O echipă de cercetători din SUA a reuşit eliminarea virusului HIV la şoareci infectaţi

O echipă de cercetători din Statele Unite a reuşit să elimine pe termen lung virusul HIV, cel care declanşează SIDA, la un număr de şoareci infectaţi folosind mai multe tehnici combinate, o realizare care rămâne însă foarte departe de o posibilă aplicare pe pacienţi umani, potrivit unui studiu publicat săptămâna aceasta în revista Nature, informează sâmbătă AFP.
Autorii studiului (Prasanta K. Dash, Rafal Kaminski şi Ramona Bella), care activează în cadrul Universităţii din Nebraska şi la Temple University din Philadelphia, au combinat două tehnologii avansate pentru a încerca eradicarea virusului la şoarecii de laborator.
Scopul cercetătorilor este de a lupta împotriva reapariţiei infecţiei cu HIV, întrucât în terapiile actuale, care folosesc medicamente antiretrovirale, virusul rămâne în organism în formă latentă şi se reactivează dacă tratamentul este întrerupt, ceea ce face necesar urmarea acestuia pe toată perioada vieţii.
Cercetătorii au recurs într-o primă fază la o formă de tratament antiretroviral cu eliberare lentă şi cu acţiune prelungită, procedură cunoscută sub denumirea LASER ART (long-action slow-effective release antiviral therapy), iar în a doua etapă, la tehnica CRISPR de editare genetică.
Tratamentul LASER ART a fost administrat timp de mai multe săptămâni într-o mod personalizat pentru a încerca reducerea la minimum a multiplicării virusului în părţi ale organismului considerate drept ''rezervoare'' pentru HIV, adică ţesuturi unde în mod normal rămâne latent cum ar fi măduva spinării sau splina.
Apoi, pentru a extrage ultimele urme de HIV, cercetătorii au utilizat CRISPR-Cas9, un instrument de editare genetică (supranumit ''foarfeca genetică'') care permite excizarea şi înlocuirea părţilor nedorite ale genomului.
Această combinaţie a permis eliminarea virusului la mai mult de o treime dintre şoarecii care au primit acest dublu tratament, potrivit concluziilor publicate de cei trei cercetători.
Potrivit rezumatului studiului, aceste rezultate ''sunt o demonstraţie a caracterului realizabil al eliminării permanente a virusului''.
Perspectiva unei eventuale aplicări la pacienţii umani este încă foarte îndepărtată. "Este un prim pas important către un drum mult prea lung pentru eradicarea virusului", au conchis autorii.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Lava incandescentă se apropie de un oraș islandez în urma unei noi erupții vulcanice
Lava de un roșu aprins a țâșnit din nou din sol în Islanda în timpul unei noi erupții vulcanice care a început marți dimineață în Peninsula Reykjanes, la sud-vest de Reykjavík, lângă orașul-port pescăresc Grindavík, a declarat biroul local de meteorologie, transmite agenția DPA. Imagini transmi
Recordul de temperatură medie din Germania, depășit din nou, în 2024
Temperatura medie din Germania a atins anul trecut 10,9 grade Celsius, 2024 devenind cel mai călduros an de la începutul înregistrărilor, în 1881, a anunțat marți Serviciul German de Meteorologie (DWD), citat de agenția DPA. Această valoare de temperatură a depășit recordul anterior de 10,6 grade Celsius, stabilit cu doar un
Viitorul accelerator de particule european FCC, mai mare, mai performant, dar și mai controversat
Proiectul viitorului accelerator de particule al CERN pariază pe faptul că dimensiunile mai mari ale instalației vor permite explorarea mai în profunzime a lumii particulelor cuantice pentru a înțelege mai bine tainele Universului, transmite marți AFP care citează un comunicat al CERN. Un proiect pe termen lung cu un cost estimat l
Cutremurul din Myanmar ar fi putut fi rezultatul acumulării unei tensiuni subterane pe parcursul a 200 de ani (geofizician)
Decenii - posibil chiar două secole - de tensiune subterană au precedat puternicul seism care a lovit Asia de Sud-Est vineri, a declarat profesorul german de geofizică Martin Käser pentru agenția DPA. Junta militară aflată la putere în Myanmar a anunțat marți că
China expune mostre de sol prelevate de pe Lună în cadrul unei expoziții istorice
Eșantioane de sol selenar, prelevate atât de pe partea apropiată a Lunii, vizibilă de pe Pământ, cât și de pe cea îndepărtată, vor fi expuse în premieră împreună în cadrul unei expoziții inaugurate marți la în capitala Chinei, Beijing, transmite agenția Xinhua. Expoziția de la Muzeul Național al
Douăzeci de ani de observații cu telescopul Hubble au urmărit o schimbare de anotimp pe Uranus
O analiză a două decade de date colectate de telescopul spațial Hubble, aparținând NASA, a oferit noi informații cu privire la modificările complexe produse în atmosfera planetei Uranus sub acțiunea radiației solare, transmite marți
Indonezia/ Seism cu magnitudinea 6, în largul provinciei Maluku; nu a fost emisă alertă de tsunami
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs marți în largul provinciei Maluku din estul Indoneziei, fără a avea însă potențialul de a declanșa valuri mari, a declarat Agenția de Meteorologie, Climatologie și Geofizică a țării, transmite Xinhua. Magnitudinea înregistrată inițial a fost 6,3, însă agenția a retrogradat-o ulte
Cutremur în Myanmar/ Bilanțul depășește 2.700 de morți; femeie salvată de sub dărâmături după 91 de ore
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la 2.719 morți, a anunțat junta militară marți, la patru zile după producerea puternicului seism care a lovit țara, transmite agenția DPA. Liderul juntei, Min Aung Hlaing, a subliniat, însă, că bilanțul ar putea depăși 3.000 de morți. Peste 4.500 de persoane au fost rănite, iar a
O erupție de magmă vulcanică a început în Islanda
O erupție de magmă a început să se producă în subteran, marți, în apropiere de capitala Islandei, însă nu a ieșit deocamdată la suprafață sub forma unei erupții vulcanice explozive, a anunțat biroul de meteorologie din această țară, în contextul în care zona menționată a fost afectată și de câteva sute de cutremure de mică intensitat
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulții cu risc crescut de îmbolnăvire
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva virusului respirator sincițial (RSV) pentru prevenirea bolilor tractului respirator inferior cauzate de acest agent patogen la adulții cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani cu risc crescut de îmbolnăvire, au anunțat marți reprezentanții companiei americane, informează Reuters. Apr
Astronauții NASA care au participat la misiunea Starliner se readaptează la viața pe Terra și și-au reluat activitățile la Boeing
După nouă luni petrecute în spațiu, astronauții NASA Butch Wilmore și Sunita Williams se readaptează la viața pe Terra, ies la plimbare cu câinii lor de companie și își petrec timp alături de familiile lor, reluându-și în același timp activitățile în cadrul companiei Boeing dedicate testării capsulei din cauza căreia au rămas blocați pe St
VIDEO SpaceX a lansat prima misiune spațială cu echipaj privat care va survola polii Pământului
Compania SpaceX, deținută de miliardarul Elon Musk, a lansat în noaptea de luni spre marți misiunea 'Fram2', care urmează să survoleze cei doi poli ai Pământului și care transportă un echipaj compus din patru astronauți neprofesioniști, marcând astfel un nou pas în explorarea comercială a spațiului, informează AFP. &
Furtuni puternice au provocat inundații în mai multe insule din Grecia
Furtuni puternice au provocat inundații în mai multe insule grecești din Marea Egee în cursul zilei de luni, informează DPA. Traficul a fost oprit temporar în mai multe insule elene, printre care Mykonos, Paros și Chios, din cauza inundațiilor. Școlile din aceste insule vor rămâne închise pe o perioadă nedeterminată, a relatat cot
OCDE cere o gestionare mai bună a oceanelor pentru a menține o 'economie durabilă'
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) face apel la 'consolidarea guvernanței oceanelor' pentru a ajuta la construirea 'unei economii maritime care să concilieze productivitatea și durabilitatea mediului' până în 2050, potrivit unui raport publicat luni cu ocazia summitului 'SOS Ocean' organizat la Paris, relat
Cutremur în Myanmar/ Bilanțul deceselor în Thailanda crește la 19
Bilanțul deceselor din Thailanda ca urmare a impactului cutremurului cu magnitudinea 7,7 produs vineri în Myanmar a crescut la 19, după ce a fost găsit încă un cadavru, au anunțat luni salvatorii thailandezi, transmite agenția VNA. Grupul de salvatori voluntari Fire and Rescue Thailand a anunțat pe rețelele sociale că încă un