VIDEO MAI: Peste 25.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi în minivacanţa de Rusalii

Peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor şi Internelor (MAI) vor fi mobilizaţi pentru a veghea la buna desfăşurare a evenimentelor care vor avea loc în toată ţara, în minivacanţa de Rusalii, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al instituţiei, Monica Dajbog.
"Pentru prevenirea faptelor ilegale şi asigurarea intervenţiei rapide în sprijinul cetăţenilor, va fi intensificată prezenţa efectivelor MAI în zonele aglomerate, în spaţii de divertisment, în staţiunile turistice, în zone cu risc de producere a unor infracţiuni, precum şi pe drumurile publice. O atenţie deosebită va fi acordată evenimentelor cu public numeros. În aceste zile vor fi organizate peste 200 de evenimente la care se estimează participarea a aproape 300.000 de persoane", a precizat Dajbog.
Potrivit acesteia, efectivele MAI vor fi prezente la evenimentele cu un număr semnificativ de persoane pentru a preveni faptele ilegale favorizate de aglomeraţie. Cele mai importante manifestări cultural-artistice vor avea loc, sâmbătă şi duminică, în Timişoara, cu o medie zilnică de 15.000 de participanţi, precum şi în Sibiu, sâmbătă, şi în Buzău, luni, cu 14.000, respectiv 10.000 de participanţi. De asemenea, cele mai importante manifestări religioase vor avea loc în judeţele Suceava, Galaţi, Maramureş, Cluj şi Sălaj unde sunt aşteptate între 3.000 şi 10.000 de persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI.
Totodată, vor fi prezente echipaje ale structurilor de intervenţii în situaţii de urgenţă pregătite să ofere sprijin cetăţenilor, inclusiv în cazul unor urgenţe medicale.
"Având în vedere temperaturile prognozate pentru această perioadă, recomandăm cetăţenilor să îşi ia măsuri de protecţie şi să evite expunerea prelungită la soare, mai ales la orele când se înregistrează cele mai ridicate temperaturi. O grijă suplimentară trebuie acordată persoanelor în vârstă şi copiilor. Structurile de prevenire îşi vor concentra eforturile în staţiunile de pe litoral pentru protecţia turiştilor", a mai spus Monica Dajbog.
De asemenea, aproximativ 1.500 de poliţişti rutieri vor fi în teren pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor grave de circulaţie.
"Echipajele rutiere vor acţiona cu aproximativ 300 de aparate radar pe sectoarele de drum cu risc crescut de producere a unor accidente din cauza vitezei excesive şi vor fi organizate acţiuni punctuale în trafic pentru depistarea şoferilor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau alte substanţe interzise", adăugat oficialul MAI.
În perioada minivacanţei, traficul rutier va fi monitorizat din aer de elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie, astfel încât echipajele de la sol să fie alertate în timp util cu privire la zonele unde este nevoie de intervenţie urgentă.
Monica Dajbog a menţionat că, pe lângă pregătirea misiunilor pentru menţinerea climatului general de ordine şi linişte publică, MAI a luat măsuri în contextul organizării turului doi al alegerilor locale în localităţile Poşaga din judeţul Alba şi Chiţcani din judeţul Mureş. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prefectul județului Hunedoara despre barajul Valea de Pești: Nu se pune problema ca populația să fie în pericol
Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a dat declarat, joi, că barajul de la Valea de Pești este în siguranță și că populația nu este în pericol, precizând, totodată, că fisurile care au apărut la fața locului sunt prezente în masca de asfalt a barajului și nu în structura acestuia. 'Este exclus să s
Vâlcea: Festival de mâncăruri de post, la Prundeni; elevi din 11 localități s-au întrecut în a găti rețetele străbunicilor (GALERIE FOTO)
Zeci de elevi și cadre didactice din 11 localități din sudul județului Vâlcea s-au întrecut în Joia Mare, zi cu semnificație aparte pentru creștinii ortodocși din această veche zonă viticolă, să gătească bucate de post, în cadrul festivalului-concurs 'Rețeta străbunicii', care este găzduit de Școala Gimnazială din comuna Prundeni.
Mureș: Au înflorit primii bujori de stepă în Rezervația din Zau de Câmpie; sezonul de vizitare - deschis oficial
Custodele Rezervației de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunțat, joi, înflorirea primilor bujori, sezonul oficial de vizitare fiind astfel deschis. 'Cu o oarecare întârziere față de anii trecuți, dar totuși în grafic, azi dimineață am avut bucuria să găsesc trei bujori înfloriți, i
Tulcea: Cursuri gratuite de dezvoltare a competențelor digitale, organizate în satele Deltei
Câteva zeci de persoane au participat, zilele trecute, în trei sate din Delta Dunării, la primele cursuri gratuite de dezvoltare a competențelor digitale organizate în cadrul proiectului '5G Connect Danube Delta'. Proiectul este derulat de fundația Orange România, asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 și fundația
Nicușor Dan spune că jumătate dintre locurile de joacă nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că jumătate dintre locurile de joacă administrate de Municipalitate nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic pe care îl are PMB în acest an. El menționează că au fost semnate contractele și că furnizorii sunt pregătiți pentru executarea amenajărilor, dar că PMB nu poate achita
Prahova: CJ anunță finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor afectate de surparea de la Slănic
Consiliul Județean Prahova anunță, joi, finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor care au fost afectate de surparea produsă în urmă cu un an pe strada 23 August din orașul Slănic. De asemenea, au fost finalizate și lucrările de reabilitare a sediului Poliției, afectat de același eveniment. 'La aproape un an de
Nicușor Dan: Primăria a emis bonduri în valoare de 555.000.000 lei; subscrierea a fost de 190%
Primăria Capitalei a reușit să emită obligațiuni municipale în valoare de 555 de milioane de euro, pentru a refinanța împrumutul contractat în anul 2005, anunță edilul general, Nicușor Dan. Subscrierea față de suma pe care PMB voia să o obțină a fost de 190%, ceea ce dovedește faptul că Primăria beneficiază 'încrede
S-a dat startul înscrierilor pentru cursa caritabilă Race for the Cure România
Fundația Renașterea a dat start înscrierilor pentru cea de-a 11-a ediție a cursei caritabile Race for the Cure România - Cursa de alergare / plimbare 4 kilometri sau de 0,7 kilometri, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. 'Ne dorim ca în acest an, la Race for the Cure România, un
Bistrița-Năsăud: Semimaratonul Eroilor Invictus, aflat la a treia ediție, va avea loc în 31 mai
Municipiul Bistrița va găzdui, în 31 mai, cea de-a treia ediție a Semimaratonului Eroilor Invictus, unul dintre cele mai mari evenimente de alergare urbană din zonă, care marchează anual Ziua Eroilor. Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a semnat, joi, acordul de colaborare cu Asociația Voluntarilor Invictus România, reprezentată de
Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere
Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere, informează joi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). 'În zilele de Paști și 1-2 mai, toate liniile din regiunea București - Ilfov vor funcționa după un program de weekend. În Noaptea de &Ici
Arad: Cinci zone verzi din centrul orașului Pecica, modernizate cu 3,5 milioane de euro
Cinci parcuri sau zone verzi frecventate de public, din centrul orașului Pecica, vor fi modernizate cu fonduri europene, proiectele însumând peste 3,5 milioane de euro. Potrivit unui comunicat de presă transmis joi, de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, cele cinci zone vezi au o suprafață totală de peste 40.000 de metri pă
Meteorolog: Vreme mai caldă decât normalul perioadei, de Paște; scurte averse în noaptea de Înviere, în unele zone
Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade cu averse scurte de ploaie însoțite de descărcări electrice în unele zone, a declarat joi, pentru AGERPRES, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale d
Buzău: Cercetători dispăruți în zona Focul Viu, găsiți de jandarmi după 10 ore
Trei persoane care desfășurau activități de cercetare în zona Focul Viu, date dispărute după ce nu au mai putut fi contactate, au fost găsite de jandarmii montani, după o acțiune de căutare ce s-a întins pe durata a 10 ore. Miercuri, în jurul orei 10:00, un cetățean din Covasna a apelat la 112, anunțând faptul că trei p
IGPF: Traficul la frontiere va crește de Paște; 3.500 de polițiști vor acționa pentru un control eficient
Peste 3.500 de polițiști de frontieră vor acționa, zilnic, pentru un control eficient și operativ la granițele României, în contextul creșterii tranzitului cu ocazia Sărbătorilor Pascale. 'În contextul aderării pe deplin a României la Spațiul Schengen și a eliminării controalelor la frontierele terestre cu Ungaria ș
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului - inclusă în lista sărbătorilor legale nelucrătoare (proiect)
Parlamentarii S.O.S. România au depus la Parlament un proiect de lege prin care propun ca Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului - 4 februarie - să fie inclusă în lista sărbătorilor legale nelucrătoare. Potrivit proiectului, se include în Codul muncii ziua de 4 februarie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Canc