Ciclism: Primoz Roglic încheie anul 2020 pe primul loc în clasamentul mondial UCI
Ciclistul sloven Primoz Roglic, care a câştigat duminică cea de-a 75-a ediţie a Turului Spaniei, va încheia sezonul 2020 pe primul loc în clasamentul mondial stabilit de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), pe care l-a ocupat şi la finele lui 2019. Roglic, component al echipei Jumbo-Visma, a ac
Fotbal: Lorenzo Pellegrini (AS Roma), testat pozitiv la Covid-19, ratează meciurile selecţionatei Italiei
Lorenzo Pellegrini, mijlocaşul echipei de fotbal AS Roma, a anunţat că se află într-o stare bună în urma unui test pozitiv la noul coronavirus, care îl face să rateze convocarea în reprezentativa Italiei, informează agenţia DPA. "Vreau să-i asigur pe toţi că am unele simptome, în
Olimpice: Italianul Ricci Bitti, reales pentru un al treilea mandat în fruntea ASOIF
Italianul Francesco Ricci Bitti a fost reales în unanimitate preşedinte al Asociaţiei federaţiilor internaţionale olimpice de vară (ASOIF), pentru un al treilea mandat de patru ani începând cu 1 ianuarie 2021, relatează EFE. Adunarea generală a ASOIF s-a desfăşurat online şi cu un sistem de vot e
Fotbal: Un internaţional portughez de juniori, împuşcat în piept
Internaţionalul portughez de juniori Bruno Tavares (18 ani), care joacă la echipa de fotbal Sporting Lisabona, a fost împuşcat accidental în piept de un prieten, dar se află în afara oricărui pericol, relatează presa portugheză. Bruno Tavares, care joacă pe postul de extremă dreapta la echipa sec
Baschet: Noua ediţie a NBA va debuta pe 22 decembrie
Ediţia 2020-2021 a campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA) va debuta pe 22 decembrie, fiecare echipă urmând să dispute 72 de meciuri, sub parametrii financiari din sezonul trecut, a anunţat luni seara conducerea NBA, în cadrul unui acord cu asociaţia jucătorilor, informează agenţia DPA.
Înot: Italianul Filippo Magnini vrea să revină în bazin, la trei ani după retragere
Înotătorul italian Filippo Magnini, retras din competiţie de trei ani, a anunţat, luni, că intenţionează să revină în bazin la vârsta de 38 de ani, conform unui mesaj difuzat pe reţelele de socializare, informează AFP. "Mă întorc în apă, pentru mine, pentru familia mea, pentru ţa
Fotbal: Maradona va fi externat în zilele următoare
Fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona se recuperează bine după operaţia suferită pe creier şi complicaţiile post-operatorii, iar în zilele următoare ar urma să fie externat, a declarat, luni, medicul său personal, Leopoldo Luque, citat de Reuters. ''Diego vrea să meargă acasă şi evaluăm st
Tenis: Daiana Iastremska, eliminată în primul tur la turneul de la Linz (WTA)
Jucătoarea ucraineană de tenis Daiana Iastremska, favorita numărul 3 a turneului WTA de la Linz (Austria), a fost eliminată în primul tur al acestei competiţii, dotată cu premii totale în valoare de 202.500 dolari, fiind învinsă în două seturi, 6-4, 6-4, de belgianca Greet Minnen, într-o partidă disputată lu
Fotbal: Antrenorul Cesare Prandelli revine la Fiorentina după zece ani
Echipa de fotbal Fiorentina, aflată pe locul 12 în Serie A după primele şapte etape, l-a demis luni seara pe antrenorul Giuseppe Iachini, pe care l-a înlocuit cu Cesare Prandelli, care a mai pregătit gruparea "viola" între 2005 şi 2010, informează AFP. Prandelli, fost selecţioner al Ita
Tenis: Marin Cilic, eliminat de un debutant în primul tur la Sofia
Tenismanul croat Marin Cilic, cap de serie numărul 8 la turneul ATP de la Sofia, dotat cu premii totale în valoare de 325.615 euro, a fost învins luni în două seturi, 6-3, 6-2, de cehul Jonas Froejtek, aflat la meciul său de debut în circuitul profesionist.
Tenis: Irina Begu s-a calificat în sferturile probei de dublu la Linz (WTA)
Perechea compusă din jucătoarea română de tenis Irina Begu şi argentinianca Nadia Podoroska s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după 6-4, 6-4 cu în meciul cu cuplul Ana Danilina (Kazahstan)/Elixane Lechemia (Franţa). B
Tenis: Federer a reluat antrenamentele
Tenismanul elveţian Roger Federer, care a avut două operaţii la genunchi în acest an, a postat pe Instagram o fotografie în care se poate vedea că a reluat antrenamentele, transmite ziarul belgian Le Soir. Din cauza problemelor fizice, Federer nu a jucat aproape deloc în acest an, ultimele meciuri disputate de el având loc la Australian
Fotbal - Bayern: Joshua Kimmich, indisponibil până în ianuarie
Joshua Kimmich, fotbalistul lui Bayern Munchen şi al naţionalei Germaniei, care a fost operat duminică la genunchiul drept, va fi indisponibil până în luna ianuarie, a anunţat clubul său. Kimmich a părăsit terenul cu ochii în lacrimi după un duel cu Erling Haaland, în derby-ul de sâmbătă cu Borussia Dortmund, câştigat de Bay
Atletism: Britanicul Mo Farah va participa la o emisiunea de tele-realitate
Atletul britanic Mohamed Farah, cvadruplu campion olimpic, a decis să facă o pauză în activităţile sale sportive pentru a participa la o nouă ediţie a emisiunii britanice de tele-realitate "Sunt o celebritate...Scoateţi-mă de aici!", în ciuda faptului că el îşi propune să concureze la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, a anunţat, luni
Tenis: Clasamentul ATP - Medvedev a urcat pe locul patru
Tenismanul rus Daniil Medvedev, care a câştigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, a urcat un loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii luni, de pe cinci pe patru. Medvedev şi-a egalat astfel cea mai bună clasare din carieră, locul patru fiind ocupat de el prima oară în septembrie











