Fotbal: Arturo Vidal a sosit la Milano pentru a semna cu Inter
Internaţionalul chilian Arturo Vidal, mijlocaşul echipei de fotbal FC Barcelona, a sosit duminică seara la Milano pentru finalizarea transferului său la Inter, potrivit unei înregistrări video pe care clubul italian a postat-o pe contul său oficial de Twitter. "Salut Milano, salut Inter. Sunt aici", a spus, în italiană, fostul jucător al
Fotbal/Coronavirus:Liga Campionilor Asiei - Echipa lui Răzvan Lucescu, obligată să joace, deşi avea 15 jucători infectaţi
Echipa saudită Al Hilal, antrenată de românul Răzvan Lucecu, a disputat duminică, în Qatar, meciul cu formaţia iraniană Shahr Khodor (0-0) din cadrul Ligii Campionilor Asiei, după ce solicitarea sa de amânare a jocului, din cauza infectării cu Covid-19 a 15 dintre jucătorii săi, a fost refuzată de Confederaţia asiatică de fotbal (AFC), informează AFP.
Rugby: Au fost stabilite semifinalistele Cupei Campionilor europeni
Semifinalele Cupei Campionilor europeni la rugby au anul acesta în program două dueluri franco-engleze, fiind pentru prima oară din 2016 când niciun club irlandez nu a reuşit calificarea în penultimul act al competiţiei. Saracens, deţinătoarea titlului, îşi va apăra coroana continentală în Franţa, în faţa formaţiei Racing 92
Tenis: Cinci jucători excluşi de la Roland Garros din cauza Covid-19
Cinci tenismeni - doi testaţi pozitiv la Covid-19 şi alţi trei declaraţi contacţi - au fost excluşi de pe tabloul calificărilor pentru turneul de la Roland Garros, au anunţat duminică organizatorii competiţiei de Mare Şlem din capitala Franţei, citaţi de AFP. Identitatea celor cinci jucători nu a fost dezvăluită. "Conducerea turneului de la
Ciclism: Francezul Bouhanni a câştigat Grand Prix d'Isbergues; Eduard Grosu, pe locul 13
Rutierul francez Nacer Bouhanni (Team Arkea Samsic) a câştigat a 74-a a ediţie a cursei Grand Prix d'Isbergues, care s-a desfăşurat duminică în Hexagon pe 199,3 km, în timp ce românul Eduard-Michael Grosu (Nippo Delko One Provence) s-a clasat pe locul al 13-lea, potrivit EFE. Bouhanni s-a impus la sprint, cu timpul de 4 h 31 min 46
Tenis: Diego Schwartzman, adversarul lui Novak Djokovic în finala turneului de la Roma (ATP)
Tenismanul argentinian Diego Schwartzman s-a calificat duminică în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 3,465 milioane euro, în care îl va înfrunta pe numărul unu mondial, sârbul Novak Djokovic. După ce l-a eliminat în sferturi pe spaniolul Rafael Nadal (6-2, 7-5), Schwart
Tenis: Irina Bara a pierdut finala turneului ITF de la Cagnes-sur-Mer
Jucătoarea de tenis Irina Bara a fost învinsă de spaniola Sara Sorribes Tormo cu 6-3, 6-4, duminică, în finala turneului ITF de la Cagnes-sur-Mer (Franţa), dotat cu premii totale de 80.000 de dolari. Sorribes Tormo (23 ani, 78 WTA), principala favorită, s-a impus după două ore şi 23 de minute. Bara (25 ani, 163 WTA)
Fotbal: Chelsea - Liverpool 0-2, în campionatul Angliei
Echipa FC Liverpool, deţinătoarea titlului, s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul formaţiei Chelsea Londra, duminică, într-o partidă contând pentru etapa a doua a campionatului Angliei. Internaţionalul senegalez Sadio Mane a marcat ambele goluri ale "cormoranilor", în minutele 50 şi 54. Internaţionalu
Ciclism: Turul Franţei ediţia 2020 s-a încheiat cu victoria slovenului Tadej Pogacar
Ediţia 2020 a Turului Franţei s-a încheiat duminică, la Paris, cu victoria ciclistului sloven Tadej Pogacar, care va împlini luni 22 de ani, fiind cel mai tânăr câştigător al acestei competiţii începând din 1904, informează AFP. Pocagar, component al echipei UAE Emirate, a preluat tricoul galben sâmbăt
Tenis: Karolina Pliskova, adversara Simonei Halep în finala de la Roma (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, deţinătoarea titlului, va fi adversara Simonei Halep în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 2.098.290 dolari, programată luni la Foro Italico. Pliskova (locul 4 WTA) a învins-o duminică în două seturi, 6-2, 6-4, pe compatrioata sa Marketa Vond
Tenis: Novak Djokovic va disputa pentru a zecea oară finala turneului de la Roma (ATP)
Tenismanul sârb Novak Djokovic s-a calificat pentru a zecea oară în cariera sa în finala turneului Masters 1.000 ATP de la Roma, învingându-l în două seturi, 7-5, 6-3, pe norvegianul Casper Ruud, duminică, în penultimul act al competiţiei. Djokovic (33 ani) a avut nevoie de 2 ore şi 11 minute pentru a
UPDATE Tenis: Raluca Olaru şi Anna-Lena Friedsam, învinse în finala de dublu la Roma (WTA)
Perechea româno-germană Raluca Olaru/Anna-Lena Friedsam a fost învinsă de cuplul Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Barbora Strycova (Cehia), cu 6-2, 6-2, duminică, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roma (WTA), dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari. Principalele favorită s-au impus după doar 63 de minute d
Fotbal: Serie A - Napoli, învingătoare la Parma (2-0); Drăguş a debutat la Crotone
Echipa SSC Napoli început cu dreptul în noua ediţie a campionatului de fotbal al Italiei, învingând în deplasare, cu scorul de 2-0, formaţia Parma, într-o partidă disputată duminică. Atacantul belgian Dries Mertens, golgheterul all time al lui Napoli, a deschis scorul în repriza secundă (63), ajung&aci
Handbal feminin: CSM Bucureşti a câştigat în ultima secundă la Esbjerg, în Liga Campionilor
CSM Bucureşti a învins în deplasare echipa daneză Team Esbjerg, cu scorul de 30-29 (17-15), duminică, La Esbjerg, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. CSMB a smuls victoria, a doua în tot atâtea partide susţinute în competiţie, printr-un gol marcat în ultima secundă de Cristina Neagu. Prime
Tenis: Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce a învins-o greu pe spaniola Garbine Muguruza, cu 6-3, 4-6, 6-4. Halep (2










