Convins că radioul este și va rămâne cea mai simplă și la îndemână sursă de informare, un fost lider de sindicat din Vâlcea cu o pasiune ieșită din comun pentru 'cutiile vorbitoare' a strâns acasă în decurs de câteva decenii câteva sute de radioreceptoare, de la cele cu galenă, cu lămpi sau pe tranzistori și până la aparate de radio moderne.

Mulți ani angajat la cariera de cărbune din zona Berbești-Alunu, Dorel Glomnicu este un priceput electronist și spune că încă din copilărie a fost fascinat de aparatele de radio. Pe vremea când nici nu mergea la școală, a demontat bucată cu bucată radioul părinților ca să afle de unde vine vocea ce răzbătea în casă, pentru ca mai apoi, în timpul școlii, să învețe să le și construiască.

'Pasiunea este din copilărie, pentru ca în copilărie eram foarte, foarte curios și demontam tot ce îmi pica în mână, fie ca era mașinuță, fie că era un aparat de radio. Primul radio pe care l-am demontat a fost un radio pe lămpi, al părinților bineînțeles. La vremea respectivă era o bijuterie. Chiar și acum e o bijuterie, pentru ca e un radio care mergea și la lampă și la baterii, ceea ce era o raritate la vremea respectivă, dar și o necesitate pentru că nu exista curent electric în zonele rurale, mai ales. Aveam cinci sau șase ani. Știu sigur că nu eram la școală și l-am luat și l-am demontat să văd de unde vine vocea. Și din aproape în aproape l-am făcut bucăți și tot nu am descoperit de unde vine vocea. De fapt, eu voiam să și văd vocea, să și văd oamenii care vorbe sau care cântă. Sigur că nu mai există aparatul respectiv, dar cu mare greutate am găsit altul. L-am cumpărat și l-am restaurat. Am găsit și lampa, iar acum funcționează cu energia produsa de acea lampă', povestește Dorel Glomnicu, fostul lider de sindicat al minerilor din Berbești și Alunu.

Peste ani, vrăjit de cutiile magice de la începuturile radioului, Dorel Glomnicu a început încet, încet să le și colecționeze. În aproape 30 de ani de la achiziționarea primei piese din colecția sa, a strâns acasă sute de aparate radio, de toate tipurile și din toate etapele istoriei tehnici. Pe lângă acestea, colecția vâlceanului mai cuprinde și patefoane, gramofoane, magnetofoane și alte aparate de redare a sunetului și a imaginii.

'Pasiunea de a colecționa a venit mult mai târziu, cam acum 20-30 de ani... câte un aparat, câte un patefon, câte un gramofon, cât e un pickup sau magnetofon, dar cu cât strângeam mai multe, cu atât apărea dorința de mai mult. Cred că la orice hobby, la orice pasiune, cu cât ai mai mult, cu atât vrei și mai mult. Să fie acum în jur de 400 de aparate, grupate pe trei colecții. Sunt aparatele de radio, pornind de la transmițătorul lui Marconi, care nu este original, bineînțeles, este o reproducere, la radioreceptoare cu galena, radioreceptoare cu o lampă, cu trei lămpi, radioreceptoare primitive din 1928 și până la aparatele de radio moderne. Asta ar fi o colecție în jur de 100-120 de bucăți. Mai am o colecție de aparate muzicale, îi zic eu, pornind de la cutia muzicală, cutia muzicală cu tambur, cutia muzicală cu discuri, magnetofonul pe fir de sârmă, gramofonul, pick-up-ul, pâna la MP3 player. Și mai am încă o colecție de aparate video, de aparate de redarea imaginii, ca sa zic așa, pornind de la camera obscură, continuând cu aparate de fotografiat pe placă de sticlă, aparate pe peliculă, aparate de filmat în toate formatele, aparate video pe casetă video pe toate formatele video și până la videoproiectoare și aparatele moderne și camerele video moderne', a mai spus colecționarul.

Cu toate că unele exponate au aproape 100 de ani, colecționarul spune că mai mult de jumătate dintre ele sunt încă funcționale. Le-a restaurat chiar el cu grijă, readucându-le la viață pentru a păstra vie amintirea și frumusețea tehnologiei vechi. În colecția sa sunt multe piese produse de mărci celebre străine, dar la loc de cinste sunt multe radioreceptoare fabricate în România, precum și un radio din 1928, anul în care a început să emită Radio România.

'Până în 1928 s-au fabricat și s-au vândut aparate de radio mai simple, chiar și sub formă de kit, cu părți componente, pe care un bun electronist putea să le cumpere și să-și facă singur acasă un aparat de radio. Dar de acolo deja s-a diversificat foarte mult producția de aparate de radio. Inclusiv în România, începând cu 1953, s-au fabricat foarte multe și foarte bune aparatele de radio, chiar recunoscute la nivel european. Iar noi, colecționarii, punem mai multă pasiune pe un radio românesc fabricat în România. Dacă ar fi să mă gândesc ce îmi lipsește din colecție și mi-aș dori să am, cred că tot un radio românesc aș vrea că este pasiunea mea și nu numai a mea. Dar, sincer n-aș putea să spun ce-mi lipsește, pentru că le-am cam pe toate. Cel mai valoros dintre radiourile românești pe care le am, aș zice că e Hora pentru că am copilărit cu el și chiar este un radio foarte apreciat, foarte căutat', a adăugat colecționarul.

În prezent, colecția de aparate vechi a vâlceanului este depozitată în câteva camere din locuința sa și nu este accesibilă publicului, pentru că încă nu a găsit un spațiu de expunere permanent adecvat.

'Aparatele, cele multe, le am într-o cameră și nu se pot vedea. Nu s-ar putea vedea nici dacă ar merge acolo decât la grămadă, puse unele peste altele. Nu știu dacă aș găsi o variantă de colaborare, un parteneriat public-privat cu o altă instituție care ar avea o sală. Sigur, eu aș putea să le închiriez cu titlul gratuit pentru a fi văzute, vizitate. Cred că sunt deja vreo 10 ani de la ultima expoziție, la Muzeul Județean Vâlcea. Atunci noi i-am contactat, pentru că mai aveam un prieten care avea și el o colecție, dar nu mai are, pentru că și-a vândut toată colecția. Nu știu dacă mai există interes pentru a vedea așa ceva. Poate cei din generația mea, adulți spre pensionari, pentru că ei s-au născut sau le-au avut în copilărie și de asta mai apare dorința asta de a le revedea.', a mai spus colecționarul.

Între timp, elevii de gimnaziu pasionați de știință care sunt interesați de istoria radioului, pot afla de la Dorel Glomnicu în cadrul proiectului STEAM finanțat de Fondul Științescu, unde acesta a fost cooptat încă de anul trecut ca mentor. Experiența a fost atât de plăcută, iar numărul de copii și tineri care s-au arătat interesați să își realizeze singuri un aparat de radio atât de mare, încât i-au întărit colecționarului și mai mult convingerea că, oricât de mult ar avansa tehnologia, radioul va continua să existe mulți ani și de acum înainte.

'Eu cred că radioul este și acum mai urmărit decât televiziunea. De ce? Pentru că radioul se ascultă și în timp ce se face o altă activitate, în timp ce se conduce mașina, în autobuz sau tren, pe când o emisiune la televizor nu poate fi văzută decât când ai liniște și îți dedici timpul special pentru așa ceva. Mai mult decât atât, radio merge oriunde, indiferent de condiții, indiferent dacă există sau nu există energie, sau dacă ai sau nu ai internet. Deci, radio funcționează în toate condițiile, chiar și în caz de o calamitate naturală. Restul, toate pot sa pice, dar radio va rămâne', a precizat colecționarul vâlcean. AGERPRES/ (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)