Fotbal: Luigi Di Biagio, noul antrenor al "lanternei roşii" SPAL Ferrara
Fostul selecţioner al echipei de tineret a Italiei, Luigi Di Biagio, a fost numit luni în funcţia de antrenor al formaţiei SPAL Ferrara, "lanterna roşie" din campionatul de fotbal al Italiei, în locul lui Leonardo Semplici, demis tot luni, informează AFP. Fost jucător al echipelor AS Roma şi Inter Milano, Di Biagio (48 ani) a semnat un co
Handbal feminin: Cristina Neagu, nominalizată la titlul de cea mai bună jucătoare a etapei în Liga Campionilor
Handbalista Cristian Neagu, artizana victoriei echipei CSM Bucureşti în meciul cu Vipers Kristiansand (25-23) a fost nominalizată la titlul de cea mai bună jucătoare a etapei a treia din grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin. Neagu a marcat 14 goluri în meciul din Norvegia, repetând performanţa din meciul anterior.
Golf: Rory McIlroy revine pe primul loc în clasamentul mondial după cinci ani
Nord-irlandezul Rory McIlroy a revenit pe prima poziţie a clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti de golf, după o pauză de cinci ani, graţie evoluţiilor bune de la ultimele turnee la care a participat, informează Reuters. McIlroy, în vârstă de 30 ani, câştigătorul a patru turnee majore în cursul carierei sale, s-a clasat pe l
Fotbal: Englezul Dele Alli (Tottenham), acuzat de rasism după o glumă legată de coronavirus
Internaţionalul englez Dele Alli, mijlocaşul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, a fost acuzat de rasism după ce a postat o înregistrare video pe contul său de Snapchat în care a ironizat epidemia de coronavirus, informează cotidianul britanic The Mirror. Alli se afla pe aeroportul Heathrow din Londra, pregătindu-se să zboare către Dubai, în
Handbal feminin: Thailanda va fi adversara României în turneul preolimpic, alături de Muntenegru şi Norvegia
Thailanda va fi adversara României în turneul preolimpic de handbal feminin din Muntenegru, alături de echipa gazdă, Muntenegru, şi Norvegia, a anunţat, luni, Federaţia Internaţională de Handbal. Thailanda a fost desemnată a patra echipă de la acest turneu de calificare la JO 2020, după ce China s-a retras, iar Hong Kong-ul a decli
Tenis: Clasamentul ATP, neschimbat în primele 20 de locuri
Nicio schimbare nu s-a produs faţă de săptămâna trecută în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP) dat publicităţii luni, însă francezul Gael Monfils, aflat pe locul 9, l-a egalat la puncte pe italianul Matteo Berrettini (locul 8), după titlul cucerit la Montpellier. Chilianul Christian Garin
Maria Luiza Răşină, medaliată cu argint la Under-23 la Mondialele de winter triathlon din Italia
Sportiva română Maria Luiza Răşină a obţinut medalia de argint la categoria Under-23, în weekend, la Campionatele Mondiale de winter triathlon de la Asiago (Italia), potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Robert Tămârjan, multiplu medaliat de-a lungul ultimilor ani la nivel continental, a cucerit medalia de aur la paratriatlon.
Tenis: Nicio schimbare în top 100 în clasamentul WTA
Nicio schimbare nu s-a produs faţă de săptămâna trecută în prima sută de locuri a clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) dat publicităţii luni. Australianca Ashleigh Barty conduce detaşat, urmată de românca Simona Halep, la peste 2.200 de puncte, iar a treia e Karolina Pliskova (Cehia), care are circa 800 d
Baschet feminin: Franţa, Spania şi Australia s-au calificat la JO 2020
Selecţionatele feminine de baschet ale Franţei, Spaniei şi Australiei au obţinut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, duminică, în urma turneelor de calificare de la Bourges (Franţa), Belgrad (Serbia) şi Oostende (Belgia), transmite AFP. Spania este campioana europeană din 2019, Franţa e vicecampioana continentală de anul trecut, iar Au
Fotbal: Remiză între Bayern Munchen şi RB Leipzig, în derby-ul etapei a 21-a din Bundesliga
Echipele Bayern Munchen şi RB Leipzig, ocupantele primelor două locuri în campionatul de fotbal al Germaniei, s-au anihilat reciproc în derby-ul etapei a 21-a din Bundesliga (scor 0-0), disputat duminică seara pe stadionul Allianz Arena din Munchen, în faţa a 75.000 de spectatori. Ambele formaţii au avut ocazii gol pe parcurs
Fotbal: Inter Milano, învingătoare în derby-ul cu AC Milan, preia conducerea în Serie A
Echipa Inter Milano s-a impus cu scorul de 4-2 în faţa rivalei AC Milan, duminică seara, în derby-ul etapei a 23-a a campionatului de fotbal al Italiei, gruparea "nerrazurra" preluând conducerea în clasament graţie acestui succes. AC Milan a condus la pauză cu 2-0, prin golurile lui Ante Rebic (40) şi Zlatan Ibrahimovic (45+1)
Atletism: România a cucerit 9 medalii la Campionatele Balcanice de juniori de la Istanbul
România a cucerit 9 medalii, duminică, la Campionatele Balcanice de atletism pentru juniori indoor de la Istanbul, dintre care 3 de aur, 2 de argint şi 4 de bronz. În clasamentul final, România a fost devansată de Turcia, cu 8-6-7, şi de Ucraina, cu 4-0-0. La feminin, Grecia a terminat pe primul loc, cu 2 medalii de aur şi 5 de argint, urmată
Handbal masculin: Potaissa Turda a făcut un pas spre sferturile Cupei Challenge
AHC Potaissa Turda a făcut un pas spre sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, duminică, prin victoria obţinută în faţa formaţiei elveţiene BSV Berna, cu scorul de 36-33 (17-17), la Gumlingen, în prima manşă a optimilor de finală ale competiţiei. Prima repriză a fost una echilibrată, cele două echipe alternând la conduce
Handbal feminin: Gloria Bistriţa, calificată dramatic în sferturile Cupei EHF
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Cupei EHF la handbal feminin, duminică seara, printr-un gol marcat în ultima secundă a meciului terminat la egalitate cu echipa maghiară ERD, 24-24 (12-12), în deplasare. Gloria trebuia să nu piardă la ERD pentru a merge mai departe şi a controlat meciul de la u
Hochei: România a încheiat precalificările pentru JO 2022 cu o victorie
Echipa masculină de hochei pe gheaţă a României a învins Estonia cu scorul de 7-3 (2-2, 2-0, 3-1), duminică, în ultimul său meci din Grupa J, în turul al treilea al precalificărilor pentru JO 2022, la Nottingham (Marea Britanie). Tricolorii, învinşi de Marea Britanie cu 4-3 şi de Ungaria cu 3-2, după prelungiri, s-au impus prin go










