Tenis: Patricia Ţig s-a calificat în optimi la Reims (ITF)
Jucătoarea română de tenis Patricia Maria Ţig s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului ITF de la Reims (Franţa), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce a învins-o pe letona Diana Marcinkevica cu 6-2, 6-2. Ţig (29 ani, 487 WTA) a avut nevoie de o oră şi 34 de minute pentru a obţine victoria î
Fotbal: Sandro Rosell - 'Ne-au acuzat de asasinat, dar nu ştiu unde este corpul'
Fostul preşedinte al clubului de fotbal FC Barcelona, Sandro Rosell, unul dintre cei anchetaţi pentru implicarea în cazul Negreira, a comentat foarte plastic că ''FC Barcelona a fost acuzată de asasinat, dar nu se ştie unde este corpul persoanei asasinate'', transmite EFE. Rosell a făcut afirmaţia respectivă cu prilejul u
Fotbal: Horaţiu Feşnic va arbitra meciul Aris Limassol - Rangers, din Europa League
Arbitrul român Horaţiu Feşnic va conduce meciul dintre Aris Limassol şi Glasgow Rangers, care va avea loc joi, de la ora 19:45, la Limassol, în Grupa C a competiţiei de fotbal Europa League, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenţi au fost delegaţi pentru acest meci Valentin Avram şi Alexandru Cerei, iar al patrulea oficial va fi Andrei Chivulete
Rugby: Fijianul Josua Tuisova rămâne la Cupa Mondială, în ciuda decesului fiului său
Rugbystul fijian Josua Tuisova a ales să rămână în Franţa pentru a disputa restul Cupei Mondiale, în ciuda decesului fiului său în vârstă de 7 ani, după o lungă maladie, informează L'Equipe. Sâmbătă, cu doar câteva ore înainte de a înfrunta Georgia, în cadrul Grupei C a competiţie
Fotbal: Parchetul spaniol a demarat o anchetă privind fetiţa abuzată rasial la derby-ul madrilen
Parchetul spaniol a anunţat deschiderea unei anchete privind prezumtivele insulte rasiale proferate de fanii clubului de fotbal Atletico Madrid la adresa unei fetiţe care purta tricoul atacantului lui Real Madrid, Vinicius Jr, transmite AFP. Parchetul spaniol a precizat că, în urma unei plângeri depuse de Liga spaniolă de fotbal, a
Fotbal: Cristiano Ronaldo a marcat primul său gol în Liga Campionilor Asiei
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, golgheterul all-time al Ligii Campionilor europeni, a marcat, luni, primul său gol în Liga Campionilor Asiei, pentru echipa saudită Al-Nassr, dar a dispus cu 3-1 la Riad de formaţia tadjikă Istiklol Duşanbe, transmite Reuters. Oaspeţii au deschis scorul prin Senin Sebai (44), dar formaţia saudită a
Forumul Internaţional al Sportivilor a reunit la Lausanne peste 400 de reprezentanţi din toată lumea
Forumul Internaţional al Sportivilor 2023 s-a desfăşurat în perioada 1-2 octombrie la Lausanne (Elveţia) cu participarea a peste 400 de reprezentanţi din toată lumea care au discutat despre modelarea viitorului sportului, transmite Xinhua. Au participat reprezentanţi din Comisia Sportivilor a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), ai Federaţiilor inter
Baschet masculin: Statele Unite pregătesc un 'Dream Team' pentru Jocurile Olimpice 2024 de la Paris
Statele Unite intenţionează să alinieze un "Dream Team" la turneul masculin de baschet al Jocurilor Olimpice de la Paris, din vara anului viitor, din care să facă parte superstarurile LeBron James, Stephen Curry şi Kevin Durant, informează AFP. Această "echipă de vis" s-ar ridica cu siguranţă la nivelul "Dream Team"-ului o
Tenis: Iga Swiatek este de acord cu excepţiile de performanţă acordate de WTA
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, fost lider mondial, şi-a declarat susţinerea pentru reintroducerea excepţiilor de perfomanţă în timpul turneelor WTA din Asia, măsură care le permite jucătoarelor care ajung în semifinalele unui turneu să se pregătească pentru următorul, transmite Reuters. Potrivit acestei reguli, Jessica Pegula, Ma
Auto: FIA deschide calea intrării echipei Andretti în Formula 1
Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a anunţat luni că a dat undă verde grupării Andretti Formula Racing pentru a deveni a unsprezecea echipă de Formula 1, după ce a acceptat candidatura acesteia în cea de-a treia şi ultima fază de selecţie, informează AFP. Echipa Andretti a fost singura dintre cele patru candidate care a fost admisă &i
Tenis: Openul Australiei va dura o zi în plus, începând din 2024
Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al sezonului din tenisul profesionist, se va derula pe parcursul a 15 zile începând din 2024, cu o zi în plus faţă de ediţiile de până acum, pentru a se evita meciurile de la miezul nopţii, după ce Andy Murray a încheiat la ora 4:05 dimineaţa o partidă de la ediţia 2023, a anunţat marţi condu
Fotbal: Meci din Liga Campionilor Asiei, anulat din cauza unei statui a generalului Soleimani
Meciul dintre echipa iraniană Sepahan FC şi formaţia saudită Al-Ittihad, la care evoluează atacantul francez Karim Benzema, programat luni în cadrul Ligii Campionilor Asiei la fotbal, a fost anulat pe fondul unei controverse legate de prezenţa lângă terenul echipei iraniene a unei statui a generalului Qassem Soleimani, ucis de americani în ianuarie
Fotbal: Fiorentina a urcat pe locul 5 în campionatul Italiei
Fiorentina a obţinut al treilea succes în ultimele patru partide disputate în campionatul de fotbal al Italiei, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa "lanternei roşii" Cagliari, luni, în etapa a 7-a din Serie A. Internaţionalul argentinian Nicolas Gonzalez a deschis rapid scorul pe
Fotbal: A doua victorie a sezonului pentru Chelsea în Premier League
Echipa Chelsea Londra a învins în deplasare, cu scorul de 2-0, formaţia Fulham, luni, în ultimul meci al etapei a 7-a a campionatului de fotbal al Angliei. Elevii antrenorului Mauricio Pochettino au înscris ambele goluri ale partidei de pe stadionul Craven Cottage într-un interval de 82 de secunde, prin ucraineanu
Gimnastică artistică: Echipa feminină a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris
Echipa feminină a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, după ce s-a clasat pe locul 8 în calificările ediţiei a 52-a a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, de la Anvers. Echipa feminină a României revine la Jocurile Olimpice după o pauză de 12 ani, ultima sa prezenţă fiind la Londra, &ic




