Volei masculin: România a câştigat în Finlanda, în preliminariile Campionatului European 2019
Selecţionata României a învins echipa Finlandei cu scorul de 3-2 (25-18, 21-25, 25-22, 18-25, 15-6), miercuri, la Helsinki, în Grupa A a preliminariilor Campionatului European de volei masculin din 2019. Echipa antrenată de Dănuţ Pascu s-a impus după o oră şi 57 de minute de joc. Cei mai buni tricolori au fost Marian Iulian Bal
Tenis: Jaqueline Cristian a pierdut în primul tur al calificărilor la US Open
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Adina Cristian a fost învinsă de rusoaica Vera Zvonareva cu 6-3, 6-1, miercuri, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, care are loc la arenele Flushing Meadows din New York. Jaqueline Cristian (20 ani, 213 WTA) a rezistat doar
Box: Valentin Daniel Velicu s-a calificat în optimi la Mondialele de tineret
Pugilistul român Valentin Daniel Velicu s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale cat. 56 kg, la Campionatele Mondiale de box pentru tineret de la Budapesta, după ce a obţinut o victorie dificilă, la puncte, cu 3-2, în faţa moldoveanului Anton Nichitenco. Velicu va boxa în optimi pe 24 august cu brazilianul Laion Martinelli Dur
Fotbal: Fernando Torres a înscris primul său gol în Japonia împotriva echipei lui Iniesta
Atacantul Fernando Torres a înscris primul său gol în Japonia împotriva echipei lui Andres Iniesta, fostul său coleg de la naţionala de fotbal a Spaniei, în meciul câştigat miercuri cu 3-0 de Sagan Tosu împotriva lui Vissel Kobe în turul 4 al Cupei Împăratului, informează agenţia Kyodo. Hirofumi Watanabe a marcat
Fotbal: Final de sezon pentru Jamie Murphy (Glasgow Rangers), accidentat la ligamentele genunchiului
Antrenorul echipei Glasgow Rangers, Steven Gerrard, a anunţat, miercuri, că mijlocaşul scoţian Jamie Murphy va rata restul sezonului după ce a suferit o accidentare la ligamentele genunchiului, informează cotidianul L'Equipe. Internaţionalul în vârstă de 28 de ani s-a accidentat duminica trecută în cursul victoriei cu 3-1 în faţa lu
Fotbal: ''Ne lipseşte un nebun'', spune preşedintele lui FC Nantes
"Ne lipseşte un nebun", a declarat, într-un interviu pentru L'Equipe, Waldemar Kita, preşedintele clubului de fotbal FC Nantes, la care joacă portarul român Ciprian Tătăruşanu. Waldemar Kita deplânge lipsa "caracterelor puternice" în rândul echipei sale. "Avem jucători foarte buni, cu o mentalitate foa
La doar 6 ani, ''Blaze The Great'' este un star în devenire al sportului american
La doar 6 ani, Rudolph Ingram, un puşti originar din Tampa (Florida), uimeşte cu talentul şi viteza sa extraordinară pe terenurile de antrenament la fotbal american, informează cotidianul L'Equipe. Rudolph Ingram, poreclit "Blaze The Great", are o viteză care îi lasă pe colegii săi de antrenament în genunchi. Pregătit de tatăl său, ca
Fotbal: Cillessen, al doilea portar al Barcelonei, accidentat la antrenament
Al doilea portar al Barcelonei, olandezul Jasper Cillessen, s-a accidentat miercuri la antrenament, a anunţat clubul catalan de fotbal, fără a face o estimare privind durata indisponibilităţii sale, informează AFP. "Jasper Cillessen a suferit o entorsă intercostală", a transmis clubul, adăugând că "în funcţie de evoluţia stării sale
Ciclism: Kwiatkowski şi De la Cruz, liderii echipei Sky în Turul Spaniei
Echipa britanică Sky, în absenţa liderilor Chris Froome şi Geraint Thomas, îi va avea drept conducători de pluton în Turul ciclist al Spaniei pe Michal Kwiatkowski şi David De la Cruz, informează cotidianul L'Equipe. Săptămâna trecută, Sky a anunţat că britanicii Geraint Thomas, câştigător al Turului Franţei 2018, şi Chris Fro
Fotbal: Thierry Henry, acord de principiu pentru a deveni antrenorul echipei Bordeaux
Fostul internaţional francez Thierry Henry şi-a dat acordul de principiu pentru a deveni antrenorul echipei franceze de fotbal Girondins de Bordeaux, informează cotidianul L'Equipe, citând o informaţie publicată de RMC Sport. Conform sursei, negocierile avansează, dar mai sunt încă multe detalii de pus la punct. Clubul din Ligue
Ciclism: Geraint Thomas, cap de afiş la noul Tur al Germaniei
Geraint Thomas (Sky), câştigătorul Turului ciclist al Franţei, Tom Dumoulin şi Romain Bardet vor fi capii de afiş ai Turului ciclist al Germaniei, competiţie care se reia joi după zece ani de întrerupere, informează AFP. "Este magnific să vedem revenirea Turului Germaniei. Este un semn important, iar pentru noi, rutierii germani, este un senti
Fotbal: Liga Campionilor - UEFA ar putea introduce arbitrajul video chiar din acest sezon
Uniunea Europeană de fotbal (UEFA) ar putea introduce sistemul de arbitraj video (VAR) la meciurile din Liga Campionilor încă din acest sezon, informează cotidianul britanic The Times. Preşedintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, afirmase anterior că Champions League va beneficia "în mod realist" de tehnologia video &ici
Tenis: Alexandra Cadanţu, calificare facilă în optimi la Braunschweig (ITF)
Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanţu a reuşit o calificare rapidă în optimile de finală ale turneului ITF de la Braunschweig (Germania), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, miercuri, după ce adversara sa, franţuzoaica Marine Partaud, a abandonat la scorul de 6-0, 2-0. Cadanţu (28 ani, 250 WTA) a obţinut victoria după doar 48 de minu
Fotbal: Cristiano Ronaldo - Vreau să câştig Liga Campionilor cu Juventus
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a dezvăluit că unul dintre motivele principale pentru care s-a transferat de la Real Madrid la Juventus Torino îl reprezintă dorinţa a câştiga Liga Campionilor cu echipa italiană de fotbal. "Vreau să câştig Liga Campionilor cu Juve. Ne focalizăm asupra acestui lucru, eu şi colegii mei, însă făr
Fotbal: Neconvocarea lui Messi la echipa naţională, "o alegere pe termen scurt", susţine selecţionerul interimar al Argentinei
Selecţionerul interimar al echipei de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni, a explicat, marţi, că neconvocarea lui Messi pentru următoarele meciuri amicale este o alegere pe termen scurt, care nu împiedică revenirea sa la naţională, informează AFP. "Am vorbit cu Messi. Şi plecând de la această conversaţie, mi-am alcătuit lotul. Nu am vorbit des
