Tulcea: Aproape 700 de copii şi adolescenţi la proiecţiile speciale ale Festivalului Internaţional 'Pelicam'
Aproape 700 de copii şi adolescenţi au participat, zilele trecute, la proiecţiile speciale derulate în cadrul Festivalului Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni "Pelicam", singurul festival de film dedicat mediului, care va începe săptămâna viitoare, la Tulcea. Proiecţiile pentru copii şi adolescenţi au avut
Bihor: Autovehicule de epocă din toată ţara la prima ediţie a 'Raliului fără frontiere'
Autovehicule de epocă din toată ţara vor participa, în perioada 21 - 22 iunie, la primul "Raliu Fără Frontiere", eveniment organizat de asociaţia Retromobil Club România, pe un traseu total de 350 de kilometri, prin judeţul Bihor, trecând frontiera româno-ungară pentru a ajunge la Újfehertó.
Piaţa Cibin din Sibiu, prima din România unde se pot face cumpărături şi cu cardul
Piaţa Cibin din municipiul Sibiu este prima piaţă din România unde, începând de vineri, se pot face cumpărături şi cu cardul, a anunţat preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR), Director General al Pieţe Sibiu, Teodor Ioan Birţ. Un număr de 30 de tarabe din piaţa sibiană au fost dotate cu PO
Arad: Cartuşe din al doilea război mondial, găsite în podul unui dispensar aflat în reparaţii
Muncitorii care execută lucrări de reparaţii la clădirea dispensarului din localitatea arădeană Agrişul Mare au descoperit, vineri, 24 cartuşe de infanterie, datând din al doilea război mondial, care au fost preluate de către pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad pentru a fi distruse. Muniţia a fost găsită &
ŞTIRILE AMIEZII ÎN JUDEŢE - 14 IUNIE
* Un copil de 14 ani, din Gârdeşti - Voineşti, s-a electrocutat la şcoală, după ce şi-a conectat încărcătorul telefonului la o priză de 220W, iar capătul l-a băgat în gură, au informat, vineri, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Vaslui. * Un paraşutist american de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral în
ŞTIRILE AMIEZII BUCUREŞTI - 14 IUNIE
*** Consilierul prezidenţial pentru politică externă Bogdan Aurescu efectuează o vizită de lucru la Chişinău, în contextul evoluţiilor politice recente din Republica Moldova, informează Administraţia Prezidenţială. Din delegaţie mai fac parte Dan Neculăescu, secretar de stat pentru relaţii cu vecinătatea estică şi relaţii multilaterale la nivel global în cadrul M
MAI: 23.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi la datorie de Rusalii
23.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi zilnic, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor ilegale şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor publice ce vor avea loc în perioada minivacanţei prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor. "Peste 9.000 de poliţişti, cu 4.000 de
Buzău: Paraşutist american rănit pe aerodromul de la Boboc; va fi transferat cu un elicopter la Spitalul Militar Bucureşti
Un paraşutist american de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma unei acţiuni de noapte de pe aerodromul de la Boboc, în cadrul unui exerciţiu multinaţional, acesta urmând să fie transferat, vineri, cu un elicopter la Spitalul Militar Bucureşti. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean d
Constanţa: Spectacol în Piaţa Ovidiu cu instrumentişti sirieni; traficul rutier în zonă, restricţionat
Instrumentiştii sirieni de la "Mozayek Band" vor oferi un show de excepţie, pe 16 iunie, de la ora 20,30, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, a informat municipalitatea, cu precizarea că, începând de vineri dimineaţă, traficul rutier este restricţionat în zonă, pentru desfăşurarea în condiţii optime a evenimentului.
Principele Radu, despre BIFF: O manifestare de prestigiu; din ce în ce mai scumpă şi mai greu de dus la capăt
Principele Radu i-a primit joi seara la Palatul Elisabeta pe principalii realizatori şi cei mai importanţi susţinători ai celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF), cu această ocazie el exprimându-şi admiraţia pentru performanţa acestora de a organiza această ''manifestare de prestigiu'', ''din ce în ce m
Raport ActiveWatch 2018: Maghiarii şi minorităţile sexuale - ţinta predilectă a discursurilor intolerante şi instigatoare la ură
Raportul ActiveWatch pentru 2018 privind discursul intolerant şi instigator la ură în România relevă că maghiarii şi minorităţile sexuale au fost ţinta predilectă a acestui tip de discurs în anul care a trecut, dar şi că manifestaţiile publice care încurajează diversitatea atrag un număr din ce în ce mai mare de persoane în comparaţie cu e
Giurgiu: Primul centru de servicii sociale pentru bătrânii din judeţ va fi amenajat într-o fostă brutărie
Fosta brutărie din localitatea Malu va fi transformată, printr-un proiect european în valoare de 4,25 de milioane de lei, în primul centru integrat de servicii sociale pentru persoane vârstnice din judeţul Giurgiu. "Printr-un proiect cu finanţare europeană, în localitatea Malu va fi înfiinţat primul centru integrat de servici
Saber Guardian 19: Un exerciţiu inter-arme cu trageri reale de luptă a avut loc la Centrul de instruire de la Cincu
Un exerciţiu inter-arme cu trageri reale de luptă a avut loc, joi, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" din localitatea Cincu, în cadrul "Saber Guardian 19", a declarat căpitanul Mariana Dinu de la unitatea de la Cincu. Potrivit sursei citate, în cadrul exerciţiului, "a fost executată o operaţie de bloc
DIICOT: Un nou Memorandum de cooperare România - Italia; scopul - consolidarea schimbului de informaţii
Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a semnat joi un nou Memorandum de cooperare între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţia Naţională Antimafia şi Antiterorism din Republica Italiană, reprezentată de către procurorul naţional antimafia, Federico Cafiero de Raho. "Actualizarea acordului de cooperare semn
Tratamente pregătitoare de combatere a ţânţarilor, sâmbătă, în parcurile din Capitală
Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti va efectua sâmbătă dimineaţa tratamente pregătitoare de combatere a ţânţarilor în parcurile din Capitală. Primăria Capitalei precizează că acţiunea va avea loc sâmbătă, între orele 04,00 - 07,00. Potrivit PMB, se vor pulveriza substanţe de combatere a ţânţarilor &ic



