Fotbal: Litigiul dintre Neymar şi FC Barcelona, în faţa justiţiei spaniole
Atacantul brazilian Neymar şi fostul său club, FC Barcelona, se vor afla vineri în faţa justiţiei spaniole, pentru litigiul legat de prima negociată înaintea transferului record al fotbalistului sud-american la Paris Saint-Germain, în 2017, informează AFP.
Potrivit unui purtător de cuvânt al tribunalului, fotbalistul urmează să se prezinte la audiere. Avocaţii săi nu au confirmat acest lucru, însă presa spaniolă a difuzat joi imaginii de la sosirea lui Neymar pe aeroportul din Barcelona.
Această revenire în Catalonia este departe de cea sperată de starul în vârstă de 27 ani, care a încercat întreaga vară să revină pe Camp Nou. O telenovelă urmărită de întreaga lume a fotbalului, dar care s-a încheiat cu un eşec, multiplele oferte făcute de Barcelona clubului parizian dovedindu-se insuficiente pentru realizarea transferului.
Audierea va avea loc la tribunalul din L'Hospitalet de Llobregat, la periferia metropolei catalane şi va fi precedată de încercare de conciliere din partea judecătorului, care a convocat în acest scop cele două părţi.
Afacerea este legată de prima, a cărei valoare exactă nu a fost niciodată dezvăluită, promisă jucătorului în 2016, când Neymar şi-a prelungit contractul cu Barcelona până în 2021, plata urmând să fie făcută eşalonat.
La un an după ce a semnat acest acord, brazilianul a plecat la PSG, pentru suma record de 222 milioane euro, iar clubul catalan a refuzat să-i mai plătească cele 26 milioane euro rămase din primă, acuzând faptul că Neymar nu şi-a respectat contractul iniţial.
Clubul catalan a depus la rândul său plângere împotriva jucătorului, pentru a-şi recupera o parte din prima deja vărsată şi să obţină totodată daune în valoare de 8,5 milioane euro.
După un recurs fără succes în faţa FIFA, avocaţii jucătorului au replicat, reclamând în faţa aceluiaşi tribunal plata integrală a primei.
Potrivit cotidianului El Mundo, această afacere se află şi în vizorul fiscului spaniol, care doreşte să afle dacă Neymar, rezident fiscal în Spania în 2017, şi-a achitat toate impozitele în urma transferului la PSG, care rămâne cel mai scump din istoria fotbalului.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: Usain Bolt a lăudat World Athletics pentru premierea campionilor olimpici de la Paris
Legendarul sprinter jamaican Usain Bolt a lăudat decizia World Athletics de a acorda premii în bani atleților care au obținut aurul la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, transmite DPA. Organismul care gestionează destinele atletismului mondial a devenit primul care a plătit în bani medaliile obținute la Jocurile Olimpice, fiind vorba despre 50
Fotbal: James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu Atletico Nacional
Internaționalul James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu echipa de fotbal Atletico Nacional, a anunțat, joi, clubul din Medellin, citat de Xinhua. Mijlocașul ofensiv de 35 de ani a venit ca jucător liber de contract după ce s-a despărțit în iulie de Minnesota United. ''Bine ai venit, James. Ai ven
Auto - F1: George Russell admite că are nevoie de noroc să câștige titlul mondial
Pilotul britanic George Russell a admis faptul că are nevoie de noroc pentru a câștiga titlul mondial în Formula 1 în defavoarea favoritului actual Kimi Antonelli, transmite DPA. Russell a început Marele Premiu al Italiei de pe locul secund și a încheiat al doilea, în timp ce Antonelli a reușit să revină de
Fotbal: UEFA cere justiției americane să blocheze implicarea filialelor FIFA în confruntarea celor două organziații
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a cerut unui tribunal american să respingă o încercare a filialelor americane ale FIFA de a împiedica forul continental să obțină dovezi într-un potențial caz penal în Elveția împotriva președintelui organizației mondiale, Gianni Infantino, împotriva planului, acum abandonat, legat de drepturile c
Tenis: US Open va avea noi campioni la dublu masculin
Niciunul din cei patru finaliști ai probei masculine de dublu a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, nu a mai câștigat titlul la Flushing Meadows. Perechea americano-britanică Christian Harrison/Neal Skupski i-au învins în semifinale pe principalii favoriți, Harri Heliovaara (Finlanda)/Henry Patten (Mar
Fotbal: Antrenorul lui Fenerbahce și-a dat demisia după remiza cu AS Roma, dar președintele a refuzat-o
Antrenorul echipei Fenerbahce, Ismail Kartal, și-a anunțat demisia după ce a remizat cu AS Roma, 1-1, joi, la Istanbul, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, dar la scurt timp președintele clubului a anunțat că tehnicianul va rămâne în funcție, transmite Reuters. Ismail Kartal (65 ani) a declarat la conferința de pres
Auto - F1: Charles Leclerc a recunoscut că a 'mers prea departe' în duelul cu Hamilton la Monza
Pilotul monegasc Charles Leclerc a recunoscut, joi, că a comis o greșeală când l-a presat pe coechipierul său de la Ferrari, britanicul Lewis Hamilton, în al doilea viraj al Marelui Premiu al Italiei, duminica trecută, la Monza, transmite AFP. Hamilton a fost nevoit să iasă de pe pistă și a pierdut șase locuri după turul de î
Baschet feminin: Franța, Germania și Spania au completat careul de ași la Cupa Mondială
SUA, Franța, Germania și Spania s-au calificat, joi, în semifinalele Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, transmite AFP. Germania a produs surpriza, prin victoria în fața campioanei Europei, Belgia, cu 93-74, iar în penultimul act va juca împotriva Franței. Germania a disputat doar a doua sa Cu
Tenis: Arina Sabalenka și Elena Rîbakina vor juca finala turneului US Open
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, și kazaha Elena Rîbakina, numărul doi mondial, vor juca finala turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după victoriile obținute, joi, la New York, în semifinale, transmite AFP. Câștigătoare a ultimelor două ediții ale competiției de la Flushing Mead
Mexic: Autoritățile salvează opt persoane recrutate cu forța de un cartel
Autoritățile mexicane au anunțat joi că au salvat opt persoane reținute de un cartel puternic de droguri într-o clinică clandestină din vestul țării, notează AFP. Salvarea a avut loc într-o proprietate a cartelului Jalisco Nueva Generacion (CJNG), în statul Jalisco, bastionul acestei organizații care operează în î
Fotbal: Ianis Stoica a reușit o dublă pentru Estrela Amadora, în Portugalia
Atacantul român Ianis Stoica a marcat golurile echipei Estrela Amadora, care a învins-o pe Sporting Braga cu scorul de 2-1, joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a campionatului de fotbal al Portugaliei. Braga a deschis scorul prin Gabri Martinez (5), dar Stoica a egalat în finalul primei reprize (
VIDEO Fotbal: Victorii categorice pentru Bayern și Manchester United, în Liga Campionilor
Bayern Munchen și Manchester United au obținut victorii categorice, joi, pe teren propriu, în prim etapă a Ligii Campionilor la fotbal. Bayern, semifinalistă anul trecut, a surclasat-o pe Bodo/Glimt cu 5-0, prin golurile marcate de Jamal Musiala (47), Harry Kane (61), Alphonso Davies (77), Michael Olise (83, 90+2), după
Tenis: Victor Cornea, calificat în semifinalele probei de dublu la Tulln (challenger)
Perechea româno-austriacă Victor Cornea/Maximilian Neuchrist s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneul de tenis challenger de la Tulln (Austria), dotat cu premii totale de 160.680 de euro. Cornea și partenerul său au câștigat cu 6-1, 6-3 în fața austriecilor Timo Rosenkranz Koenig/Matthias U
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, învinși în sferturile probei de dublu la Sevilla (challenger)
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel a fost învinsă de cuplul Nicolas Barrientos (Columbia)/Mariano Kestelboim (Argentina), cu 6-1, 6-4, joi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Sevilla, dotat cu premii totale de 203.900 de euro. Jecan și Pavel s-au înclinat
Fotbal: PSV Eindhoven, ținută în șah de Șahtior Donețk (1-1), în Liga Campionilor
PSV Eindhoven a terminat la egalitate cu Șahtior Donețk, 1-1, joi seara, pe teren propriu, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal. Campioana Ucrainei a deschis scorul prin Gleiker Mendoza (45+1), dar PSV a egalat după pauză prin americanul Sergino Dest (48). Internaționalul român Dennis Man a rămas pe banca de rezerve la PSV.













