VIDEO Alba: Persoană găsită carbonizată în urma unui incendiu produs la o casă din Lunca Mureșului
O persoană de 88 de ani, din localitatea Lunca Mureșului, a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, miercuri seara, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Secția de pompieri Aiud a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru stingerea incendiului în Lunca Mureșului, fiind trimis și un echipaj de prim ajutor.
Când forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului, acesta se manifesta cu ardere generalizată la o locuință, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. În urma efectuării recunoașterii, a fost identificată o persoană surprinsă in interiorul locuinței.
Echipajele de căutare-salvare au demarat manevrele pentru pătrunderea în locuință în vederea evacuării persoanei, intervenind simultan pentru localizarea și stingerea incendiului și, totodată, protejarea perimetrului de siguranță necesar operațiunilor de salvare.
'Din nefericire, în interiorul locuinței a fost identificată o victimă, carbonizată, în vârstă de aproximativ 88 de ani', a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crișan.
Se intervine în continuare pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Captură: ISU Alba
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Incendiu într-o clădire de birouri, în Târgu Mureș; două persoane, transportate la spital
Un incendiu a izbucnit, marți, într-o clădire de birouri din municipiul Târgu Mureș, două persoane fiind transportate la UPU SMURD pentru îngrijiri medicale, iar alte două reușind să se autoevacueze în siguranță, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'În interiorul clădirii se aflau
Arad: Fermierii se plâng că podul reabilitat de la Șicula este prea îngust pentru trecerea utilajelor agricole
Fermierii din zona Șicula se plâng că, după reabilitarea podului peste Criș, care a costat Consiliul Județean (CJ) Arad aproximativ 4,8 milioane de lei, nu mai pot trece cu utilajele agricole spre sutele de hectare de terenuri pe care le au de lucrat, pentru că au fost instalate parapete care îngustează podul la 4,25 de metri. Ferm
Bihor: Cei 121 de paramedici SMURD pe motocicletă din țară, instruiți la Oradea înaintea sezonului estival
Toți cei 121 de pompieri paramedici din țară care deservesc motocicletele SMURD au participat, în perioada martie-aprilie, la sesiuni specializate de instruire organizate în județul Bihor, a declarat marți, într-o conferință de presă, colonelul Csilik Alexandru, de la Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU). L
Maramureș: Terminalul de pasageri al aerportului local va fi dat în folosință peste o lună
Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Maramureș (AIM) ar putea fi dat în exploatare la sfârșitul lunii mai, cel mai târziu în luna iunie, a informat, marți, administratorul public al Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Ducu Hotima. 'Suntem tot mai aproape de deschiderea noului terminal al Aeroportului Internaționa
Buget PMB: Investiții de 198 de milioane de lei în consolidarea clădirilor și 64 de milioane de lei la Administrația Străzilor
Proiectul de buget al Capitalei pentru acest an prevede 198 de milioane de lei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic și 64,7 milioane de lei pentru investițiile Administrației Străzilor. Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) are prevăzute investiții de 19
Mureș: Cel mai mare proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă din istoria județului, semnat la MIPE
Consiliul Județean (CJ) Mureș și compania Aquaserv au anunțat, marți, semnarea celui mai mare proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă din istoria județului, în valoare de peste 927 milioane de lei, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. 'A fost semnat cel mai amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă din istoria județu
Peste 1000 de sindicaliști din Confederația Meridian au cerut, în Piața Victoriei, demisia Guvernului
Peste 1000 de sindicaliști din cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, la care s-au raliat și membri ai altor structuri sindicale, au protestat, marți, în Piața Victoriei, față de politicile de austeritate ale Guvernului Bolojan, cerând demisia acestuia. La mitingul din fața sediului Executivului au participat sindicaliști aparținâ
Bihor: 70 de angajatori la o acțiune dedicată securității și sănătății în muncă, organizată de ITM
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a organizat, marți, 28 aprilie 2026, cu prilejul Zilei Internaționale a Securității și Sănătății în Muncă, o acțiune de informare și conștientizare la sediul instituției, la care au participat aproximativ 70 de angajatori, reprezentanți ai acestora, precum și specialiști ai serviciilor externe de prevenire și protecție.
Galați: Prefectul județului a demisionat din funcție; a precizat că va rămâne implicat în viața publică
Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a demisionat marți din funcție, invocând decizia Partidul Social Democrat privind ieșirea de la guvernare. 'Astăzi închei un capitol important din activitatea mea publică. În contextul deciziei Partidului Social Democrat de a ieși de la guvernare, consider firesc și responsabil să &icir
#AnulNadia Cluj: Masterclass Nadia Comăneci la Sports Festival 2026 (BT Arena - 14 iunie)
Fosta gimnastă Nadia Comăneci va susține un masterclass la ediția din acest an a Sports Festival de la Cluj Napoca, evenimentul fiind programat pentru data de 14 iunie, la BT Arena, au informat, marți, organizatorii. 'Nadia Comăneci este invitata specială a ediției Sports Festival 2026. Campioana care a schimbat istoria sportului prin primul 10 perfect obț
Gorj: Peste 100 de persoane au rămas fără certificatul de handicap în urma reevaluării
Peste 100 de persoane din județul Gorj au primit certificat de neîncadrare în grad de handicap în urma reevaluării făcute ca urmare a intrării în vigoare, anul trecut, a noilor criterii medico-psihosociale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, Minodora Suc
Gorj: Bărbat dat dispărut la Stănești - căutat de polițiști, cu drona cu termoviziune și câine de urmă
Un bărbat de 64 de ani, din Stănești, dat dispărut de către familie, este căutat, marți, de mai multe echipaje, inclusiv cu o dronă cu termoviziune și un câine de urmă, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit acesteia, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au
Bihoreanul David Sferle, dublu campion mondial de kempo, în Antalya
Sportul românesc marchează o nouă performanță de top: bihoreanul David Sferle, legitimat la Clubul Sportiv Crișul Oradea, component al echipei naționale, a devenit dublu campion mondial de kempo la competiția desfășurată în Antalya, Turcia, potrivit site-ului clubului. Competiția, ajunsă la cea de-a 22-a ediție, a avut loc în perioada 20-26 a
Zece boboci de rață sălbatică, salvați din traficul bucureștean
Zece boboci de rață sălbatică au fost salvați din traficul bucureștean, informează Poliția Locală a Municipiului București.
Număr de telefon, pus la dispoziția părinților pentru informații și evaluări privind cabinetele școlare
Părinții elevilor din București pot apela numărul 0773.337.373 pentru a primi informații și evaluări privind rețeaua medicală școlară. Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, a precizat că linia telefonică 'Telefonul Părintelui' este destinată celor care au întrebări legate de consultațiile medicale din școli, dar și celor care doresc









