizat de o echipă internațională de cercetători infirmă ideea că inteligența artificială (AI) poate duce la o dependență similară cu cea de droguri sau de jocuri de noroc, afirmând că 'nu sunt dovezi științifice solide care să susțină existența dependenței de ChatGPT sau de alte chatbot-uri AI', transmite miercuri agenția EFE.
VIDEO Rămășițele unui strămoș al lui T-Rex, descoperite uitate într-un institut mongol
Oamenii de știință au descoperit un nou reprezentant al genului Tyrannosaurus, rescriind istoria familiei celebrului T-Rex, datorită unor fosile identificate greșit anterior, care au ''zăcut'' timp de 50 de ani în arhiva unui institut mongol, transmite miercuri AFP. Acest strămoș zvelt al masivului Tyrannosaurus rex '
Inundații în Africa de Sud: Bilanțul a urcat la 49 de morți (guvernul local)
Bilanțul inundațiilor provocate de precipitațiile hibernale din Africa de Sud a crescut la 49 de morți, patru dintre victime fiind copii aflați într-un microbuz școlar care a fost luat de ape, informează AFP. Bilanțul anterior, anunțat mai devreme miercuri, indica nouă morți și mai mulți copii dați dispăruți. Ninsori abundente și furtuni
Gheața din Groenlanda s-a topit în luna mai de 17 ori mai rapid decât media istorică (WWA)
Gheața din Groenlanda s-a topit, în perioada 15-21 mai, de 17 ori mai rapid decât media istorică, în urma unui val de căldură record, care a afectat de asemenea Islanda, a avertizat miercuri rețeaua științifică World Weather Attribution (WWA), potrivit AFP. ''Contribuția topirii calotei glaciare din Groenlanda la creș
OMS înființează o comisie paneuropeană ce va aborda impactul schimbărilor climatice asupra sănătății
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat miercuri, la Reykjavik, o nouă comisie paneuropeană cu rolul de a aborda efectele schimbărilor climatice asupra sănătății, transmite agenția EFE. Un grup format din 11 consilieri, condus de fostul prim-ministru islandez Katrin Jakobsdottir, va avea sarcina de a oferi soluții pragmatice și rentabi
UPDATE Un seism de magnitudine 5,9 s-a produs în largul coastei de est a Taiwanului (USGS)
Un seism de magnitudine 6,4 s-a produs miercuri în largul coastelor de est ale Taiwanului, conform Administrației de Meteorologie Centrale din Taipei, transmite Reuters. Serviciul geologic al SUA (USGS) a evaluat magnitudinea seismului la 5,9 grade, conform AFP. Seismul a fost simțit în capitala Taip
Descoperirea unor fosile aduce informații noi despre obiceiurile alimentare ale dinozaurilor (studiu)
Cercetători australieni și internaționali au descoperit, pentru prima dată, conținutul stomacului fosilizat al unui dinozaur sauropod, dezvăluind obiceiurile alimentare ale acestor giganți preistorici, informează agenția de presă Xinhua. Echipa de cercetare condusă de Universitatea Curtin din Australia a detaliat ultima masă a unui exemplar di
Inundații în Africa de Sud: Bilanțul urcă la nouă morți; mai mulți copii sunt dați dispăruți
Bilanțul inundațiilor provocate de precipitațiile hibernale din estul Africii de Sud a crescut de la șapte la nouă morți, în timp ce căutările continuă pentru găsirea copiilor dintr-un autobuz care a fost luat de apele unei viituri, a anunțat miercuri Guvernul local, citat de AFP. Ninsori abundente și furtuni puternice au afectat mai multe zone din provi
În mai 2025, căldura a rămas norma în vigoare, atât pe uscat, cât și în oceane (Serviciul Copernicus)
Căldura a rămas noua normă în vigoare la nivel mondial în luna mai 2025, atât pe uscat, cât și în mări, în contextul în care multe dintre ele au continuat să înregistreze temperaturi 'neobișnuit de ridicate', așa cum se întâmplă de mai bine de doi ani, informează AFP. Chiar dacă a coborâ
Tratatul privind materialele plastice: 95 de țări sprijină reducerea producției
Nouăzeci și cinci de țări au solicitat marți, în cadrul Summitului Oceanelor de la Nisa, adoptarea unui tratat 'ambițios' de restricționare a producției de materiale plastice, înainte de noile negocieri programate pentru luna august, informează AFP. 'Solicităm adoptarea unui obiectiv global de reducere a producției și a consumului de po
Activista suedeză Greta Thunberg susține că a fost răpită în apele internaționale
Activista suedeză Greta Thunberg a declarat marți, la sosirea pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, după ce a fost expulzată din Israel, că a fost răpită în apele internaționale de forțele israeliene, informează Reuters. 'Am fost răpiți în apele internaționale', le-a spus ea jurnaliștilor la sosirea la Paris.
Încălzire globală/ Populațiile de pinguini imperiali scad 'mai repede decât se preconiza'
Populațiile de pinguini imperiali din Antarctica scad mult 'mai rapid decât se preconiza', din cauza încălzirii globale, care îi privează, în principal, de suficientă banchiză, susțin autorii unui studiu de referință publicat marți, notează AFP. Numărul de indivizi a scăzut în medie cu 22% în decurs