Constanţa: Autobuzele etajate, puse la dispoziţia turiştilor aflaţi pe litoral
Turiştii aflaţi pe litoral au posibilitatea să se plimbe, în perioada sezonului estival, cu autobuzele etajate, acestea parcurgând trasee ce includ mai multe obiective turistice din Constanţa, Mamaia şi portul maritim, a informat joi municipalitatea. "Turiştii aflaţi pe litoral au posibilitatea, începând de joi, să
City managerul Capitalei: Suntem în plin proces de electrificare a transportului în comun din Bucureşti
Autorităţile locale se află în pregătirea unui cluster energetic în Capitală, iar printre proiectele prioritare sunt electrificarea transportului în comun şi construirea uneia sau mai multor centrale care să utilizeze deşeuri urbane drept materie primă, a declarat, joi, Sorin Chiriţă, city managerul Capitalei. El a participat la conferinţa &q
Brăila: Nivelul Dunării a atins cota de inundaţie
Dunărea a atins joi, pe sectorul brăilean al fluviului, cota de inundaţie, fixată la 610 centimetri, nivel care nu pune în pericol, deocamdată, digurile din judeţ, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ştefan Stoian. Cota la mira Brăila este de 610 de centimetri, cu 11 centimetri mai mare d
Restricţii de trafic vineri, sâmbătă şi duminică pentru ''Simfonia Apei'' şi ''Street Delivery - Smart Cities''
Traficul rutier va fi restricţionat pe bd. Unirii, segmentul cuprins între bd. Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni), vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 20,30 şi 22,30, când va avea loc evenimentul "Simfonia Apei" în Piaţa Unirii - Fântâni Unirii, anunţă Brigada Rutieră.
ŞTIRILE AMIEZII BUCUREŞTI - 13 IUNIE
*** Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a reunit la sala grupului parlamentar al partidului de la Camera Deputaţilor. * Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, a respins categoric varianta amânării congresului social-democraţilor, care a fost programat pentru 29 iunie. * Preşedintele CJ Vrancea, Marian Marian Oprişan, a de
Iaşi: Câteva mămici au protestat cu copiii în braţe în faţa Primăriei cerând locuri în creşe
Câteva mămici au venit cu copiii mici în braţe, joi, în faţa Primăriei municipiului Iaşi pentru a protesta, nemulţumite fiind că micuţii nu pot fi înscrişi la creşe din cauza locurilor insuficiente. O altă nemulţumire este aceea a criteriului proximităţii introdus de anul acesta, deşi nu sunt creşe în fiecare cart
Galaţi: Faleza Inferioară a Dunării a fost deconectată de la reţeaua electrică din cauza creşterii nivelului apei
Faleza Inferioară a Dunării de la Galaţi a fost deconectată, joi, de la reţeaua electrică, în condiţiile în care fluviul a atins cota de 584 centimetri, cu doar 16 centimetri sub cota de inundaţie. "Având în vedere prognozele hidrologice şi nivelul Dunării, pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru a preînt&acir
PMB: Consolidarea podului Străuleşti, finalizată; lucrările de reabilitare vor fi realizate până în octombrie
Lucrările de consolidare a podului Străuleşti au fost finalizate iar întreaga lucrare, ce presupune consolidarea şi reabilitarea podului, este realizată în proporţie de 70%, informează Primăria Capitalei prin intermediul unui comunicat. "În acest moment, Compania Străzi, Poduri şi Pasaje lucrează la infrastructura podulu
Geoană (Aspen România): Guvernanţa din sectorul public este călcâiul lui Ahile, la fel şi în zona civică
Guvernanţa din sectorul public este călcâiul lui Ahile, la fel şi guvernanţa din zona civică, iar una dintre marile provocări este să încercăm să transformăm sectorul public prin digitalizare şi e-Guvernare, a declarat, joi, într-un forum de specialitate, Mircea Geoană, preşedintele Institutului Aspen România. "Guvernanţa din secto
INS: 5,18 milioane pensionari la finele primului trimestru din 2019; raportul dintre pensionari şi salariaţi a fost de 9 la 10
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,18 milioane persoane, în primul trimestru din 2019, în scădere cu 17.000 persoane faţă de trimestrul precedent, iar pensia medie lunară s-a ridicat la 1.227 lei, în creştere cu 0,3%, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de s
Iniţiativa 2035 - Prima Generaţie Fără Tutun a României cere modificarea şi completarea legislaţiei privind controlul tutunului
Cele peste 350 de organizaţii non-guvernamentale membre ale "Iniţiativei 2035-Prima Generaţie Fără Tutun a României" solicită Parlamentului şi Guvernului modificări legislative prin care să fie îndepărtată orice surse de publicitate şi promovare pentru produsele din tutun şi în ceea ce priveşte utilizarea produselor din tutun, nicotină sau
IGSU: Case şi curţi inundate; o femeie şi doi copii adăpostiţi în podurile locuinţelor au fost salvaţi
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că în urma ploilor abundente şi a vântului puternic din cursul zilei de miercuri şi din timpul nopţii au fost înregistrate efecte de vreme rea în opt judeţe - Argeş, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, Teleorman şi Vâlcea. Po
Bistriţa-Năsăud: Gospodării inundate în urma unor viituri produse în localităţile Ruştior, Gledin şi Şieuţ
Mai multe gospodării din localităţile Ruştior, Gledin şi Şieuţ au fost inundate, miercuri seara, în urma unor ploi torenţiale ce au produs scurgeri masive de pe versanţi şi viituri, potrivit datelor comunicate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. În zonă intervin serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din comun
Sibiu: Turist polonez, preluat de un elicopter SMURD după ce s-a accidentat în munţii Făgăraşului
Un turist polonez, aflat în munţii Făgăraşului, a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă, miercuri seara, după ce s-a accidentat la un picior, au anunţat salvamontiştii sibieni. Potrivit şefului Salvamont Sibiu, Adrian David, bărbatul, aflat în zona cabanei Barcaciu din munţii Făgăraşului, a fost preluat şi transportat la spitalul din S
Principele Radu: În suta de ani care a trecut, Polonia a reprezentat pentru noi o ţară cheie
În suta de ani care a trecut, Polonia a reprezentat pentru România o ţară cheie, a afirmat miercuri principele Radu, subliniind că Familia Regală a avut în toată această perioadă un aport semnificativ la consolidarea relaţiilor dintre cele două state. La Palatul Elisabeta a fost organizat miercuri un eveniment dedicat centenarului re
