Tulcea: Subvenţii europene de până la 5.000 euro pentru localnicii care amenajează camere de găzduire a turiştilor
Tulcenii din 16 comunităţi din nordul judeţului pot primi câte 5.000 de euro pentru amenajarea uneia dintre camerele din locuinţa proprie, astfel încât aceasta să fie închiriată turiştilor, aceasta trebuind însoţită de o sală de masă şi un grup sanitar. Subvenţia europeană este alocată de Grupul de Ac
Rădoi: Trenul nostru de 6 milioane de euro e încă agăţat pe tunel la Depoul Berceni; nimeni nu a făcut nicio investigaţie
Peste 150 de angajaţi ai Metrorex au participat, marţi, la un protest în faţa Ministerului Transporturilor, organizat de Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM), motivul principal fiind lipsa dialogului social din partea conducerii Ministerului Transporturilor în relaţia cu angajaţii de la metrou. "Este o proble
Covasna: Cazare gratuită la Sfântu Gheorghe pentru pelerinii care vor merge la Şumuleu cu ocazia vizitei Papei
Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat, marţi, că mai are disponibile locuri de cazare gratuită pentru pelerinii care vor merge la Şumuleu Ciuc pe 1 iunie, cu ocazia vizitei Papei Francisc. Aproape 50 de persoane au solicitat până acum cazare, au precizat reprezentanţii Primăriei, potrivit cărora cei interesaţi pot face re
Bistriţa-Năsăud: Locuitorii din şase comune şi un oraş, alertaţi după ce codul roşu de inundaţii a fost prelungit
Locuitorii comunelor Şieuţ, Şieu, Mărişelu, Şieu Măgheruş, Şieu Odorhei şi Şintereag, precum şi cei din oraşul Beclean au fost alertaţi, marţi după-amiază, cu privire la faptul că a fost prelungit codul roşu de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Şieu, afluent al Someşului Mare, de la ora 15,00 până la miezul nopţii, a infor
Salvaţi Copiii donează echipamente medicale de 30.000 de euro unor spitale din Reşiţa şi Moldova Nouă
Organizaţia Salvaţi Copiii România a făcut, marţi, o nouă donaţie ce constă în echipamente vitale - un ecograf şi un incubator de transport - în valoare de peste 30.000 de euro, secţiei de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi secţiei de pediatrie şi neonatologie a Spitalului Orăşenesc Moldova Nouă.
Program Guvern - UNICEF; o nouă direcţie de acţiune - împărtăşirea experienţei României
Planul de acţiune al Programului de ţară 2018 - 2022 între Guvernul României şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii UNICEF a fost semnat marţi de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, şi reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult. "At&a
Bistriţa-Năsăud: Aproximativ 80 de persoane evacuate preventiv din calea apelor
Aproximativ 80 de persoane din localitatea Budacu de Jos şi cartierul Viişoara al municipiului Bistriţa au fost evacuate preventiv de către autorităţi, marţi, având în vedere că locuinţele lor se află în zone ameninţate de inundaţii, potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). O parte dintre
ŞTIRILE AMIEZII BUCUREŞTI - 21 MAI
* Fostul primar Radu Mazăre va fi adus, în jurul orei 14,30, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui în ianuarie 2018 în dosarul "Polaris". * Un număr de 25 de localităţi din 11 judeţe - Argeş, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Giurgiu, Harghit
ŞTIRILE AMIEZII ÎN JUDEŢE - 21 MAI
* Premierul Viorica Dăncilă consideră că Justiţia şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar, subliniind că astfel de situaţii trebuie privite "în mod egal indiferent de nume". * Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat marţi, la Frasin, că românii care trăiesc în străinătate vo
Sindicatele din penitenciare anunţă suspendarea protestelor
Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP) au suspendat protestele declanşate în această lună după ce au primit o invitaţie pentru discuţii la Guvern, programate pentru miercuri, 22 mai. "Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) împreună cu Federaţia S
Exerciţiul 'Steadfast Cobalt' 2019/General-maior Valentin Becheru: Dotările Armatei României - la nivelul celorlalte structuri NATO
Dotările Armatei României sunt la nivelul celorlalte 25 de state participante la exerciţiul de comunicaţii şi informatică "Steadfast Cobalt 2019", care se desfăşoară în aceste zile în ţara noastră, a declarat, marţi, şeful Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii, general-maior Valentin Becheru. Steadfast Cobalt 2019 - cel mai
Asociaţia Elevilor din Constanţa critică obligarea elevilor de a participa la parada de Ziua Oraşului, organizată de Primărie
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) critică decizia luată de administraţia locală de a obliga elevii, pentru al doilea an consecutiv, să participe la parada publică organizată de Ziua Oraşului Constanţa, pe străzile centrale ale municipiului, se arată într-un comunicat de presă al AEC. Potrivit sursei citate, AEC condamnă obligarea elevilor de a parti
'Staţiunea mofetelor şi a celor 1.000 de izvoare de ape minerale' - brandul staţiunii Covasna, înregistrat la OSIM
"Staţiunea mofetelor şi a celor 1.000 de izvoare de ape minerale" este brandul oficial al staţiunii Covasna, înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), a anunţat primarul localităţii, Gyero Jozsef. "Am finalizat cu succes procedura de înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a mărcii cu denumirea
Tulcea: Pescari nemulţumiţi de condiţiile de înmatriculare a bărcilor
Unii pescari din judeţul Tulcea sunt nemulţumiţi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a-şi înmatricula ambarcaţiunile şi susţin că bărcile pe care le folosesc pentru pescuitul tradiţional sunt asimilate celor de transport persoane. Preşedintele asociaţiei Goloviţa din comuna Jurilovca, Cătălin Balaban, a declarat pentru AGERPRES
REPORTAJ Mureş: Banii din amenzile date de poliţiştii locali în secolul XIX erau distribuiţi săracilor
Structurile de Poliţie Locală, care au fost înfiinţate de Imperiul Austriac de pe teritoriul actual al României, la Târgu Mureş, Sibiu, Braşov şi Sighişoara, la mijlocul secolului al XIX-lea, aveau ca atribuţii menţinerea siguranţei, curăţeniei şi supravegherea pieţei, iar banii din amenzile aplicate de poliţiştii locali de atu



