Schi fond: Norvegianul Klaebo a preluat conducerea în Turul de Schi
Norvegianul Johannes Klaebo a preluat conducerea în Turul de Schi, cu o etapă înainte de final, după ce a reuşit să se impună în proba de sprint desfăşurată sâmbătă în staţiunea italiană Val di Fiemme. Klaebo, câştigătorul ediţiei trecute a Turului de Schi, i-a dominat pe principalii săi contracandidaţi, rus
Tenis: ATP Cup - Nadal şi Djokovic, la primele victorii din 2020
Spaniolul Rafael Nadal şi sârbul Novak Djokovic, primii doi tenismeni ai lumii, au debutat cu dreptul în anul 2020, reuşind să se impună în primele lor meciuri din cadrul ATP Cup, competiţia de tenis pe echipe naţionale care are loc în Australia. Nadal, liderul clasamentului mondial, a dispus în două seturi, 6-3,
Tenis: Ana Bogdan şi Irina Bara au debutat cu stângul în noul sezon
Jucătoarele române de tenis Ana Bogdan şi Irina Bara au debutat cu stângul în sezonul 2020, după ce au pierdut meciurile susţinute sâmbătă în prima rundă a calificărilor la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 275.000 dolari. Ana Bogdan (27 ani, 98 WTA) a fost întrecută de italianca Giulia Gatta-Monticone (32
Tenis: Irina Begu, în ultimul tur al calificărilor la Shenzhen (WTA)
Jucătoarea română Irina Begu o va întâlni pe cehoaica Barbora Krejcikova în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 775.000 dolari. Begu (29 ani, 102 WTA) a început cu dreptul sezonul 2020, învingând-o pe elveţianca Stefanie Voeg
Scrimă: Ana-Maria Popescu va participa la Cupa Mondială de spadă de la Havana
Campioana olimpică Ana-Maria Popescu va lua parte la Cupa Mondială feminină de spadă de la Havana, care va avea loc în perioada 10-12 ianuarie, competiţie la care şi-au anunţat participarea primele 38 de spadasine din ierarhia Federaţiei Internaţionale de scrimă (FIE), informează agenţia EFE. Evenimentul din capitala Cubei va reuni la st
Baschet: NBA - Anthony Davis (Los Angeles Lakers) a înscris 46 de puncte împotriva fostei sale echipe
Anthony Davis a reuşit 46 de puncte şi 13 recuperări pentru Los Angeles Lakers în meciul câştigat cu scorul de 123-113 împotriva formaţiei New Orleans Pelicans, vineri seara, în Campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA). Aceasta a fost a doua partida consecutivă în care Davis a marcat cel puţin 40 de puncte în
Fotbal: Portarul Marc-Andre ter Stegen (FC Barcelona) va rata Supecupa Spaniei
Germanul Marc-Ande ter Stegen, portarul echipei FC Barcelona, victima unei tendinopatii la genunchiul drept, nu va evolua în derby-ul catalan cu Espanyol, programat sâmbătă, urmând să rateze şi Supercupa Spaniei la fotbal, care va avea loc în perioada 8-12 ianuarie în Arabia Saudită, a anunţat antrenorul său, Ernesto Valverde, citat de A
Fotbal: Nathael Julan, atacantul echipei Guingamp, şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier
Nathael Julan, tânărul atacant al echipei franceze de fotbal En Avant Guingamp, a încetat din viaţă în urma unui accident rutier care a avut loc vineri, informează presa sportivă din Hexagon. Julan (23 ani) a pierdut controlul maşinii sale pe o şosea din Pordic, o comună din departamentul Cotes-d'Armor (vestul Franţei), iar leziunile pe c
Fotbal: Selecţionata Statelor Unite renunţă la stagiul de pregătire din Qatar
Selecţionata masculină de fotbal a Statelor Unite a anulat stagiul de pregătire pe care urma să-l efectueze luna aceasta în Qatar, "din cauza evoluţiei situaţiei din regiune", a anunţat vineri Federaţia americană de fotbal, citată de AFP. Această decizie este urmarea asasinării puternicului general iranian Qassem Soleimani, în urma unui r
Fotbal - Tottenham: Harry Kane a suferit o ruptură la coapsă
Harry Kane, atacantul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, a suferit o ruptură la coapsa stângă în timpul meciului de campionat pierdut miercuri la Southampton (0-1), a anunţat vineri seară clubul englez, citat de Reuters. Tottenham nu a precizat cât va lipsi Kane. De obicei, astfel de accidentăr
Fotbal: Mourinho, pesimist în legătură cu accidentarea lui Kane
Jose Mourinho, antrenorul lui Tottenham Hotspur, a declarat vineri că se aşteaptă la ''veşti rele'' în legătură cu fotbalistul său Harry Kane, care s-a accidentat la coapsă când a marcat un gol, anulat ulterior, în meciul pierdut miercuri la Southampton (0-1) în campionatul Angliei, scrie AFP.
Tenis: Rusia - Italia 3-0, în ATP Cup
Rusia a învins Italia cu 3-0, vineri, în Grupa D a ATP Cup, cea mai nouă competiţie de tenis pe echipe, care se desfăşoară în Australia. În cel mai aşteptat duel din această întâlnire, rusul Daniil Medvedev, numărul 5 mondial, a trecut de italianul Fabio Fognini, locul 12 mondia
Fotbal: Aston Villa, fără Tom Heaton şi Wesley până la finalul sezonului
Clubul englez de fotbal Aston Villa a anunţat vineri că nu va mai conta în acest sezon pe portarul Tom Heaton şi pe atacantul Wesley, care s-au accidentat la ligamentele de la genunchi în meciul de miercuri cu Burnley (2-1). Wesley, cel mai scump jucător din istoria lui Aston Villa, s-a accidentat după o ciocnire cu un jucător al lui Burnley,
Fotbal: Sârbul Dragan Stojkovic nu mai este antrenorul echipei chineze Guangzhou R&F
ostul mare fotbalist sârb Dragan Stojkovic nu mai este antrenorul echipei Guangzhou R&F, el reziliindu-şi pe cale amiabilă contractul cu gruparea chineză, informează Reuters. Stojkovic a petrecut patru ani şi jumătate la echipa din oraşul Guangzhou. El l-a înlocuit pe românul Cosmin Contra în 2015, când a reuşit salvarea de la
Tenis: Canada - Grecia 3-0 la ATP Cup, după ce Shapovalov l-a învins pe Tsitsipas
Canada a trecut de Grecia cu scorul de 3-0 la ATP Cup, cea mai nouă competiţie de tenis pe echipe, după ce Denis Shapovalov l-a învins pe Stefanos Tsitsipas, 7-6 (8/6), 7-6 (7/4) în meciul ce a opus vineri doi dintre cei mai importanţi jucători ai generaţiei tinere, la Brisbane, scrie Reuters. Shapovalov, 20 de ani, este locul 15 mondial, iar Tsits



