Circa 75% din locurile de cazare de pe Valea Prahovei, ocupate de Paşte; se schiază în condiţii bune la Sinaia
Circa 75% din locurile de cazare disponibile în staţiunile montane de pe Valea Prahovei sunt ocupate în perioada sărbătorilor pascale, iubitorii sporturilor de iarnă putând să schieze în condiţii încă foarte bune pe pârtiile de altitudine din Sinaia.
Reprezentantul Centrului de Informare Turistică Sinaia, Paul Popa, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că la acest moment, gradul de ocupare a locurilor de cazare este de circa 75%, dar vânzările sunt încă deschise, însă, cel mai probabil, procentul nu va mai creşte mult, în condiţiile în care prognoza meteorologilor nu este favorabilă pentru zilele următoare.
Conform sursei citate, tarifele practicate de proprietarii de vile şi pensiuni pornesc de la 150-170 lei/persoană/zi şi ajung la 220-240 lei/persoană/zi.
În schimb, hotelurile au în ofertă pachete de Paşte.
Astfel, un pachet de trei nopţi la hoteluri de trei stele, în cameră dublă standard, costă între 2.700 de lei şi 3.150 de lei, incluzând cazare cu mic dejun, gratuitate pentru un copil de până la un an, cină festivă, concert live, primire tradiţională de Paşte, vânătoare de ouă pentru copii cu mascota iepuraş, a precizat Popa.
Un apartament într-o astfel de unitate de cazare costă între 4.000 şi 4.900 de lei, în funcţie de hotel, iar apartamentele care se închiriază în sistem hotelier au tarife între 550 lei şi 800 lei/noapte, a menţionat reprezentantul Centrului de Informare Turistică din staţiune.
Turiştii care se cazează la hotel beneficiază şi de acces gratuit la diverse facilităţi, precum centrul SPA şi piscină.
Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, în această staţiune sunt amenajate şi deschise toate pârtiile din golul alpin, iar condiţiile de practicare a sporturilor de iarnă sunt foarte bune.
"Prognozele arată o creştere bruscă a vitezei vântului după prânz şi există riscul opririi instalaţiilor înainte de terminarea programului. Recomandăm achiziţia cartelelor pe puncte, care au valabilitate 180 de zile", precizează sursa citată.
Primarul staţiunii Buşteni, Mircea Corbu, a declarat pentru AGERPRES că în această staţiune sunt ocupate aproximativ 70% din locurile de cazare, iar turiştii care vor petrece aici sărbătorile pascale se vor putea distra în Fun Park-ul care se află la baza domeniului schiabil Kalinderu, vor putea face turul oraşului cu trenuleţul turistic şi vor putea participa la slujba de Înviere de la Mănăstirea Caraiman sau de la celelalte unităţi de cult din oraş.
La Azuga, gradul de ocupare a locurilor de cazare se încadrează în media zonei, fiind de 70%-75%, iar turiştii se vor putea plimba cu telegondola, cu ATV-urile, vor putea face excursii pe Valea Azugii sau plimbări cu bicicletele pe munte (mountain bike), spune primarul Ciprian Barbu. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ziua Culturii Naționale/Federația Națională 'CulturMedia' protestează cu banderole albe, de la ora 11,00
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia' protestează, miercuri, de Ziua Culturii Naționale, cu banderole albe, de la ora 11,00, pentru a atrage atenția asupra subfinanțării din Cultură și inechităților salariale la care sunt supuși angajații din muzee, biblioteci și centre culturale. 'În această z
Harghita: Incendiu la un atelier auto din Odorheiu Secuiesc; suprafața afectată, aproximativ 300 mp
Pompierii militari și civili au intervenit, marți seara, pentru stingerea unui incendiu puternic care a cuprins un atelier auto din municipiul Odorheiu Secuiesc, intervenția fiind una dificilă din cauza pericolului de extindere. Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita a informat că la fața locului acționează trei echipaje d
Giurgiu: Traficul pe Podul Prieteniei se desfășoară pe o singură bandă, după reluarea lucrărilor de reparații pe partea bulgară
Traficul pe Podul Prieteniei care face legătura între Giurgiu și Ruse, Bulgaria, se desfășoară pe o singură bandă, în sistem semaforizat, după ce partea bulgară a reluat lucrările de reparații la pod. 'Pe partea bulgară a Podului Prieteniei se lucrează, astfel încât circulația pe pod se desfășoară pe o singură bandă
Cseke Attila: Nu am nicio problemă de a propune măsuri ca în 2021, când am desființat inspectoratele regionale de stat în construcții
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a afirmat, marți, la Ploiești, că primele măsuri de eficientizare a administrației publice trebuie să vină de la nivel central, punctând că nu are o problemă să propună măsuri de eficientizare similare celor din 2021, când a desființat inspectoratele regionale de stat în cons
Cseke Attila: Suntem în procedura de adoptare a Codului urbanismului; vom elimina această avizare în cascadă
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a afirmat, marți, la Ploiești, că procedura de adoptare a Codului urbanismului este în derulare, urmând să fie eliminată avizarea 'în cascadă'. 'Noi suntem în procedura de adoptare a Codului urbanismului. (...) Noi, prin acest Cod al
Nicușor Dan: 8.000 de chestionare aplicate liceenilor, în vederea prevenirii consumului de droguri; ar putea fi edificat un centru
Un număr de 8.000 de chestionare au fost aplicate în 62 de licee și colegii bucureștene, pentru a identifica factorii care contribuie la prevenirea consumului de substanțe în rândul tinerilor, anunță primarul Capitalei, Nicușor Dan. Rezultatele raportului urmează să fie aduse la cunoștința instituțiilor cu responsabilități &i
Bacău: Aeroportul Internațional ''George Enescu'', loc fruntaș în Europa anul trecut la restabilirea conectivității aeriene
Aeroportul Internațional 'George Enescu' Bacău s-a situat, anul trecut, pe locul al doilea în Europa între aeroporturile cu trafic de până în un milion de pasageri, în privința 'restabilirii conectivității aeriene', a declarat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cristina Breahnă-Pravăț.
Cseke Attila: Programul de construire a creșelor - prioritate absolută în 2025; nu vor fi probleme de finanțare
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, marți, la Ploiești, că programul guvernamental de construire a creșelor este o prioritate absolută a acestui an, dând asigurări că nu vor exista probleme legate de finanțarea lucrărilor. 'Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării și al Guve
RECTIFICARE Mureș: DGASPC, o nouă amendă de 32.000 de lei din partea Direcției de Sănătate Publică
În știrea cu titlul 'Mureș: DGASPC, o nouă amendă de 60.000 lei din partea Direcției de Sănătate Publică'', difuzată marți, la ora 16,00, pe fluxurile Social, Transilvania şi www.agerpres.ro, în titlu, primul și al doilea paragraf al textului, în loc de '60.000 de lei ' se va citi core
Alba: Protest comun al polițiștilor din județ și polițiștilor de la Penitenciarul Aiud
Aproape 200 de polițiști din județul Alba și polițiști de penitenciar au protestat marți în Alba Iulia, în fața Instituției Prefectului, nemulțumiți de prevederile 'Ordonanței trenuleț' prin care veniturile le vor fi reduse. 'Cât MAI credeți că rezistăm?', 'Voi vreți performanțe/ Noi adunăm restanțe',
UPDATE Constanța: Incendiul izbucnit într-o clădire administrativă a centralei nucleare de la Cernavodă a fost lichidat
UPDATE ORA 15:17 Incendiul izbucnit într-o clădire administrativă a centralei nucleare de la Cernavodă a fost lichidat, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Conform aceleiași surse, fumul a provenit de la un tablou electric. Pompierii Detașamentului special 'Cernavodă' din cadrul ISU Constanța au interven
Giurgiu: Femeie, transportată cu un echipaj SMURD la spital după ce casa i-a luat foc
O femeie, în vârstă de 63 de ani, din localitatea Valea Bujorului, a fost transportată cu un echipaj SMURD, la spital, după ce casa i-a ars violent de la un scurtcircuit. 'ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această după-amiază pentru stingerea unui incendiu în localitatea Valea Bujorului, după ce o casă a
Maramureș: Spitalul Județean de Urgență, finanțat cu 450 milioane lei pentru lucrări de extindere
O parte din lucrările de extindere a Spitalului Județean de Urgență (SJU) 'Dr. Constantin Opriș' din municipiul Baia Mare vor fi asigurate de Ministerul Sănătății, a informat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.
Daraban (CCIR): S-a stagnat economic în ciuda faptului că au apărut 20.000 de deponenți de bilanț în plus
România se confruntă cu o stagnare economică în ciuda faptului că la 1 august 2024 au apărut în plus 20.000 de deponenți de bilanț, comparativ cu 2023, a declarat marți președintele Camerei de Comerț a României (CCIR), Mihai Daraban, la un eveniment de specialitate. 'Aș scoate statul din ecuație când vorbim de economie, pentru
Nicușor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat, marți, că reorganizarea administrativ-teritorială nu trebuie să se facă în sedii de partid și 'în nici un caz pe genunchi' având ca scop 'exclusiv' reducerea cheltuielilor. Subiectul trebuie analizat de specialiști, 'numai pe baza unor studii fundament