Ilfov: Popeşti-Leordeni, Domneşti, Voluntari şi Pantelimon vor ieşi din carantină
Popeşti-Leordeni va ieşi din carantină de vineri, de la 22,00, iar Domneşti, Voluntari şi Pantelimon de sâmbătă, de la aceeaşi oră, potrivit Prefecturii Ilfov.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat, vineri, hotărâri de încetare a măsurii de carantină zonală pentru Popeşti-Leordeni, Domneşti şi Voluntari.
În urma evaluării analizei de risc a comunităţii din oraşul Pantelimon, înaintată de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare/ridicare a carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată măsura de ridicare a carantinei zonale pentru oraşul Pantelimon începând de sâmbătă seară.
Incidenţa cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori este vineri de 5,76 în Popeşti-Leordeni, 4,47 în Domneşti, 4,75 în Voluntari şi 3,08 în Pantelimon.
Popeşti-Leordeni a intrat în carantină pe 19 martie, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura a fost prelungită din 2 aprilie pentru două săptămâni şi din 16 aprilie cu şapte zile.
Domneşti, Pantelimon şi Voluntari au intrat în carantină, pentru o perioadă de 14 zile, începând din 20 martie. Carantina zonală s-a prelungit cu 14 zile pentru cele trei localităţi, începând din 3 aprilie şi din 17 aprilie cu 7 zile. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Un tânăr de 18 ani a murit și alți doi au fost răniți într-un accident rutier la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit, iar alți doi au fost răniți într-un accident rutier produs, duminică, pe raza localității Râșca din comuna Moldovița, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Vrancea: Trei persoane, printre care o fetiță de 5 ani, grav rănite într-un accident produs pe DN 11A
Trei persoane, printre care o fetiță de cinci ani, au fost grav rănite într-un accident rutier produs duminică pe DN 11A, între Adjud și Urechești, informează Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea. 'Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat astăzi, 24.05.2026, la ora 14:08, prin numărul unic de urg
MAI: Evenimentul de pe Arena Națională - desfășurat în condiții normale, fără incidente deosebite
Ministerul Afacerilor Interne precizează că evenimentul găzduit sâmbătă seara de Arena Națională s-a desfășurat în condiții normale, fără incidente deosebite. 'Evenimentul găzduit de Arena Națională s-a desfășurat în condiții normale, fără incidente deosebite. Pentru siguranța participanților, peste 5.000 de colegi din st
ANM: Cod galben de averse torențiale și grindină în localități din județele Mehedinți și Vâlcea
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare nowcasting Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină de mici dimensiuni pentru localități din județele Mehedinți și Vâlcea, valabilă până la ora 17:00. Potrivit meteorologilor, în județul V&a
Buzău: Pompierii și-au comemorat colegii care au murit în tragedia de acum 22 de ani de la Mihăilești
Pompierii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Buzău i-au comemorat, duminică, pe cei șapte colegi ai lor salvatori care și-au pierdut viața în tragedia de la Mihăilești, în urmă cu 22 de ani. Sursa foto:
Iași: Peste 130 de studenți din România și Republica Moldova, la Romanian Fashion Week
Peste 130 de studenți din România și Republica Moldova și-au prezentat colecțiile în fața publicului ieșean într-un maraton al creativității organizat în cadrul Romanian Fashion Week care a transformat orașul într-un spațiu de întâlnire între educație, cercetare și industria modei.
ANM: Cod galben de averse torențiale și grindină în localități din județul Mehedinți
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare nowcasting Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină de mici dimensiuni pentru localități din zona de munte a județului Mehedinți, valabilă până la ora 16:00. Potrivit meteorologilor, în zona de mu
Prahova: Doi turiști din București, salvați după ce au căzut 100 m din Brâna Mare a Caraimanului
Doi turiști din București au fost recuperați, duminică, de salvatorii montani după ce au căzut aproximativ 100 de metri din Brâna Mare a Caraimanului. Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, este vorba despre un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 57 de ani. 'Au avut mare noroc, pe
MAE/Atenționare de călătorie: SUA - Evacuare obligatorie în regiunea Orange County ca urmare a scurgerii de substanțe chimice
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe Coasta de Vest a SUA că autoritățile americane au declarat stare de alertă pentru statul California și au dispus evacuarea obligatorie în regiunea Orange County, în urma unei scurgeri de substanțe chimice.
Organizația Salvați Copiii: Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruți în ultimul an în România; numărul - în creștere
Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruți au fost înregistrate în ultimul an în România, iar numărul crește pentru al treilea an consecutiv, potrivit Organizației Salvați Copiii. 'Fenomenul copiilor dispăruți rămâne profund îngrijorător în România. În perioada 20 mai 2025 - 20 mai
Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 3.300 mc/s; media lunii mai - 6.600 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) și pe sectorul românesc va fi în scădere până la valoarea de 3.300 mc/s în următoarele zile, situându-se sub media multianuală a lunii mai (6.600 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 23 - 30 mai 2
Neamț: Doi tineri, răniți în urma unui accident rutier în care au fost implicate cinci mașini
Doi tineri au fost răniți în urma unui accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza orașului Târgu Neamț, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Potrivit oficialilor IPJ, în accident au fost implicate cinci mașini, victimele aflându-se într-un autoturism care
Hunedoara: Un mort și un rănit grav în urma a două accidente rutiere
O persoană a murit și una a fost grav rănită în urma a două accidente rutiere grave care s-au produs în ultimele 12 ore, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Potrivit reprezentanților ISU, echipaje ale Detașamentului de pompieri din Hunedoara au intervenit, duminică dimineață, la un accident în
Cutremur de 3,5 grade, produs duminică în județul Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs duminică, la ora locală 05:02, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 87,9 de kilometri și a avut intensitatea I.
Salvamont România: 72 de apeluri primite pentru intervenții de urgență; 74 de persoane - salvate
Dispeceratul Național Salvamont a primit în ultimele 24 de ore 72 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. 'Ultimele 24 de ore au fost deosebit de dificile pentru Salvamont România', se arată duminică pe pagina de Facebook a instituției.














