Sondaj IRES: 60% dintre români - mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de felul în care trăiesc; 6% - au suferit de foame

Aproape două treimi (60%) dintre români se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de felul în care trăiesc, în timp ce doar 5% spun că au tot ce le trebuie, iar 6% afirmă că au suferit de foame, conform unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES.
Cercetarea sociologică, publicată joi, evidenţiază că faţă de studiul realizat în 2022 gradul de satisfacţie autoperceput cu privire la traiul de zi cu zi s-a îmbunătăţit, astfel că, dacă în decembrie anul trecut, 41% dintre români spuneau că sunt mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de felul în care trăiesc, în prezent 60% dintre participanţii la sondaj susţin acest lucru.
Tinerii şi respondenţii care locuiesc în oraşe sunt mai mulţumiţi decât media, în timp ce persoanele cu educaţie scăzută şi cele care locuiesc în Moldova se declară mai nemulţumiţi cu privire la nivelul lor de trai actual, însă doar 5% dintre participanţii la sondaj spun că au tot ce le trebuie şi îşi permit să îşi cumpere tot ceea ce îşi doresc. Unul din 10 români afirmă că se descurcă foarte greu, iar peste un sfert dintre cei chestionaţi recunosc că au doar strictul necesar.
Un sfert dintre subiecţii sondajului declară că au tot ceea ce le trebuie, dar sunt mai degrabă chibzuiţi, în timp ce 29% spun că se descurcă, chiar dacă asta nu înseamnă că îşi permit să cumpere tot ceea ce le trebuie. În plus, procentul celor care declară că în 2023 au suferit de foame rămâne constant: şi în acest an, 6% dintre români spun că au suferit de foame.
De asemenea, 65% dintre participanţii la studiu afirmă că au redus cheltuielile cu produse de strictă necesitate în gospodărie, altele decât cele alimentare, 63% că au renunţat să cumpere anumite mărci de produse alimentare pe care obişnuiau să le folosească din cauză că s-au scumpit, iar 56% că au renunţat să cumpere diferite produse alimentare din cauza lipsei banilor. Peste un sfert dintre respondenţi spun că au fost nevoiţi să amâne plata unei facturi la utilităţi (apă, gaz, curent etc.).
Puţin peste o treime dintre participanţii la sondaj (37%) au spus că au reuşit să economisească bani în 2023 (faţă de 46% în 2022), trei din 10 români au împrumutat bani de la alţi membri ai familiei, unul din cinci a împrumutat bani de la prieteni sau cunoscuţi, iar 16% au împrumutat bani de la bancă. De altfel, peste un sfert dintre cei chestionaţi spun că au, în prezent, o datorie neplătită (inclusiv credite), iar 19% susţin că există diferite persoane care le datorează bani.
Conform cercetării, 79% dintre participanţi au părăsit localitatea de domiciliu, cel puţin o dată, în acest an. Peste 40% dintre români au fost plecaţi în concediu, o treime au fost plecaţi în străinătate, un român din cinci a călătorit cu avionul în 2023, iar 64% au mers cu autobuzul, troleibuzul sau metroul.
Aproape jumătate dintre participanţii la studiu (47%) şi-au cumpărat, în acest an, un obiect/un produs a cărui valoare a depăşit 1.000 lei, iar şase din 10 români (61%) au cumpărat cel puţin un produs online.
Studiul evidenţiază că, în privinţa sănătăţii, şapte din 10 români spun că au fost la un consult medical, iar 22% că au fost internaţi în spital.
Totodată, şapte din 10 români afirmă că au plâns cel puţin o dată în 2023, 57% au recunoscut că le-a fost frică pentru că cineva drag ar putea muri, iar patru din 10 respondenţi s-au gândit la moarte.
În acelaşi timp, 34% s-au simţit singuri, 28% au simţit că au nevoie de ajutor şi nu l-au primit, 28% au simţit nevoia de a discuta cu cineva apropiat şi nu au avut cu cine să facă acest lucru, iar un sfert dintre participanţii la studiu au avut nevoie de ajutor, dar nu au avut la cine să apeleze.
Unul din zece români a fost la psiholog, în contextul în care 68% spun că au avut parte de stări de stres pe parcursul acestui an.
Cercetarea IRES mai arată că 16% dintre intervievaţi susţin că au fost, în 2023, victima unei violenţe verbale pe stradă.
Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 19 decembrie, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un volum de 1.075 de indivizi de 18 ani şi peste. Sondajul are o eroare maximă tolerată de plus/minus 3%, fiind reprezentativ pentru populaţia adultă, neinstituţionalizată din România.
Studiul face parte din programul de responsabilitate socială al IRES şi este autofinanţat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO/ANPC: Amendă de 35.000 de lei pentru o societate de transport persoane din sectorul 4
Comisarii pentru protecția consumatorilor din sectorul 4 au desfășurat joi o acțiune de control la SC Mototolea Com Serv SNC - Autogara Mototolea Berceni, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind serviciile de transport persoane, societatea fiind amendată cu 35.000 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a
Termoenergetica București anunță reducerea treptată a temperaturii agentului termic și pregătirea instalațiilor pentru sezonul cald
Compania Municipală Termoenergetica București informează joi că, având în vedere prognoza meteo și tendința de încălzire a vremii, precum și numărul asociațiilor care au închis vanele din subsol, a inițiat un proces gradual de tranziție către finalul sezonului de încălzire, prin reducerea treptată a temperaturii agentului termic și pregă
Prefectul județului Hunedoara despre barajul Valea de Pești: Nu se pune problema ca populația să fie în pericol
Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a dat declarat, joi, că barajul de la Valea de Pești este în siguranță și că populația nu este în pericol, precizând, totodată, că fisurile care au apărut la fața locului sunt prezente în masca de asfalt a barajului și nu în structura acestuia. 'Este exclus să s
Vâlcea: Festival de mâncăruri de post, la Prundeni; elevi din 11 localități s-au întrecut în a găti rețetele străbunicilor (GALERIE FOTO)
Zeci de elevi și cadre didactice din 11 localități din sudul județului Vâlcea s-au întrecut în Joia Mare, zi cu semnificație aparte pentru creștinii ortodocși din această veche zonă viticolă, să gătească bucate de post, în cadrul festivalului-concurs 'Rețeta străbunicii', care este găzduit de Școala Gimnazială din comuna Prundeni.
Mureș: Au înflorit primii bujori de stepă în Rezervația din Zau de Câmpie; sezonul de vizitare - deschis oficial
Custodele Rezervației de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunțat, joi, înflorirea primilor bujori, sezonul oficial de vizitare fiind astfel deschis. 'Cu o oarecare întârziere față de anii trecuți, dar totuși în grafic, azi dimineață am avut bucuria să găsesc trei bujori înfloriți, i
Tulcea: Cursuri gratuite de dezvoltare a competențelor digitale, organizate în satele Deltei
Câteva zeci de persoane au participat, zilele trecute, în trei sate din Delta Dunării, la primele cursuri gratuite de dezvoltare a competențelor digitale organizate în cadrul proiectului '5G Connect Danube Delta'. Proiectul este derulat de fundația Orange România, asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 și fundația
Nicușor Dan spune că jumătate dintre locurile de joacă nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că jumătate dintre locurile de joacă administrate de Municipalitate nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic pe care îl are PMB în acest an. El menționează că au fost semnate contractele și că furnizorii sunt pregătiți pentru executarea amenajărilor, dar că PMB nu poate achita
Prahova: CJ anunță finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor afectate de surparea de la Slănic
Consiliul Județean Prahova anunță, joi, finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor care au fost afectate de surparea produsă în urmă cu un an pe strada 23 August din orașul Slănic. De asemenea, au fost finalizate și lucrările de reabilitare a sediului Poliției, afectat de același eveniment. 'La aproape un an de
Nicușor Dan: Primăria a emis bonduri în valoare de 555.000.000 lei; subscrierea a fost de 190%
Primăria Capitalei a reușit să emită obligațiuni municipale în valoare de 555 de milioane de euro, pentru a refinanța împrumutul contractat în anul 2005, anunță edilul general, Nicușor Dan. Subscrierea față de suma pe care PMB voia să o obțină a fost de 190%, ceea ce dovedește faptul că Primăria beneficiază 'încrede
S-a dat startul înscrierilor pentru cursa caritabilă Race for the Cure România
Fundația Renașterea a dat start înscrierilor pentru cea de-a 11-a ediție a cursei caritabile Race for the Cure România - Cursa de alergare / plimbare 4 kilometri sau de 0,7 kilometri, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. 'Ne dorim ca în acest an, la Race for the Cure România, un
Bistrița-Năsăud: Semimaratonul Eroilor Invictus, aflat la a treia ediție, va avea loc în 31 mai
Municipiul Bistrița va găzdui, în 31 mai, cea de-a treia ediție a Semimaratonului Eroilor Invictus, unul dintre cele mai mari evenimente de alergare urbană din zonă, care marchează anual Ziua Eroilor. Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a semnat, joi, acordul de colaborare cu Asociația Voluntarilor Invictus România, reprezentată de
Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere
Tramvaiele liniei 41 vor circula până în jurul orei 3:00 în Noaptea de Înviere, informează joi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). 'În zilele de Paști și 1-2 mai, toate liniile din regiunea București - Ilfov vor funcționa după un program de weekend. În Noaptea de &Ici
Arad: Cinci zone verzi din centrul orașului Pecica, modernizate cu 3,5 milioane de euro
Cinci parcuri sau zone verzi frecventate de public, din centrul orașului Pecica, vor fi modernizate cu fonduri europene, proiectele însumând peste 3,5 milioane de euro. Potrivit unui comunicat de presă transmis joi, de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, cele cinci zone vezi au o suprafață totală de peste 40.000 de metri pă
Meteorolog: Vreme mai caldă decât normalul perioadei, de Paște; scurte averse în noaptea de Înviere, în unele zone
Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade cu averse scurte de ploaie însoțite de descărcări electrice în unele zone, a declarat joi, pentru AGERPRES, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale d
Buzău: Cercetători dispăruți în zona Focul Viu, găsiți de jandarmi după 10 ore
Trei persoane care desfășurau activități de cercetare în zona Focul Viu, date dispărute după ce nu au mai putut fi contactate, au fost găsite de jandarmii montani, după o acțiune de căutare ce s-a întins pe durata a 10 ore. Miercuri, în jurul orei 10:00, un cetățean din Covasna a apelat la 112, anunțând faptul că trei p