Dâmboviţa: IPJ susţine că în zona mitingului PSD de la Târgovişte maşinile au avut acces cu parolă
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa anunţă că la mitingul PSD de duminică, din Târgovişte, autovehiculele au avut acces în zona unde a avut loc manifestaţia publică pe bază de parolă.
Totodată, Poliţia susţine că accesul pietonal nu a fost restricţionat, asta deşi unii cetăţeni, precum şi unii jurnalişti, şi-au exprimat nemulţumirea că nu au avut acces în piaţa unde a avut loc mitingul.
"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la manifestarea publică organizată duminică, 19 mai, pe raza municipiului Târgovişte, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa este abilitat să comunice următoarele: Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa a luat o serie de măsuri pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă şi fără incidente a manifestării publice din municipiul Târgovişte, ca urmare a solicitării organizatorului evenimentului şi în concordanţă cu legislaţia în vigoare", precizează IPJ Dâmboviţa.
Instituţia mai anunţă că avea obligaţia de a asigura protecţia participanţilor la miting.
"Potrivit prevederilor Legii nr. 60 din 1991, structurile de poliţie si jandarmerie au obligaţia de a asigura protecţia participanţilor şi de a stabili împreună cu organizatorii măsurile ce trebuie luate pentru desfăşurarea adunărilor publice declarate, în condiţii de deplină ordine. Organizatorul manifestărilor publice are, de asemenea, o serie de responsabilităţi legale în ceea ce priveşte protecţia participanţilor şi desfăşurarea evenimentului în condiţii de siguranţă", susţine IPJ Dâmboviţa.
Conform sursei citate, organizatorii au stabilit o parolă, iar poliţiştii lăsau să treacă în zonele cu restricţii de circulaţie doar şoferii care ştiau parola. 14 străzi din municipiu au fost blocate circulaţiei, duminică, în intervalul orar 10,00 - 16,00.
"Pentru participanţii la miting a fost stabilită de către organizator şi avizată de autorităţile locale, ca la orice manifestare publică, o zonă în care, pe perioada desfăşurării evenimentului, să poată staţiona autoturismele cu care aceştia au făcut deplasarea. În acest context, având în vedere numărul mare de participanţi, organizatorul activităţii publice din municipiul Târgovişte a luat decizia de a institui o parolă, pentru a facilita accesul autovehiculelor în această zonă, nu în oraş. Restricţiile de circulaţie au fost stabilite în cadrul şedinţei organizate pentru avizarea adunării publice", mai precizează IPJ Dâmboviţa.
Poliţia mai susţine că traficul pietonal nu a fost restricţionat.
"Facem precizarea că traficul pietonal nu a fost restricţionat, iar riveranilor li s-a permis accesul cu autoturismul. De asemenea, subliniem că restricţii de circulaţie sunt aplicate în cazul oricărui eveniment cu public numeros care se desfăşoară în zone în care, în mod normal, este permis traficul rutier, indiferent de tipul acestor evenimente: activităţi sportive, cultural-artistice, activităţi politice etc", se mai arată într-un comunicat trimis luni de către IPJ Dâmboviţa. AGERPRES / (AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: RMN gratuit la Complexul Caraiman pentru locuitorii cu venit de până la 4.000 de lei pe membru de familie
Locuitorii Sectorului 1 pot beneficia de investigații RMN gratuite la Complexul Caraiman, dacă au domiciliul sau reședința în sector de cel puțin șase luni și venituri lunare de până la 4.000 de lei pe membru de familie. Potrivit unui comunicat transmis luni de Primăria Sectorului 1, noul criteriu de eligibilitate, stabilit prin Ho
Giurgiu: Preoții, instruiți de paramedici pentru acordarea primului ajutor, în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale
Aproximativ 38 de preoți din județul Giurgiu au participat luni la o instruire realizată de pompieri, în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, pentru prevenirea incendiilor, iar un coordonator SMURD și un paramedic au prezentat personalului clerical tehnici de acordare a primului ajutor. 'În contextul apropierii Sărbătoril
Daniel Băluță a discutat cu trimisul SUA pentru parteneriate globale despre investițiile pentru dezvoltarea Capitalei
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a discutat cu ambasadorul Paolo Zampolli, trimisul special al Statelor Unite pentru parteneriate globale, despre investițiile pentru dezvoltarea Bucureștiului, exprimându-și deschiderea de a dezvolta proiecte culturale comune, dedicate atât generației prezente, cât și celor viitoare. '
Sibiu: Două focare de pestă porcină africană în Ștenea; măsuri în zece localități
Prefectura Sibiu a anunțat luni, că au fost depistate două focare de pestă porcină africană, în localitatea Ștenea, în două gospodării învecinate, unde au decedat doi porci dintre zece existenți. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, în jurul focarului a fost instituită o zonă de protecție pe o rază de tre
Arad: Crescătorii au menținut prețurile de anul trecut la miel sau le-au scăzut ca să nu rămână cu animalele
Prețul carcasei de miel se vinde, în piețele din Arad, cu 60 de lei kilogramul, la fel ca anul trecut, iar unii crescători afișează prețuri chiar mai mici, de 50 de lei, de teamă să nu rămână cu animalele, ei afirmând că, în contextul războiului din Iran, exportul spre țările arabe nu mai este garantat după Paști. &Icir
Vremea se răcește și apar precipitațiile mixte în București, în următoarele zile (meteo)
Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului București, în cursul următoarelor zile, valorile termice vor ajunge să se situeze sub normele perioadei, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni. Potrivit sursei citate, în intervalul 6 aprilie 2026, ora 10:00 - 7
Informare meteo de vreme rece, vânt și precipitații mixte în întreaga țară, până la jumătatea săptămânii
Meteorologii au emis, luni, o informare de intensificări ale vântului, vreme rece și precipitații mixte, valabilă până joi dimineața la nivelul întregii țări. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 - 9 aprilie, ora 10:00, temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai m
ANM: Atenționări Cod galben de vânt puternic în majoritatea regiunilor, luni și marți
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, atenționări Cod galben de vânt puternic, valabile până marți seara în cea mai mare parte din țară, etapizat. Astfel, pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 - 21:00, va fi Cod galben de intensificări ale vântului în zone din Maramureș, Transil
Giurgiu: Un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, acroșat de o locomotivă, în municipiu
Pompierii au intervenit luni dimineața la trecerea de cale ferată de la bariera Alexandriei, din municipiul Giurgiu, după ce un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost acroșat de o locomotivă. 'ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în urmă cu puțin timp la un eveniment feroviar ce s-a produs la tr
Buzău: A demarat evaluarea efectivelor de urs, lup, râs și pisică sălbatică; în 2025 au fost înregistrate creșteri
În pădurile din județul Buzău se va desfășura, până la sfârșitul lunii aprilie, evaluarea efectivelor de urs, lup. râs și pisică sălbatică, acțiune care va evidenția dacă în anul 2026 se păstrează tendința de creștere a numărului de exemplare, înregistrată pe parcursul anului precedent. Direcția Județeană de
Licitație pentru un parc fotovoltaic care va acoperi două treimi din consumul iluminatului public al Timișoarei
Două treimi din consumul necesar iluminatului public din Timișoara vor fi acoperite din energia furnizată de viitorul parc fotovoltaic care se va construi pe 20 de hectare de teren din sudul orașului. Primăria Timișoara a lansat procedura de licitație pentru serviciile de proiectare tehnică și execuție a obiectivului, investiția de 32 de milio
Pictură de Renoir, schițe de Andy Warhol și ceramică pictată de Picasso - în licitație la Artmark
A doua parte a colecției aparținând lui Darius Vâlcov, o selecție amplă ce reunește 118 opere, va fi scoasă la licitație pe 23 aprilie, de la ora 18:00, atât la Palatul Cesianu-Racoviță din București, cât și online, pe Platforma Artmark Live, anunță organizatorii într-un comunicat transmis luni AGERPRES. Piesa cen
DSVSA Buzău: Efectele conflictului din Orientul Mijlociu ar putea fi resimțite la exporturile de ovine după Paște
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău apreciază că efectele conflictului din Orientul Mijlociu asupra exporturilor de ovine ar urma să fie resimțite în perioada de după Paști, în primele trei luni ale anului peste 65.000 de animale fiind livrate centrelor de profil din afara Uniunii Europene. &I
Dolj: Mii de persoane la deschiderea Târgului de Paște de la Craiova (GALERIE FOTO/VIDEO)
Mii de persoane au participat, duminică seara, la deschiderea Târgului de Paște organizat de Primăria Craiova în Parcul 'Nicolae Romanescu', evenimentul, devenit unul dintre principalele puncte de atracție ale orașului în perioada sărbătorilor pascale, desfășurându-se pe parcursul mai multor săptămâni, până pe 3 mai.
Brașov: Incendiu la o cabană de pe Valea Râșnoavei; intervenția - îngreunată de lipsa surselor de alimentare cu apă
Un incendiu a izbucnit duminică seară la o cabană situată pe Valea Râșnoavei, existând pericol de propagare a flăcărilor la o pensiune aflată în apropiere. Potrivit ISU Brașov, nu s-au înregistrat victime. ''În această seară, în jurul orei 21:00, am fost anunțați cu privire la izbucnir














